Miasma urâtă a minciunilor

Scriitorul, criticul literar, eseistul, exegetul Adrian Marino a răsturnat într-o măsură considerabilă prin confesiunile sale ( “Viaţa unui om singur”, martie, Ed.Polirom, 2010) căruţa cu valori din domeniiul literelor române, deşi unele zvonuri pe la “capetele uliţelor” nu erau străine celor pasionaţi de arta scrisului şi cuvântului. Reacţiile celor vizaţi de acidele remarci ale criticului literar clujean au confirmat cititorului obişnuit că mnulte din remarcile lui Adrian Marino erau îndreptăţite.

După două luni de la apariţia volumului şi trei luni de la “transpiraţiile” din presă, CNSAS-ul a publicat şi unele “difuzoare” din presă au preluat grabnic şi pe nemstecate veştile, făcând alegaţii cum că verticalul domn critic literar Marino ar fi fost… colaborator al Securităţii şi că a dat târcoale unor dizidenţi, din care numele cel mai răsunător este al lui Mircea Eliade,”românul cel mai cunoscut peste hotare”. Ba chiar ai zice că aveau aparatul de filmat cu ei şi observau cum “amuşina” pe lângă Mirciulică Eliade. Dar ce o fi avut de aflat de la egoistul Eliade, preocupat mai mult de propria-i publicitate? Ce-a mâncat dimineaţa? Dacă vrea să-şi cumpere alt palton? Securitatea nu se interesa decât de un singur lucru- ca românii din diaspora să nu bage bâte-n roatele regimului şi să nu-l defăimeze exesiv în ochii vrăjmaşului capitalist.

Întâi de toate, nimeni nu avea dreptul să vadă dacă exista vreun dosar la Securitate pe numele lui Marino, decât domnia sa, trecut de la noi şi soţia domniei sale. Aşa zice Legea. Dorul de răzbunare, de mânjire a celui care le-a arătat că au noroi pe gulere nu se putea reprima la un Dinescu. Cum putea el să uite aşa vorbe vitriolante ce i s-au scris: “golănaş suburban, incult, agresiv şi obraznic”. Aşa că având el o relaţie atât de bună cu CNSAS-ul, hai să-i fabricăm un dosar cu minciuni îngrămădite una lângă alta ca sardelele importate din Thailanda. Ceva aşa ca V. Alecsandri, care-i scria unui confrate literar, care-i cerea o doină: “ o să caut, dar dacă nu voi găsi ceva potrivit, o să-ţi fac eu una, încât o să zici că este chiar o doină populară” Deci, dacă nu se află fapte incriminante în existenţa cuiva, îţi face CNSAS- ul una de o să te miri cât seamănă cu minciunile cu adevărul, prin aspectul exterior, numai că lasă în urmă nişte miasme pestilenţiale de mlaştină morală.

Cu neputinţă să crezi că omul care a suferit atât de mult în închisorile comuniste, recte Adrian Marino, niciodată împăcat cu regimul de atunci, de o neobişnuită rectitudine, ar fi devenit un lingău din aceia de care s-a oripilat până în ultima zi a vieţii.. Cine vrea, nu poate fi oprit să nu creadă.