Menuţ Maximinian, omul care ştie să aprecieze inteligenţa, cultura şi talentul

Cartea „Vremea sintagmelor”, apărută recent la Editura Karuna, cu extraordinare posibilităţi de cuprindere ca suprafeţe de spirit şi emoţie, este o respectuoasă amintire a adevărului, că autorul Menuţ trăieşte între personajele sale (scriitorii), iar aceştia trăiesc în noi (cititorii), influenţându-ne în marea expediţie de descoperire a unor inedite teritorii umane pe care aspiră s-o înfăptuiască fiecare carte adevărată.

Scriitorul Menuţ Maximinian, cu nobleţea unei înalte sensibilităţi, a adunat între coperţile acestei cărţi un număr de 78 autori, cu 78 de vieţi, cu propriile legi şi vârste, ce sorb din izvorul viu al timpului, din frământările şi prefacerile oamenilor.

Pasiunea sa pentru scris nu s-a manifestat spontan, ea fiind rezultatul unor acumulări sufleteşti succesive dispuse în timp, ce se leagă şi de experienţele sufleteşti trăite încă din anii copilăriei. Fiecare carte prezentată în acest volum este o stranie aventură pentru autorul ei şi, totodată, o călătorie printre mai multe rânduri de vieţi, cu multe virtualităţi şi infinite rânduri de oameni ce se pot recunoaşte printre sintagmele cărţii.

Opiniile cititorilor confirmă un atare scris literar al autorului, cu o unitate în acţiune şi umanitate în gândire, cu o condiţie fizică a bunătăţii, ce ştie să captiveze printr-un sunet nou, prietenos, surâzător şi uman, săritor ca puţini alţii.

În paginile cărţii, autorul ne prezintă sintagmele ca în oglinzile unui lac curat, în roua vegetală a pădurilor, acolo unde oamenii trăiesc în mijlocul naturii şi cred în ea, aşa cum jurnalistul crede în slovele sale, fiind caracterizat de bunătate, aşa cum atletul e dator să aibă muşchi.

Scrierile lui Menuţ sunt în concordanţă cu realităţile sufleteşti de astăzi cu care se face cunoscut în cercuri largi, cu un mare elan patriotic, măreţ şi profetic. El nu este legat de nicio ideologie, ci doar de încrederea în marea capacitate creatoare a poporului român. El scrie ceea ce simte şi nu dă interviuri cu caracter doctrinar, ci numai cu caracter cultural. Viziunea lui scriitoricească izvorăşte din realităţile permanente ale judeţului şi din dramatismul destinului naţional. Lui i se potrivesc de minune versurile lui Aron Cotruş: „Eu m-am născut să/dărui, să mă dărui/ oricând şi oricui”. Sau „Omul nou din tine/ birui-va lumea./ Şi va face piatra seacă/să rodească”.

Pasiunea sa pentru un gând concentrat l-a îndemnat să şi-l aştearnă pe hârtie, gândurile proprii şi a confraţilor întru condei, pasiunea pentru cuvântul scris al săi şi al altora.

Menuţ apare în ochii cititorilor ca un subtil observator. Nu-i scapă un fir de iarbă ce se îndreaptă spre soare, un zbor de pasăre, o floare, o joacă de copil, pasul mai mult sau mai puţin graţios a unei femei, o întâmplare oricât de banală, fără să le sesizeze, dacă nu să le confere un tâlc.

„Vremea sintagmelor” îi creează o popularitate de masă, ca expresie a unor energii colective, ce radiază un magnetism personal cuceritor şi esenţializează o felie de viaţă, de societate, de suflet.

Înzestrat cu darul scrisului, Menuţ face dintr-un element social, din fiinţa cotidiană, un veritabil miracol al scrisului, o operă de artă miniaturală, o mică bijuterie, ce ne împrospătează sângele şi ne înviorează gândurile, folosind modalităţi de analiză reală, disociază categorii şi tipologii de creatori din realitatea de zi cu zi, încă de la generaţia în blugi.

În cărţile prezentate de autor, în cei 10 ani de activitate jurnalistică stau genii ascunse, gata să izbucnească asemenea izvorului care aşteaptă în stânca uscată lovitura de toiag a lui Moise.

Sintagmele lui Menuţ scot în relief înţelepciunea din cărţi, ce creşte puterea de a simţi a neamului nostru şi prin el a omenirii, pentru că cine scrie o carte e un suflet mare, care cere lumină.

Menuţ ştie să mute pe planul frumosului figuri din vălmăşagul cotidianului, ca un mare jurnalist, mare camarad şi, totodată, exemplu de talent şi demnitate, cu o nobilă statuie interioară miraculoasă în atmosfera literară de azi.

În persoana scriitorului vărărean Dumitru Popiţan, autorul vede o personalitate literară proeminentă, cu un prestigiu de creator şi om de cultură, căruia îi dedică paginile 208-215, cu poveşti legendare a lumii de altădată, din viaţa la ţară, din şcoală, din viaţa sportivă şi filatelică, un om al faptelor ce tratează de la egal la egal cu slujitorii condeiului, vecini în paginile cărţii. La paginile 132-135, mă regăsesc şi eu prin volumele „În vârful peniţei”, cu un exerciţiu de fin observator al românului ajuns pe tărâmul Americii într-un veritabil „Jurnal de călătorie”, în care autorul aduce Năsăudul pe aceeaşi punte a culturii cu Washington, scoţând în relief inteligenţa românilor ce este apreciată şi pe alte meridiane.

Ne-a oferit prieteneşte cartea sintagmelor, cu autograful: „Pentru prietenii mei Lucreţia şi Ioan Mititean, cu drag cartea gândurilor mele în 10 ani de presă culturală”, cu iscălitura sa de neuitat, mare, arborescentă, ca o semnătură „domnească”, prin care îşi dovedeşte identitatea sufletească. Prin autograf ne facem o imagine despre autor, despre omul de suflet, despre prietenul nostru, scriitorul.

„Posteritatea-n alte zone –

Va spune, şi nu-n zadar

E un Menuţ Maximinian

Însă pentru noi e-un

CEZAR!

Alte probleme la CAPŞA

Menuţ nume legendar

Dumnezeu ţi-a dat un har

Prin muncă şi iscusinţă

Ai ajuns om de ştiinţă,

Te-ai născut în colţ de rai,

Lumii ştiinţă ca să dai

Nu înceta a te lupta

Maximum lumii a da.