O amintire

Când cireşii plâng cu lacrimi de rouă şi-s dau, fructele lor de jar, salcâmii ning cu petale de zăpadă.

În această perioadă minunată a lunii iunie a plecat dintre noi, pe tărâmurile veşniciei, colegul nostru LUCA ONUL, poet al cetăţii noastre. Era un om deosebit şi un poet talentat în ale scrisului, de-o bunătate făr de margini, ajuta pe toţi tinerii începători care veneau în cadrul cenaclului „George Coşbuc”. Nu ştiu dacă am căderea să spun eu, poetul Luca Onul a fost şi va rămâne unul dintre cei mai mari poeţi ai oraşului nostru, iar volumele sale sunt încrezătoare că vor rămâne în Literatura Română a ţării noastre.

Voi reda mai jos câteva strofe din volumul său: „Banchetul metaforei”. „Blând de sân o muşcă Crinul/ pe Fecioara din Coran/ Vipere ondulând ca vinul/ Muşcă mâna fără bani”- „Îngerii din muguri”; „E timpul pârguirilor când Domnul/ Zideşte iar fecioare în ulcioare,/ Şi într-o scoică vuitoare somnul/ Are miros de sălcii plângătoare”- „Aur din cer”; „Vezi, mamă, viespele din soare/ Adeveresc/ că din câtuşi/ Pasărea Phonix o să zboare/ Spre arhitecturi din noi cenuşi”- „Care de rouă”.