Măi, Moromete, ce bătaie de cap!

Precum majoritatea faptelor din învățământul actual sunt niște simulacre – începând de la ministerul de resort în jos, continuând cu înțelegerea tacită, din ce în ce mai tentantă, „eu mă fac că te învăț, tu te faci că înveți” – nici bacalaureatul văd că nu se lasă mai prejos (prin ambiguitatea subiectelor concepute, calitatea îndoielnică a foarte multor candidați, prin penibilul comportării lor la examene).
Să nu-i disprețuim, căci fără ei, splendidele excepții nu ar fi atât de strălucitoare, de emoționant răsunătoare.
Dar chestiunea cu subiectul la limba și literatura română, pentru profilul real e de tot râsul. Trebuind să dea curs unor cerințe privitoare la un roman din perioada interbelică, mii de hăbăuci au abordat „Moromeții” lui Marin Preda, aceasta pe motiv că… acțiunea se întâmplă în perioada interbelică, spre sfârșitul ei. Măi, Moromete, dacă romanul a apărut în 1955 (vol. I), scriitorul acesta nu putea să te salte peste război, să te aducă imediat după el, când trădătorul de patrie, Mihail Sadoveanu, jubila pe seama lumii care lui îi venea de la Răsăritul bolșevic?
Însă, pentru ca penibilul să capete un rânjet național, s-a înaintat la ministerul cu pricina (nu, nu la acela al Justiției…) o petiție semnată de peste 6000 de mediocri… „sub acoperire”, cerându-se a se considera „Moromeții” încadrabil perioadei interbelice. Nici mai mult, nici mai puțin, se cere o falsificare a istoriei literaturii române.
Potrivit acestei viziuni (?!) romanul „Frații Jderi”, inspirat din vremea lui Ștefan cel Mare, va trebui încadrat în istoriografie, la capitolul „Cronici”. Sau drama „Bălcescu” (1948) de Camil Petrescu ar fi potrivită perioadei pașoptiste. Logic… nu?
Nu mai puțini isteți au fost mulți „catindați” de la profilul umanist, care, trebuind să scrie despre un roman psihologic, s-au aruncat pe „Enigma Otiliei” a lui G. Călinescu. M-aș amuza tare să aflu că a fost un zgubilitic care să fi comentat un tratat de neuro-psihiatrie…
Propun desființarea examenelor (stresează mintea limpede, odihnită, a multor elevi, domnule!) și, cum tot s-a inventat „Săptămâna, altfel”, s-ar putea institui un sistem preuniversitar de genul ”Școala, altfel”. Ideea mi-a venit în urma unei discuții cu vecinica mea Dora, absolventă a ciclului primar, o elevă despre care învățătoarea ei îmi spunea că e foarte bună la tot ce se pune la cale în procesul instructiv-educativ. „Îți pare rău că ai terminat clasa a IV-a?” – am întrebat-o. „Da, de două ori – mi-a răspuns îndată și ferm. Pentru că a trebuit să mă despart de doamna învățătoare. Și îmi pare rău că școala nu se termină cu clasa a IV-a.”
Neașteptat răspuns din partea ei. Dar nu și trist? Simptomatic?
În greu suportabila trăncăneală în care trăim, au mai fost schimbate patru tinichele din guvernul de incompetenți, condus de aerianul premier (cică) tehnocrat. Ei bine, s-a și pus deja de-o strâmbă proaspătului ministru al Educației, fost rector al Universității din București.
S-a dat deunăzi publicității vestea că filosoful și profesorul de logică Mircea Dumitru este autor, printre altele, a trei volume traduse din limba germană. Ciudat, căci, din CV-ul său, reiese că la capitolul limbi străine, o rupe binișor cu engleza și franceza, dar o scrâșnește cu limba lui Goethe: stă slab la citit (probabil citește „goete”), nu vorbește o boabă germana și nici nu știe s-o scrie. Minunat, acest domn „traducător!” Să vedeți ce de reforme o să plesnească!
Că e vorba de plagiat sau nu, se va vedea. Deocamdată și această nouă apariție pe fotoliul ministerial la Învățământ, poate fi trecută la rubrica „simulacru”.