Manifestări culturale bârgăuane

Comuna Prundu Bărgăului, este cunoscută din cele mai vechi timpuri ca şi o oază a culturii populare, dovadă fiind multiplele manifestări culturale care au loc în decursul anului si aş aminti doar câteva care au avut loc în ultimul timp, mai precis în lunile octombrie şi noiembrie ale anului curent.
În data de 27 octombrie 2013, a avut loc cea de-a V a ediţie a Festivalului Folcloric „Toamna Bârgăuană”, ocazie în care sunt menţionate şi apreciate roadele muncii Ansamblului „Plaiurile Bârgăului.”
În acest an, fiind în preajma sărbătorii de Sfîntu Dumitru, l-am sărbătorit pe dirijorul orchestrei Dumitru Ciupa, la 66 de ani de viaţă şi 45 de ani de carieră muzicală.
Activitatea sa artistică s-a desfăşurat la fluier, caval, ocarină şi taragot, instrumentele pe care Dumitru Ciupa le mânuieşte cu mare drag şi pricepre extraordinară, dovedită în timp la nenumăratele spectacole la care a participat atât în ţară cât si în strainătate. A urcat pe scenă la vărsta de 8 ani întru-un spectacol la Căminul Cultural din Prundu Bârgăului, ca elev în clasa a doua. A fost printre fondatorii fostei formaţii de trişcaşi din Prundu Bârgăului, împreună cu bunicul său Ruscău Ion, care i-a insuflat şi dragostea pentru instrumentele de suflat. Din anul 1972 cântă la orchestra profesionistă Bistriţa, până în anul 1992, iar 14 ani activează la Clubul Elevilor din localitate, unde înfiinţează mica pepinieră de solişti instrumentişti, care mai târziu vin ca şi adevăraţi instrumentişti la Căminul Cultural alături de „dascălul” lor, unde activează şi în prezent participând la diferite concursuri şi obţinând rezultate deosebite. De fapt, Dumitru Ciupa vine dintr-o familie care i-a insuflat dragostea şi respectul faţă de cultura neamului, pentru păstrarea identităţii poporului român.
Pentru reuşita acestei manifestări ne-au fost alături membrii orchestrei ”Dor Românesc”, dirijată cu un profesionalism aparte de către Anghel Urs şi artiştii: Domnica Dologa, Cristina Retegan, Veronica Bălan, Ionel Dejan, Ioachim Spân şi Nicolae Cioanca, care este şi directorul acestui valoros ansamblu al Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, al cărui manager este dr. Gavril Ţărmure.
De la această instituţie aş aminti implicarea, întru-un mod deosebit, al doamnei Emilia Ometiţă - şef serviciu, Cristina Bălan – referent, Ioan Simioanca – coregraful judeţului, Morar Gelul şi Cornea Mircea - sunetişti, care ne-au fost întotdeauna alături, contribuind la reuşita spectacolelor organizate.
A venit din comuna Leşu formaţia de trişcaşi „Rapsodia Trişcaşilor”, însoţită de cel care îi îndrumă – Nicolae Lupşan şi primarul Ioan Pop ,aducând totodată aprecierile de rigoare faţă de sărbătorit.
De asemenea, au particippat, cu mare drag şi respect faţă de sărbătorit, aducând totodată felicitările şi aprecierile lor, preşedintele Consiliului Judeţean Radu Moldovan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean - Alexandru Pugna, primarul comunei Prundu Bârgăului Doru Crişan, viceprimarul comunei Ioan Cioncan, care i-au înmânat o diplomă de excelenţă pentru întreaga activitate depusă în slujba culturii populare.
Primarul comunei Şieu - Olimpiu Iuga Napeu şi directoarea Căminului Cultural –Viorica Gherasim, primarul comunei Livezile – Traian Simioanca, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor – Alexandru Câţcăuan, Ioan Simioanca - reprezentant al Anasamblului Balada Bistriţa, Primăria comunei Josenii Bîrgăului, consilieri locali şi unii din cei care i-au fost dea lungul anilor colegi de cântec, Petre Petruse şi Ioan Lazăr, care si-au prezentat omagiile si respectul faţă de sărbătorit.
Pentru prietenia şi reconoştinţa muncii depuse de Dumitru Ciupa, în slujba culturii poplare, i-au fost adresate cuvinte de apreciere a adevăratei valoari a sărbătoritului, de cel care mulţi ani a condus cultura judeţului – Domnul director Nicolae Gălăţean.
O diplomă de onoare i-a fost înmânată de d-na Ioana Suciu- Directorul Căminului Cultural Prundu Bârgăului, un coş cu flori şi un cadou care să îi aducă peste ani aminte de membrii Ansamblului „Plaiurile Bîrgăului”, din care cu mândrie a făcut parte.
Din partea comunităţii locale, reprezentată de învăţătoarea Elena Tăloi i-a fost oferit un buchet de flori şi o poezie dedicată sărbătoritului scrisă de ea. Alături de sărbătorit au fost prezenţi, familia şi numeroşi locuitori de pe întreaga Vale a Bârgăului.
Pentru reuşita acestei manifestări aş remarca contribuţia deosebită a d-lor primar –Crişan Doru Toader si viceprimar Cioncan Ioan.
Mulţumiri se cuvin aduse si postului de televiziune TV Bistriţa, care prin profesioniştii săi au filmat şi transmis pe post toată manifestarea, în decursul a 3 ore.
În data de 7 noiembrie 2013 pe scena sălii Căminului Cultural din Prundu Bîrgăului, solista de muzică populara Cristina Bugnar si-a lansat primul său album de cântece intitulat „Trandafir de pe Părău”, considerat primul moment de importanţă majoră în viaţa ei de la începutul urcării treptelor afirmării în muzica populară.
Alături de ea au fost părinţii, colegii de cântec, Ansamblul „Plaiurile Bârgăului”, formaţia de dansuri „Colibiţa”, şi comunitatea locală, precum şi cel care a mai îndrumat-o pe făgaşul cântecului popular autentic în decursul anilor, artistul de muzică populară, actualmente vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Alexandru Pugna, întreg evenimentul fiind transmis în direct la postul de radio „Radio Someş”
Duminică 10 noiembrie 2013, a avut loc, în sala Căminului Cultural din Susenii Bârgăului, cea de a XI a ediţie a Festivalului Folcloric „Dor Bîrgăuan” (De Lăsatu Secului ), la care au participat formaţia artistică “Măgura Şieului” din comuna Şieu, instructor Călin Pop, însoţiţi de d-na Viorica Gherasim – director al Caminului Cultural si Olimpiu Iuga Napeu - primarul comunei Şieu.
Teatrul nescris „Constantin Iugan” din comuna Şanţ a prezentat piesa “Bătrâna îşi împarte averea”, membrii acestuia făcând parte din Academia Vedetelor din România, alături de care a fost şi formaţia de dansuri „Izvorul Someşului”, instructori Pomană Claudiu şi Marius Andron, însoţiţi de dl .Ioan Szabo – primarul comunei Şanţ şi dl. Dănilă Filipoi, directorul Căminului Cultural.
A mai participat şi Ansamblul ‚Plaiurile Bârgăului”, al Căminului Cultural Prundu Bârgăului, instructor coregraf Valentin Ciurea, dirijor orchestră Dumitru Ciupa şi Formaţia de dansuri „Colibiţa” din Bistriţa Bârgăului, instructor Florin Flămînd.
De apreciat faptul că după o absenţă de câţiva ani a revenit pe scenă grupul vocal „Mioriţa „condus de prof. Repta Raveca pe care emoţiile acestei reusite au impresionat-o până la lacrimi.
Pentru reuşita acesei manifestări marea contribuţie a fost din partea Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud.
Prezenţi la manifestare au fost şi dl. Crişan Doru Toader, primarul comunei, precum şi dl. Cioncan Ioan, viceprimarul, care au înmânat diplome de participare pentru formaţiile artistice şi au adus la cunostinţa locuitorilor satului Suseni realizările Primăriei şi ale Consiliului Local în acest an.
Multumiri se mai cuvin aduse preotului paroh Pugna Gabriel şi tuturor celor care s-au implicat pentru buna desfăşurare a acestei tradiţionale manifestări artistice.
Suciu Ioana
Director Camin Cultural Prundu Bârgăului

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5