Luca Onul

În această minunată perioadă a anului, când ning, pe cărări bătătorite a paşilor cerbi, pe întinsele câmpii cu iarbă verde de mătase, presărată-i cu flori multicolore, şi a jarului de trandafiri, ce ne luminează ochii, în înflorita lună iunie, a plecat dintre noi, poetul Luca Onul, prietenul scriitorul bistriţeni, ce ne-a încântat pe toţi cu minunatele sale poeme, care de multe ori le recita din volumele sale, din memorie.

Nu ştiu dacă am eu căderea să o spun, dar eu cred cu tărie, căci e o pierdere inestimabilă pentru judeţul nostru şi pentru ţară. Volumele sale vor rămâne pentru totdeauna în Literatura Română.

A plecat pe tărâmul Zeului „HADES”. Acolo se plimbă pe câmpii verzi a tărâmului Daira”, printre îngeri, recitându-le poeme. Blând fiind şi el, precum a fost în viaţă, cu sufletul lui de ÎNGER. Voi reda câteva versuri din opera sa, ce a rămas pe pământ: să ne încânte sufletele, pentru noi, cititorii. „Mereu de frumuseţe ros/ Vreau trupu-mi iar a înflori,/ Beat de triumf, din ceaţă scos/ Vândut erorii de a fi,/ Neasemuit a fost să fie/ Dorinţa mea de-a nu orbi/ De-atâta alb în poezie/ De atâtea stele-n plină zi/ „Vândut erorii”?/ Mi-e frică iar să nu zăresc zăpada/ Roşindu-se de câte mi s-au spus/ Când grindina cuvintelor ţinti-va/ Un cap ce nu-i încoronat de ajuns”. (Proiect de pasăre). Vezi, mamă, viespele din soare/ Adeveresc că din cătuşi/ Pasărea Phoenix o să zboare/ Spre arhitecturi de noi cenuşi” (Ecran de rouă).

Dumnezeu să-l odihnească!