In memoriam prof. Maria Cosma din Cristur - Şieu

Am condus pe ultimul drum, zilele trecute ale acestui decembrie, un cadru didactic deosebit şi un membru marcant al comunităţii săteşti din localitatea natală. O mulţime impresionantă -din Cristur- Şieu şi Coasta (satul de origine al doamnei profesoare) şi nu numai- au ţinut să fie alături de familia îndoliată, între aceştia aflându-se şi dl. Viorel Chirlejan, primarul comunei.

Momentul acestei despărţirii, ceas comun în cele din urmă tuturor oamenilor, a fost luminat astfel de solidaritatea umană a semenilor, ai căror fii au fost educaţi de familia acestor doi intelectuali deosebiţi, soţii Maria şi Vasile Cosma, adevăraţi luminători ai locurilor pe unde au profesat. Maria Cosma a străbătut prin ani la gimnaziile din Matei, Cristur-Şieu, Şieu-Odorhei, apoi la actualul Colegiu din Beclean- aşa cum arăta soţul îndurerat într-o emoţionantă microbiografie, citită de părintele Florin Cora. „Fiică de ţărani, s-a ridicat la postura intelectualului prin muncă tenace” Preţuită de colectivele de profesori, a ocupat şi funcţii de conducere, dar faptul cel mai de seamă îl constituie sentimentul datoriei împlinite, cu dragoste de oameni şi profesie, conjugat cu recunoştinţa sutelor şi miilor de elevi, azi oameni activi în planul social. Cadrele didactice -de la „Domnu Trandafir” al lui Sadoveanu şi până azi - au observat că iubirea revărsată asupra elevilor se întoarce de la o vreme asupră-le din partea elevilor şi rămâne astfel pentru întreaga viaţă a celor două componente educaţionale. Şi înşişi sătenii au perceput-o afectuos pe doamna profesoară ca pe o fiică a lor, un membru marcant, aşa cum totdeauna au fost în lumea satelor preotul şi dascălul. Eram obişnuit ca trecând prin sat în pendularea grăbită urban-rural, să ne vedem fie şi în treacăt, bucrându-ne ”că suntem”.

Ceea ce am trăit cu toţii în sufletele noastre a redat în minunatul său cuvânt-predică părintele paroh Florin Cora, al cărui demers a evocat măreţia apostolatului religios şi educaţional. Precum dumnezeieştii apostoli s-au jertfit luminând neaurile pământului, dascălii, precum profesoara Maria Cosma au avut un adevărat apostolat educaţional, veghind la creşterea armonioasă a elevilor, luminând viaţa locurilor pe unde a trecut. Remarcăm cu bucurie nare credinţa doamnei profesoare pe care cu toţii o diminutivam afectuoşi - Măricica- model şi în această latură existenţială. Oridecâte ori mergeam la ţară la Biserică, o întâlneam, alături de Viorica Raţ - familiile dumnealor fiind vecine de atâţia ani. Iată că acum, lăsându-ne pe noi mai săraci şi îngânduraţi, a trecut în patria Părintelui Ceresc şi a Domnului IISUS, care aşteaptă cu braţele deschise pe cei ce au iubit numele Lui Preasfânt. Datoria noastră, a celor de aproape sau de departe e să consolăm familia, expres soţul Vasile Cosma, spre a trece prin acest vad al lacrimei, încercarea grea a acestui ceas .

Îndureraţi pentru despărţire, fiindcă orice despărţire naşte suferinţă, e sigur că ne vom întâlni iar, într-o lume fără nelinişti, fără lacrimi şi suspin, în „a mângâierii ţară”- cum se exprima patetic Dante Aligheri.

O, Stăpâne al veacurilor, Dumnezeule al mântuirii noastre, Atotputernic şi Milostiv, odihneşte sufletul doamnei profesoare Maricica , ajutându-ne şi nouă să străbatem după voia Ta eternă cărările, adesea spinoase din această Vale.