Mii de tineri din Europa au aplaudat tradiţiile năsăudene. Vezi ce artişi i-au încântat pe spectatori

Tradiţiile noastre au fost prezentate în faţa a mii de tineri veniţi la Cluj-Napoca, la întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Europa. Spectacolul amplu, care s-a derulat pe scena amenajată în Parcul Central, lângă Centrul de Cultură Urbană din Cluj-Napoca, a fost coordonat de Grigore Sâmboan (fiu al Văii Ţibleşului), redactor şef la Radio Renaşterea şi prezentat împreună cu Alexandra Andereş.
Interpreţi de muzică populară, rapsozi şi ansambluri folclorice au încântat sufletul spectatorilor, dintre cei prezenţi amintind aici pe rapsodul Vasile Socoran din Frata, dar şi pe maestrul taragotului – Dumitru Fărcasş. Judeţul nostru a fost reprezentat cu cinste, în primul rând, de Cristian Pomohaci, unul dintre cei mai cunoscuţi interpreţi din ţară, aplaudat la scenă deschisă de cei prezenţi. De la poale de Ţibleş, cu Horea cu noduri, au venit Lenuţa şi Teodora Purja, preţuite şi apreciate pentru autenticitatea lor. De asemenea, atmosfera specifică munţilor din Ţara Năsăudului a fost prezentată de tânăra interpretă Elisabeta Guzu, care a adus obiceiul găinii, textul satiric făcând asistenţa să zâmbească.
Prezenţi la eveniment au fost Mitropolitul Andrei, dar şi Episcopul Macarie, fiu al Văii Ţibleşului. Pentru modul de promovare a autenticului, merită felicitări toţi cei care au pus umărul la evenimentul organizat de Arhiepiscopia Clujului, Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj şi Consiliul Judeţean Cluj, şi mai ales Grigore Sâmboan, cel care are grijă ca tradiţiile să fie la loc de cinste.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5