Mănăstirile împăcării

Era în anul 1644, anno Domini, când mitropolitul Varlaam al Moldovei trece în Ţara Românnească, laTârgovişte, capitala de atunci aŢării Româneşti şi încearcă o împăcare între cei doi domnitori: Matei Basarab şi Vasilie-vodă Lupul din Moldova. Că nu e bine ca doi domni de aceeaşi limbă şi sfântă credinţă să se certe şi încă mai mult, să se războiască, a fost de acord şi unul şi altul. Deci, dacă pacea e necesară, ca un lucru dumnezeiesc, mitropolitul Varlaam –omul ce vine să vorbească precum se cuvine unui om ce slujeşte lui Dumnezeu, Dumnezeului păcii şi al dragostei –a propus- ca semn de îngropare a securii războiului să se zideasdcă câte o mănăstire din partea fiecărui domnitor în ţara cealaltă.

Astfel, domnul muntean, mai înţeleptul, mai binecumpănitul Matei Basarab ridică frumoasa mănăstire Soveja, ce dăinuie până în vremea de acum, iar Vasile Lupul (pentru ambiţiile şi cam multa lui lăcomie numit astfel) a rezidit din temelii mănăstirea Stelea de la Târgovişte, întemeiată de Mihnea Turcitul.

Iată două roade ale păcii. Şi ale dreptăţii, căci zice profetul Isaia că „Pacea este un rod al dreptăţii.” Când se face dreptate, pacea răsare precum zorile, precum planta sau arborele ce-şi află pământul cel bun.