Menuț Maximinian, conferinţă la Institutul Cultural Român Madrid

  De Ziua Internaţională a Iei, am organizat aici, la sediul Institutului Cultural Român, un eveniment dedicat tradiţiilor din zona Năsăudului. Etnologul Menuţ Maximinian ne-a desluşit tainele iei, ce înseamnă tradiţia, meşteşugul de a construi, de a ţese şi de a ornamenta o ie, ceea ce mulţi dintre noi au uitat. Dat fiind faptul că ia este parte, de anul trecut, din lista Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO, este de datoria noastră să o cinstim, să o îmbrăcăm şi să cunoaştem semnificaţia şi munca din spatele acestui obiect vestimentar. Etnologul MAXIMINIAN MENUȚ a susținut conferința cu tema IA ( CĂMEȘA) - element de patrimoniu în lada de zestre a românilor, în 23 iunie, la sediul ICR Madrid.

Menuț Maximinian este jurnalist, doctorand în cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj și președintele Societăţii Scriitorilor Bistrița-Năsăud.

 

 

 

 

Ziua Universală a iei este sărbătorită, în fiecare an, în peste 50 de ţări, pe 24 iunie, de  Sânziene (Drăgaica), de marele praznic al Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Cămeşa, numită şi ie, este cel mai spectaculos element din lada de zestre românească, simbol al identității și creativității, al imaginaţiei ţărăncilor ce au cusut pe pânză cele mai frumoase flori şi elemente geometrice.  Mari creatori de modă au fost  inspiraţi de portul popular românesc pe care l-au ridicat la rang de artă pe cele mai mari podiumuri ale lumii. Principesa Ileana, Principesa Elena şi Regina Maria au promovat, cu mândrie, portul nostru. Făcând parte din patrimoniul național, ia ( cămeşa) este un adevărat ambasador ( brand) pentru România. 

Pentru oamenii din Ţara Năsăudului, portul popular a fost încă de la început o oglindă a sufletului lor, alb în esenţă precum puritatea şi sinceritatea oamenilor, însă în timp ornat cu diferite culori, modelele realizate cu acul fiind parcă picturile unor mari artişti.  Comportamentul comunicaţional intercultural normat la nivelul comunităţii rurale din România s-a modificat de-a lungul timpului în funcţie de natura nonconflictuală a dialogului şi de disponibilităţile comunicaţionale ale diferitelor generaţii, de conştientizarea importanţei păstrării nealterate a tradiţiilor. Altfel comunicau strămoşii noştri, când singura posibilitate era dialogul verbal şi altfel dialoghează ţăranul din zilele noastre, când tehnica a păstruns şi în ultimul cătun. Mai putem vorbi despre insule în care ţăranul român îşi păstrează nealterată vorba concomitent cu lada de zestre în care regăsim portul şi toate ritualurile? Oricât de mult am vrea să credem că mai avem asemenea locuri nealterate de modernism, nu este aşa pentru că trăim vremuri în care informaţia pătrunde ca un fulger prin intermediul canalelor media, până la ultima casă din deal. Toată această trăire interioară nu mai există ca altădată deoarece telefonul mobil este accesibil oricui şi în trei secunde cel „izolat” poate afla ce s-a întâmplat în sat. Lada de zestre s-a adaptat şi ea raporturilor comunicaţionale care reglează viaţa comunităţii, rolurilor pe care le au pattern-urile culturale asupra normelor de comportament. Credinţele, valorile şi simbolurile sunt influenţate de tehnicile moderne, ştirbind din frumuseţea acestora în detrimentul bunăstării. Este clar că odată cu dispariţia uliţelor de pământ şi a apariţiei asfaltului, drumurile, deşi mai comode, sunt tot mai rare între vecini, dispărând solidaritatea de altădată (şezători, clacă), iar odată cu apariţia curentului electric s-a renunţat şi la poveştile spuse la lumina lămpii sau a jocului focului în vatra cuptorului.

Este o bucurie să revin în comunitatea românească din inima Madridului, la Institutul Cultural Român, să vorbesc despre ce avem noi mai frumos în lada de zestre, respectiv cămeşa – cum se spune pe la noi, în Ţara Năsăudului - ia, care a intrat şi în Patrimoniul Cultural UNESCO, un element foarte frumos cu care ne mândrim. Lada noastră de zestre este făcută de mâna bunicilor noastre, adică inclusiv pânza este ţesută în război, motivele florare sunt, de asemenea, cusute cu acul. Costumul popular adevărat este făcut de mâna femeilor şi în fiecare împunsătură de ac este câte un suspin, câte o rugăciune, câte o poveste, câte o parte din inimă sau din gândurile celei care o coasă. Aici, în Spania, este o adevărată Românie. Cred că este cea mai mare comunitate şi împreună reprezentaţi România, care este acolo unde sunt mai mulţi români, unde sunt doi sau trei, acolo este România. Am 20 de ani de când fac cercetări şi adun poveşti din satele româneşti şi de fiecare dată am deschis şi lada de zestre şi am văzut lucruri. Trebuie să ne mândrim cu acestea pentru că mulţi dintre noi doar din cartea de istorie încearcă să reconstituie ceea ce la noi încă este viu. Vestit în ţară şi străinătate, portul popular năsăudean dovedeşte gus­tul tipic pentru armonie şi frumos al ţăranului român. Portul naţional reflectă caracterul românesc, dreptul său istoric şi natural; când este pur, poartă pecetea integrităţii neatinse a naţiunii.