Melania Cuc: Muzeul Etnografic „Anton Badea” din Reghin – satul din inima unui oraș

O așezare  străveche adusă la viață, un sat întreg cuibărit între garduri de lemn, tradiționale. Nu te aștepti să găsești un astfel de spațiu arhaic în chiar orașul de unde au pornit spre scenele mari ale lumii celebrele viori.

În orașul viorilor, la Reghin, există un loc unde vechea tradiție nu se  traduce prin obiecte expuse doar pe rafturi, aici fiecare artefact pare că respire, din obiect devine  subiect de discuție între oamenii de știință, mirare pentru vizitatorii tineri, care se întâlnesc  cu lumea bunicilor și străbunicilor lor. Muzeul Etnografic „Anton Badea” nu este doar o colecție de amintiri frumoase,  este un  situm științific organizat , unci un  așezământ cu construcții țărănești translatate din locurile de baștină, cu bisericuța de lemn  ce stă sub cerul liber, ca un îndemn la rugăciune și să privim mai des spre cer. Aici, lemnul, piatra , iarba, arborii și pânza țes povești pentru generațiile de azi dar mai ales pentru cele  viitoare.

Istoria unei pasiuni! Ar putea fi titlul acestei demers cultural care are la bază perenitatea culturii rurale.

Totul a început în 1960, când etnograful Anton Badea a adunat primele 64 de piese. De atunci, muzeul a crescut ca un arbore puternic. Rând pe rând, oameni dedicați și pricepuți au pus umărul – între ei, Maria Borzan, muzeograf și cercetător, iar astăzi torța e purtată de dr. Roxana Maria Man, manager tânăr, doctor în științe umaniste, care continuă misiunea de a păstra și a da mai departe zestrea culturală a regiunii.

Colecții dau viață trecutului, și Colecțiile ,muzeului  din REghin numără peste 8.000 de obiecte: porturi populare românești, săsești și maghiare, lăzi de zestre pictate, textile de o frumusețe rară, icoane pe sticlă, mobilier țărănesc, unelte și instalații tradiționale. În curtea muzeului s-au strâns case din Hodac, Gurghiu și Călimănel, o bisericuță de lemn din Iara de Mureș și mori de apă care încă mai știu să cânte dine, să producă energia  prin care devine făină bobul de grâu

Dar muzeul nu este doar vitrină, ci și scenă: aici au loc șezători, festivaluri, târguri de meșteșugari și ateliere pentru copii. Viața satului se retrăiește cu cântec, cu bucurie și cu acea simplitate pe care modernitatea o uită adesea.

 Vizita la Muzeu este ca o partitură a concertului, a memoriei collective. În acest loc descoperi nu doar obiecte, ci o lume întreagă readusă în lumina prezentului. Este o bijuterie culturală rară, un symbol palpabil, aici în Reghin, unde lemnul devine vioară și cântă în toate colțurile lumii. Muzeul adaugă o altă partitură – cea a memoriei colective, cea ma creației unui popor ale cărui generații au lăsat moștenire lucruri și fapte ce oglindesc perenitatea acestui neam. Și, în fiecare ladă de zestre, în fiecare cămașă cusută, în fiecare icoană pe sticlă, simți că trecutul nu s-a stins, ci pulsează încă, viu și autentic.

Toamna în curtea muzeului, acum, în octombrie, putem privi ploaia de frunze și cea de stele din curtea acestui așezământ, care rămâne unul dintre cele mai curate, mai frumoase și mai educative locuri pe care le-am vizitat. În curând va fi Sfântul Dumitru: ciobanii vor coborî din munți cu turmele lor, iar viorile vor continua să iasă din mâinile meșterilor reghineni, făcând legătura dintre marile scene ale lumii și Munții Gurghiului, unde crește cel mai bun lemn de rezonanță. Astfel, tradiția nu doar că supraviețuiește, ci merge mai departe, într-o armonie unică între trecut și viitor.