In memoriam Augustin Baciu. Negrăita frumuseţe... a ploii!

„Ploua afară de rupea

Dar cerul s-a înseninat

Când m-au sunat nepoţii mei

Simţindu-mă un împărat...”

           Retrăind, în cheie mai mult simbolică, relaţiile umane şi poetice cu Gusti Baciu, spunem că acest poet a lucrat şi a adus cu rodul muncii sale un entuziast fin al expresiei şi metaforei melodioase.

          Ultimul volum „Copilărie colţ de rai”, publicat postum de către Editura Solon din Bistriţa, chiar după plecarea poetului la îngeri, reconfirmă legăturile puternice de factură spirituală care capătă noi dimensiuni încărcate de emoţie.

          Curajul său a semănat mult cu cele ale lui Matei care spunea: „De aceea zic vouă:  Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?”.

          Omul, poetul Augustin Baciu, a scris şi a fost simplu şi totodată complex, dar foarte hotărât. O analiză involuntară poate aduce considerabile dovezi ale relaţiei concrete cu familia sa şi prietenii, dar şi cu cele ale altor oameni.

          Augustin Baciu avea un umor desăvârşit, poate chiar involuntar, nativ.

          Îşi iubea, ca orice bunic, familia, dar mai ales nepoţii. Le-a dedicat multe poezii, parcă grăbindu-se spre alte zări. Era conştient că pe acest pământ viaţa este trecătoare, limitată.

          Dar a scris şi poveşti pentru nepoţi care fac deliciul copiilor care au apărut în cartea „Copilărie colţ de rai”.

          „Fuga după soare” sună profetic, despre care A. Baciu spune: „Pentru mine soarele a fost şi rămâne lumina trimisă de Dumnezeu, iar razele lui mângâietoare sunt purtătoare de dragoste, de iubire, de bună învoire între oameni”.

          Amintea cu drag de localitatea Sărmaşu unde a copilărit ori de câte ori a avut ocazia. A scris despre „Târgu din Sărmaşu”, apoi despre „Şareta” din vremea CAP-ului, despre prietenii din copilărie şi despre jocurile practicate în aer liber, despre buna dispoziţie şi dealurile unde zburda iarna şi vara, cărora le-a purtat veşnic respect.

          A scris, de asemenea, despre „Jocul popular” şi îşi aminteşte că părinţii lui jucau „dumnezeieşte”.

          Augustin Baciu a fost un om obişnuit şi totuşi... neobişnuit. A dansat bine, chiar şi în studenţie, jocuri populare. Spune cu amărăciune că a  renunţat la joc şi muzică pentru fotbal, unde nu s-a realizat. 

          Din povestirea „Joaca”:

          „Joaca a fost încrustată cu perle de dragi aduceri aminte, cu flori de măslin păsăresc, bune mirositor, cu farmecul inconfundabil al copilăriei la ţară, la sat, acolo unde s-a născut veşnicia, acolo unde s-a perpetuat credinţa strămoşească, unde s-au păstrat tradiţiile şi obiceiurile, unde primăvara vine când auzi cum cântă cucul, acolo unde se fac după o anumită rânduială”,

          De spre copii şi nepoţi spune:

„...Nepoţii când îmi vin în faţă

Curge plămada bucuriei

Întineresc cu zece ani

Mă duc în mintea lor hazlie”...

          Apoi, în poezia „Doi prinţi” zice

„Doi prinţi frumoşi ca două flori

Curaţi ca lacrima din soare

Doi îngeri blânzi ca un bob de grâu

Iubiţi ca o zi de sărbătoare”.

          Din poezia „Doi îngeri”:

„Frumoşii mei nepoţi zglobii

Fac inima să râdă

Sunt dulci când fac şi mici prostii

Oricum, lumea-i bolândă”.

          Prin această carte . „Copilărie colţ de rai”, A Baciu rămâne alături de noi şi de nepoţii dragi care vor spune cu mândrie „Faptele bunicului vorbesc”!

M. Toxin