MARINELA VLAD

Vlad Marinela s-a născut la 22 martie 1951, în Josenii Bârgăului, din părinţii Simion şi Maria Ţarcă şi a urmat clasele 1-8 la Şcoala Generală din comună, între care doi ani la Cuşma, după care a frecventat Liceul Pedagogic din Năsăud, la absolvirea căruia a fost repartizată la Şcoala din Valea Tureacului.

În 27 ianuarie 1973 s-a căsătorit cu profesorul Gicu Vlad, după care, în 1974 s-a transferat la Liceul din Prundu Bârgăului, unde a lucrat până în 2006, când s-a înbolnăvit. În această perioadă şi-a obţinut toate gradele didactice, inclusiv gradaţia de merit, de care a beneficiat numai doi ani. A fost devotată muncii, cu copii pe care i-a iubit din tot sufletul, fără a face nicio deosebire între ei.

Atât elevii, cât şi colegii ei i-au purtat un deosebit respect, fiind apreciată de conducerile şcolii şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean. Activitatea extraşcolară a Marinelei Vlad a fost foarte bogată, prin participarea la diverse activităţi culturale. A întocmit numeroase articole de specialitate, unele publicate în Gazeta Învăţământului şi Didactica Nova, precum şi în alte ziare locale.

A organizat numeroase acţiuni educativ –culturale, cu elevii, participând la excursii şi la întocmirea mai multor proiecte privind geografia şi istoria locală, păstrarea tradiţiilor şi a respectului faţă de eroii şi martirii bârgăuani.

A scris mai multe lucrări despre diferitele personalităţi bârgăuane şi a publicat, în editura bistriţeană Karuna, o frumoasă povestire, intitulată Heniu şi Miroslava şi o mică piesă de teatru, Tătarca, pe care le-a dedicat copiilor de pe Valea Bârgăului, în memoria fostului ei profesor de limba şi literatura română, Liviu Mănarcă.

Învăţătoarea Marinela Vlad a iubit foarte mult oamenii şi locurile natale, chiar şi atunci când a căzut pradă unei boli necruţătoare, care până la urmă a învins-o, luând-o dintre noi, la început de august şi lăsând pe cei care au cunoscut-o şi mai ales pe cei dragi, cu toamna uscată în suflet.

Dar ei nu o vor uita, pentru că Marinela a rămas între florile din grădina casei de la poalele Heniului, muntele cu chip de Făt Frumos Bârgăuan, pe care l-a iubit. În încheierea cărţii sale, Maria Marinela Vlad, scria, despre prinţul Heniului şi prinţesa Miroslava, fiica Soarelui Răsare, un adevărat epitaf:

“Când veţi dori să vă îmbrăţişeze soarele, să colindaţi poteci pline cu vise, lăsaţi paşii să vă poarte spre acel izvor care vă va potoli setea din suflete şi vă va adormi şoptindu-vă: Murind iubind, trăim veşnic.”