Mihai Mălaimare: Publicul a fost colosal. Teatrul Masca se va întoarce la Bistriţa

Mihai Mălaimare: Un actor adevărat nu este decât un om obişnuit, absolut obişnuit în viaţa de toate zilele şi doar pe scena îl deosebeşte harul de ceilalţi oameni, doar acolo se înalţă şi izbuteşte să fie artist. Nu mă omor după capete întoarse după mine pe stradă, dar aş minţi să spun că le detest sau le ignor. Din contră, dacă oamenii îmi zâmbesc sau mă salută cu bucurie, chestia asta îmi face plăcere şi mă pot opri şi discuta, chiar mă bucur şi asta îmi adaugă ceva la zestrea de forţă pe care trebuie să o am cu mine mereu. (Mailamare.ro)

Sâmbătă, 19 octombrie 2013, ora 18.00. Bistriţa. Sala Polivalentă. Peste 1.000 de locuri. Vor veni atâţia oameni la spectacol? Eu sper, îmi doresc din tot sufletul să vină. Vine Teatrul Masca. Vine Mihai Mălaimare. Ce zici? Vor veni oamenii la teatru? Nu sunt gândurile mele. Sunt gândurile Gabrielei Montoiu, manager Prompt Communication, principalul responsabil de cele întâmplate. Şi au venit. Au venit peste o mie de oameni de toate vârstele. Saluţi. Îmbrăţişezi. Propoziţii în loc de poveşti. Un grup de adolescenţi din spatele meu îşi dau check in. Şi lumea continuă să vină. Unde să mai vină? Sala e plină. Începe spectacolul. Teatrul Masca. Slugă la doi stăpâni, după Carlo Goldoni. Regia: Mihai Mălaimare. Regizorul se aşează între spectatori.

Călătoria a început. Startul a fost dat. Din primul rând simţi energia actorilor. Pragul dintre actori şi spectatori este trecut. Jocul cu crenguţele gâdile orgoliile câtorva bărbaţi din sală. Zâmbeşti pentru tine. Mai privesc din când în cînd chipul unui puşti de vreo 12-13 ani. Se uită cu nişte ochi mari, curioşi. Le aud pe ele, tinerele fete, chicotind. Adulţii zâmbesc. Actorii au reuşit. Contextul le-a fost favorabil. Spectatorilor le era dor de teatru, le era dor să se joace... Final. Un Mihai Mălaimare coborând timid printre actori. O Gabriela încă nepregătită să se bucure. Ştie că a fost bine, dar nu conştientizează, încă. Mă anunţă că pot sta de vorbă cu domnul Mihai Mălaimare.

Interviu cu Mihai Mălaimare. Asta e ce aşteptai, dar îşi faci griji, nu o fi obosit după spectacol şi alte gânduri inutile. Faţă în faţă. Pornesc reportofonul. Întrebare. Răspuns. Din când în când mai arunc un ochi la reportofon. Funcţionează. Îl privesc şi îmi amintesc de copilărie. A fost un interviu scurt. Aşa mi-am dorit. Pentru că se va reîntoarce la Bistriţa cu Teatrul Masca. Cum să îi mulţumesc? Cum să îi spun câtă încredere mi-a dat? Printr-o îmbrăţişare. Mihai Mălaimare întoarce gestul.

Aveţi un oraş foarte frumos

Dumnevoastră şi Teatrul Masca, aici la Bistriţa, aţi reaprins în sufletele unora dintre noi, dragostea, dorul de teatru, în sufletele altora aţi trezit acest dor de teatru. Vă spun sincer, de multă vreme nu am mai văzut la Bistriţa atât de mulţi oameni adunaţi într-un loc, oameni care zâmbesc, oameni care se bucură.

Mihai Mălaimare: Mă bucur foarte tare, pentru că de fapt, asta am urmărit. Noi suntem la Bistriţa în cadrul unui proiect pe care îl dezvoltăm cu Ministerul Culturii şi administraţiile locale. Încercăm să recontecăm capitala culturală cu restul ţării, pentru că de douăzeci şi ceva de ani nu s-a făcut nimic în această direcţie şi am luat pe cont propriu, oarecum, mi-am sunat prietenii care au posibilitatea să decidă şi iată, am făcut trei spectacole în Argeş, spectacolul de la Bistriţa...Sunt lucruri care într-adevăr lasă urme. La Bistriţa au fost peste o mie de oameni la această întâlnire. Acest fapt va determina, probabil, administraţia locală să grăbească lucrările la reabilitarea Casei de Cultură. Aşezământul acela superb trebuie să se termine. Acolo trebuie să poposească trupe de teatru, concerte de muzică simfonică.

Aveţi un oraş foarte frumos, un oraş cu o tradiţie fabuloasă. Oamenii de aici au dreptul la aşa ceva. După reacţia din seara aceasta, îmi dau seama că aici este un oraş profund cultural, cu o nevoie culturală, cu un orizont de aşteptare culturală extrem de serios. Dacă 1.000 de oameni au stat într-o sală de sport în care acustica este o nefericire şi nu a plecat nimeni, deşi se auzea, se înţelegea destul de greu, asta e un semn extraordinar pentru mine şi pentru actori şi ar trebui să fie pentru toţi cei care sunt implicaţi în diriguirea acestui oraş.

Cum aţi simţit publicul din sală, pentru că v-am observat că în timpul spectacolului v-aţi aşezat printre spectactori. Eu m-am încărcat cu energie de la actori, o energie peste mine...

Mihai Mălaimare: (n.r. – zâmbeşte). Publicul a fost colosal. De altminteri şi la spectacolul după întrunirea aceea de business, publicul a fost senzaţional, pentru că erau oameni de afaceri care stăteau acolo în sală de câteva ore bune şi în mod normaal ei ar fi trebuit să fie plictisiţi. Dar nu, au asistat la spectacol şi semnalele au fost extraordinare. Eu cred că este unul dintre cele mai interesante turnee şi pentru actori. Las la o parte faptul că organizatorii s-au străduit să ne creeze condiţii din cele mai bune, am fost cazaţi la un hotel de 5 stele, au avut grijă de noi. L-am văzut pe Ioan Oltean cărând baxuri cu apă actorilor (n.r- zâmbeşte), adică rar se întîmplă lucrul acesta. Atunci şi actorii au jucat cu dăruire, înfruntând dificultăţile sălii până la urmă, şi izbutind. Şi asta m-a bucurat foarte tare.

O societate nemernică cu un artist

Plecând de la o replică din piesă, ca să nu vă întreb ce mai faceţi, vă întreb: E linişte şi pace în sufletul dumneavoastră?

Mihai Mălaimare: Nu, nu este! Am probleme cu ANI care mă hăituieşte, am probleme cu OTV, care absolut prosteşte, eu nici măcar nu eram acolo (n.r.- Mihai Mălaimare a fost membru al Consiliului Naţional al Audiovizaualului, CNA) şi trebuie să mă duc să dau cu subsemnatul. Este o societate nemernică din punctul acesta de vedere. Nemernică cu un artist. Ştiu eu, oamenii aceştia îşi fac şi datoria, mă refer la procuratură, la justiţie, la toţi ăştia, dar în orice caz cu mine au fost nemernici şi asta nu am să le-o iert. Linişte în sufletul unui artist nu poate să fie niciodată. Mă gîndesc cu seriozitate la ceea ce urmează de acum încolo, mai cu seamă că Teatrul Masca şi-a propus o stagiune altfel, o stagiune în care să renunţăm încetul cu încetul la spectacolele vorbite cum este acesta şi să rămânem pe ceea ce suntem noi acreditaţi, spectacolele de teatru non verbal.

Atunci, ne-aţi ajutat să ne găsim noi liniştea. Aţi transformat chipuri încrâncenate, chipuri sobre, în chipuri care zâmbesc.

Mihai Mălaimare: Eu am vorbit cu cei care ne-au chemat şi le-am propus un proiect de perspectivă. Teatrul Masca se pare că se va întoarce la Bistriţa. La vară vom veni şi vom sta o săptămînă în Bistriţa şi vom juca în fiecare zi un alt spectacol pe pietonal, vom oferi şi nişte workshopuri pentru tinerii din Bistriţa care vor să înveţe statuia vivantă, în aşa fel încât şi bistriţenii să se simtă ca la Barcelona, să aibă un astfel de spectacol şi chiar să aibă propria lor trupă care poate să pregătească aşa ceva.

Sunt un om liber

Aţi mai reuşit ceva. Actorii, prin interacţiunea directă cu spectatorii, i-au reînvăţat să se joace şi să nu se ia aşa în serios.

Mihai Mălaimare: Da, cred. Un astfel de spectacol are şi această menire. Fără doar şi poate.

Înspre finalul piesei, s-a vorbit de libertate. Sunteţi un om liber, domnule Mălaimare?

Mihai Mălaimare: Da, deocamdată sunt...(n.r.- râde). Sunt un om liber.

Ce înseamnă să fii un om liber?

Mihai Mălaimare: Înseamnă să poţi gândi în primul rând. Înseamnă să îţi propui să nu trăieşti degeaba, să ai un ţel, un  ţel care să treacă dincolo de propria ta familie, propria ta ogradă, adică să vrei să trăieşti pentru ceilalţi. Asta e una din definiţiile libertăţii, dacă vreţi.