In memoriam – Traian Pavelea (1937-2011)

Se împlinesc zilele acestea 2 ani de la trecerea în neființă a vrednicului dascăl năsăudean Traian Pavelea. Rememorarea personalității și operei pe care ne-a lăsat-o se cuvine a fi făcută, ca o datorie de onoare din partea celui pentru care a fost cel care l-a „apropiat” de Năsăud și i-a descifrat primele noțiuni despre trecutul acestuia.
S-a născut la 9 iunie 1937, din părinții Ioan, plugar din Salva și Raveca, din Rebrișoara, stabiliți în orășel la începutul veacului al XX-lea. Studiile primare, gimnaziale și liceale/pedagogice le-a făcut la Năsăud. A continuat formarea profesională la Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
A funcționat ca învățător, apoi profesor de limba și literatura română, la școli din apropierea Năsăudului și apoi, la Colegiul Național „George Coșbuc”. A decedat la data de 27 martie 2011, la Năsăud.
Reperele biografice creionate ne dezvăluie o parte din personalitatea celui evocat. Aceasta nu ar fi completă fără a aminti și realizările sale practice. În afară de activitatea la catedră, asupra căreia stau mărturie generațiile de elevi pe care le-a format, s-a definit și prin oprea pe care ne-a lăsat-o.
A fost un spirit iscoditor, mereu în căutarea noului și ineditului. Permanent dorea să prezinte altceva, ceea ce nu era cunoscut din trecutul zonei fostului regiment de graniță cu reședința la Năsăud.
Preocupările sale au vizat aspecte economice, sociale, politice și cu deosebire, din sfera culturii.
În acest din urmă domeniu s-a ilustrat prin creionarea portretelor personalităților de seamă din trecut, mergând de la cele de dascăli, ofițeri, preoți și ajungând la cele care au creat faima zonei, a nemuritorilor din Academie.
În afară de numeroase studii, publicate în presa locală sau de o mai largă răspândire și în periodice – „Gazeta învățământului”, Revista de pedagogie”, Limbă și literatură”, „Buletinul Societății de Științe Filologice din România”, „Contemporanul”, „Vatra”, „Tribuna”, „Ecoul”, „Răsunetul”, „Plaiuri Năsăudene”, Muza Someșană”, Litera Nordului”, ne-a lăsat și două încercări de sinteză asupra trecutului plin de eroism a foștilor „grăniceri”.
În prima, Năsăudul. Repere istorice și culturale, Ed. George Coșbuc, Bistrița, 2001, sunt surprinse, în capitole distincte, trăsăturile esențiale și definite perioadele istorice din evoluția localității. După creionarea unui cadru general, ne sunt prezentate, în ordinea gândită de autor, argumentele asupra definirii identității Năsăudului, principalele momente din evoluția lui de-a lungul timpului – sub forma „paginilor” din trecut – apoi, instituțiile fundamentale, biserica, școlile, societățile culturale, instituțiile specializate și publicațiile locale. Firesc, definind preocupările autorului, lucrarea se încheie cu portretizarea academicienilor Năsăudului.
A doua, Societăți culturale năsăudene. Varia, Ed. Arcade, Bistrița, 2005 cuprinde în prima parte, studii referitoare la domeniul atât de drag autorului, cel al culturii, în care sunt analizate „Reuniunea română de lectură”, „Societatea de lectură „Virtus Romana Rediviva”, „Despărțământul Năsăud al Astrei”, „Reuniunea română de cântări”. În partea a doua, sunt creionate câteva portrete a personalităților zonei sau aspecte inedite din trecut.
A mai colaborat la editarea unor lucrări cu specific local, între care și primul volum din Monografia orașului Năsăud.
A fost o prezență activă, chiar autoimpusă, la toate manifestările culturale din Năsăud, locul său în prezidiul acestora fiind unul asumat pe deplin.
În acest context al emulației creatoare a celui evocat, a avut loc și întâlnirea cu autorul acestor rânduri. Interacțiunea între personalitățile celor doi, pe de o parte, a unuia din „clasicii” zonei, pe de alta, a unuia mai tânăr, dornic de a cunoaște trecutul unei zone mirifice, a creat o punte de legătură cu efecte benefice.
Rodul acestei legături s-a concretizat în câștigul substanțial din punct de vedere al „modelului” pentru cel de al doilea.
Și, ajuns la un moment dat – în curgerea firească a lucrurilor – la un nivel vrednic de prețuirea celui dintâi, s-a produs revelația. Liantul dintre cei doi a fost pus la încercare de căutările subsemnatului, pentru a afla și a restitui posterității personalitatea unuia dintre cei pe nedrept uitați din „granița năsăudeană”.
În peregrinările noastre comune pe „Comoara” Năsăudului, în căutarea locului de veci a celui care a fost Nestor Șimon (1862-1915), mai tânărul „năsăudean” adoptat a realizat un lucru deosebit.
Deși nu a identificat monumentul funerar, străduințele s-au concretizat în editarea corespondenței lui Nestor Șimon, în anul 2005.
După o perioadă în care a „frunzărit” până la deteriorare exemplarul primit, Traian Pavelea a avut puterea să facă o mărturisire care devine acum publică pentru prima dată.
Format la școala tradițională a Năsăudului, în ambianța bătrânei reviste „Arhiva Someșană” cu prețuirea pentru trecutul academic al unor personalități locale, a avut revelația unui adevăr bănuit, dar niciodată asumat.
De aceea, în una din întâlnirile din camera lui de lucru de la domiciliul din Năsăud, după o lungă perioadă de meditație, mi-a comunicat următoarele: „M-ai convins. Dar nu-mi cere să mă schimb, eu am crescut și m-am format, influențat de ei”.
Pentru avizarea cititorilor, era vorba de strădania compilatorului acestor rânduri, de a arăta meritul de netăgăduit al lui Nestor Șimon în scrierea istoriei zonei Năsăudului și a faptului că cei deveniți „clasici” în acest domeniu, Iulian Marțian, Virgil Șotropa și Iuliu Moisil, și-au însușit manuscrisele acestuia și le-au publicat în numele lor, în paginile revistei amintite.
Prin remarca sa, Traian Pavelea și-a depășit condiția de „năsăudean” și, chiar dacă în continuare, a lucrat după modelul formativ clasic aici, și-a dezvăluit resorturile și disponibilitatea spre adevăr. Sigur, următoarele apariții în domeniu ale subsemnatului i-au întărit această convingere și, sâmburele pozitiv al îndoielii și-a pus amprenta asupra sa.
De aceea, cel care așterne aceste fugare considerații, aduce prin ele un omagiu celui care s-a ridicat la un moment dat, deasupra „dogmelor/cutumelor” locale năsăudene. O face și întărit în această convingere de rândurile așternute de cel evocat pe un exemplar din lucrarea sa despre Năsăud, dăruită la data de 25. XI 2002: „Harnicului și talentatului publicist prof. Adrian Onofreiu, în semn de aleasă prețuire din partea autorului acestei lucrări”; s.s. Traian Pavelea”.
Adrian Onofreiu