A lui Ioan Someşan

Am aşteptat cu bucurie apariţia cărţii cu un nume atât de pitoresc în Editura Karuna Bistriţa.

Într-o lume încrâncenată, o carte satirico-umpristică devine un eveniment foarte rar. Se scrie rar literatură de satiră şi umor, pentru că “e mai uşor să provoci un milion de lacrimi decât un singur zâmbet” (Laurenţiu Cernat).

Pornind de la titlul cărţii, am fost atras de lecturarea ei, fiind dornic de a citi şi ceva care să-mi smulgă măcar un zâmbet. Considerat şi “umorist” am primit cartea, dar am fost rugat să o şi comentez. “Cuvânt înainte” de d-na scriitor Dorina Manu şi un altul de Titus Wachsmann Hogiu, m-au edificat asupra biografiei noului scriitor.

Născut în mijlocul aşezărilor de pe Valea Bârgăului, scriitorul, în mijlocul unei familii cu şase copii, a cunoscut de mic greutăţile vieţii. Mai târziu şi tradiţiile folclorice o să-şi pună amprenta pe creaţiile viitorului scriitor.

Dar cum spune însuşi autorul: “Bunul simţ ţărănesc/ M-a ajutat să izbândesc!”. Viaţa aspră de muncă la ţară, aproape neîntreruptă l-au mânat pe Ionică spre alte orizonturi mai senine până va deveni avocatul Ioan Someşan.

În lupta sa pentru scoaterea la lumină a adevărului, a cunoscut în preajma sa oamenii cu rosturile lor, dar a şi primit fiori ai dragostei, când: “Începi o nouă săptămână/ cu zâmbet şi cu voie bună” sau “Nu poate fi EL fericit/ Acela ce nu ţi-a zâmbit” (Nu mă stresa, Te rog zâmbeşte-mi doar).

Tot mai atras de fiinţa iubită o va urma cu iubirea lui, toată viaţa: “Orice s-ar întâmpla/ tu rămâi în viaţa mea!” (Rugăminte) sau “De ziua ta, eu îndrăznesc/ să-ţi spun că încă te iubesc!” (De ziua ta). Dar în căsnicie mai apar şi supărări: “Băut fiind, te-am supărat aseară/ Iartă-mă şi nu mă da din inimă-ţi afară” (Iartă-mă!) sau uneori, prea încrezut: “Poate m-am crezut cel mai deştept/ Cel mai ştiutor şi cel mai înţelept/ Cel mai grozav şi poate cel mai bun/ În realitate-s poate doar un mic nebun” (Autocritică). În viaţa fiecărui om, fie el chiar avocat se mai ivesc: “Gânduri negre, sumbre mă apasă/ depresia o simt în mine şi în casă/ Te tine te iubesc şi-ncerc să te-nţeleg” (constat). Dar dragostea e nemuritoare: “Chiar neatent, ori preocupat/ Să te iubesc eu n-am uitat!/ Şi-aş zice astăzi, că noi doi/ Mai suntem tineri amândoi!” (Nunta de aur). Iată un catren bine reuşit, o bună epigramă: “Când e vorba de-o plăcere/ Să nu ai nicio îndoială!/ Du-te la stupul de miere/ Fără să dai socoteală!” (Alege bine). În sfârşit mă văd obligat să-i împărtăşesc scriitorului T.W.Hogiu.

El evidenţiază faptul că Ioan Someşan a “procedat ca un pictor care a făcut crochiuri fără penelul retuşului, adică a scris ceea ce “i-a ieşit” din prima. Prelucrate mai îndelung şi cu răbdare, după mai multă migală, aceste “crochiuri” ar fi putut deveni adevărate perle literare.

Poemele d-lui Ioan Someşan, inundate de multă dragoste şi voie bună, ne îndreptăţesc să-i dorim autorului, odată cu felicitările noastre, să scrie o nouă carte veselă!