Lucian Blaga în amintirile lui Gavril Istrate

Într-un articol intitulat „Lucian Blaga în conştiinţa generaţiei mele”,profesorul Gavril Istrate subliniază printre altele că, la Unirea Transilvaniei cu România, poetul de la Lancrăm şi-a oferit cel mai de preţ dar, poezia sufletului său.
Filologul Gavril Istrate îşi aminteşte că pe vremea când se afla la liceul din Năsăud, a auzit pentru prima dată rostit numele acestui poet de către profesorul său de religie, Gheorghe Pteancu, care spunea că este un poet filozof.
Curiozitatea l-a îndemnat să-i abordeze poezia, care la început n-a putut s-o înţeleagă , dar cu cât insista s-o pătrundă mai adânc, reuşea să desprindă idei ce deveniseră o adevărată obsesie. „Ţin minte, spune la un moment dat, că printre cele dintâi versuri au fost: „Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud / Cum izbesc în geamuri razele de lună” (Linişte). A citit apoi mai îndeaproape volumele de poezii „Poemele luminii” şi „Paşii profetului”, simţindu-se atras de viziunea poetului.
În timpul studenţiei, a observat că Blaga nu se bucura de multă simpatie. Chiar şi unii profesori aveau rezerve asupra operei sale, dar tocmai această atitudine a ieşenilor l-a determinat pe Gavril Istrate să se ocupe de terminologia filozofică din „Spaţiul mioritic”, care ar putea constitui un adevărat dicţionar special. Apropierea de opera lui Blaga îi oferă şi posibilitatea de a realiza o prietenie cu poetul ardelean. În timpul războiului, când profesorul neposan fusese mobilizat, s-a întâmplat ca regimentul lui să aibă sediul la Sebeşul Săsesc, oraşul în care Blaga a învăţat în anii tinereţii. De acolo, în timpul liber, dar mai ales sâmbăta după masă, mergea pe jos vreo patru km, până la Lancrăm, la mormântul lui Iosif Blaga, tatăl poetului şi la casa copilăriei scriitorului.
„La Sibiu, unde se mutase regimentul, în 1943, am asistat la unele ore de seminar ale lui Blaga şi mi-am dat seama de serviciile pe care le-a adus învăţământului românesc autorul „Poemelor luminii” şi al „Spaţiului miortic”. El însuşi lăsa impresia că face parte din public, că nu părea interesat de discuţie. Doar zâmbetul abia perceptibil al profesorului şi privirea lui, care nu mai aparţinea sălii, ci ţintea mult mai departe, peste veacuri poate, dădeau încredinţarea că, în mintea lui, se formulau, totuşi, în chipul cel mai discret posibil, nişte concluzii ce urmau să fie fixate, nu peste mult timp în alte cărţi”.
Tot la Sibiu reuşeşte să intre în contact direct cu poetul. Îşi dau întâlniri, fac schimb de idei, îi oferă o carte adusă de la Iaşi, dar de fiecare dată se simte complexat, are reţineri că în faţa lui se află un om mare. S-au întâlnit apoi la Cluj, în vremea când Lucian Blaga lucra la Biblioteca Filialei Academiei, iar el venise cu un grup de studenţi pentru documentare. Avea cu totul altă dispoziţie decât la Sibiu în anii războiului, stau de vorbă pe îndelete, dar Istrate nu uită să-i amintească de preocupările sale de a-i pune în valoare colaborările la revistele din capitala Moldovei. Între altele, îi povesteşte cum la serbarea de sfârşit de an, de la şcoala din Nepos, la „prifung”, adică, la terminarea clasei întâi, printre cei care i-au strâns mâna era şi domnul Pavel, cumnatul poetului, inspector şcolar la Bistriţa pe vremea aceea. Discuţia lor a durat mai bine de patru ore, încheindu-se cu cele mai alese sentimente de simpatie din partea amândurora.
La foarte puţin timp după această întâlnire, când se gândea că ar fi bine să-l invite la Iaşi pentru a conferenţia în faţa studenţilor de la Litere, primeşte o scrisoare din partea poetului, datată cu 21 oct 196o, din care rezultă relaţiile stabilite între cei doi, dar şi siguranţa manifestată de Blaga că cererea formulată nu putea fi respinsă:

Scumpe Domnule Istrate,

Ca unui bun prieten îmi permit să Vă recomand cu toată căldura pe un tânăr clujean, D. Andraşoni, care din diverse motive vrea să-şi facă transferarea la Universitatea ieşeană. E un tânăr pe care îl preţuiesc foarte mult şi care merită să fie încurajat pe drumurile literare.
Cu mulţumiri,
Al D-voastră, Lucian Blaga

Nu ştim dacă solicitarea poetului a fost îndeplinită de către d-l Istrate, cert este că ani de zile, Dumitru Andraşoni a devenit unul dintre cei mai exigenţi ziarişti ai Bistriţei, unde a lucrat până la pensionare la redacţia cotidianului „Ecoul” devenit „Răsunetul” după revoluţia din decembrie 1989.
Gavril Istrate a fost un bun cunoscător al operei lui Lucian Blaga, l-a aşezat acolo unde a meritat întotdeana să fie, în panteonul marilor creatori de literatură, i-a dedicat numeroase studii şi articole, a fost prezent în 1992 la dezvelirea bustului poetului la Chişinău şi l-a purtat în suflet toată viaţa.