„Minunea” din cui

Minuni, mezeluri, intemperii, metale preţioase … Mă veţi întreba ce au în comun toţi aceşti termeni sau în ce constă tangenţa care le conexează sistemele de referinţă pe care le desemnează? … Aparent, nimic! Şi totuşi , la o introspecţie mai atentă, termenii mai sus enumeraţi îşi descoperă „goliciunea” interferenţială într-un anumit context. Astfel, ceea ce îi uneşte circumstanţial, este “arealul” manelistic. Exact, cum aţi auzit! MA-NE-LE-LE!
Să vă luminez: cuvântul „minune” ne trimite, fără nicio haltă intermediară, la celebrul “godac” Adi Minune; termenul „mezel” (uzitat de subsemnată în manieră eufemistică), ne indică o altă “stea” cu gâltăneli discontinue de pe raftul salamurilor expirate, Florin Salam; noţiunea de „intemperie” ne invită spre o a treia “revelaţie” cu corzile vocale indecent suprapuse, Vali Vijelie; iar, incitantul termen „metal preţios“ ne duce cu gândul înspre o a patra “bezea” cu sugrumături de clorofilate - Sorin Copilul de Aur. Şi mai sunt, din păcate, şi alţi “ gropaşi” ai limbii române ale cărei rădăcini au fost netezite cu atâta sfinţenie şi trudă de către Dosoftei şi Varlaam. Toţi aceşti “torţionari“ ai Maicii Noastre, pestilenţiază cu o duhoare necrofilă, dulceaţa şi armonia ei, la chiolhanurile mafiote unde, contra cost, la preţuri exorbitante, îşi vând alternativele diareice la limba română, asezonate cu muzicăieli subnutrite, smulse parcă din orificiile inferioare ale corpului. Întotdeauna am avut impresia că aceşti “ucigaşi” ai timpanelor, plini de clăbuci şi condens pe părţile moi dintre cele două ramificaţii numite picioare, suferă negreşit de hernie! Şi, nu m-aş mira ca presupunerea mea să fie una veridică, luând în calcul disperarea cu care “screm”, atunci când îşi guiţează nulo productele de portativ. Îmi amintesc, bunăoară că, în urmă cu 10 ani, bunica mea suferea de o boală gravă, fără speranţe de vindecare … Pe hornul casei sale îşi făcuse cuib o bufniţă care nu se mai dădea dusă de acolo şi, noapte de noapte, ne agasa cu ţipetele sale înfiorătoare. În popor se spune că, din casa pe care buha cântă în reprize nocturne, cineva îşi va da curând, sufletul! Într-una din zile îi vine bunicii în vizită un nepot de departe, ahtiat după repertoriul manelonevralgic al lui Guţă … şi nu se mai dă dus dintr-o şedere prelungită şi incomodă. Când, în sfârşit, nepotul pleacă, cucuveaua îşi luase şi ea zborul de pe casa bunicii, schimbându-şi, ireversibil, domiciliul. Guţă a alungat-o!! Concluzia? Păi, băgase Guţă în sărmana pasăre de noapte groaza şi la concurenţa ce i-o făcea acesteia , buha a cedat nervos şi a renunţat să-şi mai emită repertoriul de pe horn! … Dar, şi bunica a mai trăit ani buni, după aceea! … Mersi, vere!
Să revin, însă, în final, la maneliştii zilelor noastre, mai precis la pigmeul dolofan cu mandibulă pitecantropiană şi pseudonim de miracol - Adi Minune. Am aflat că “misionarul ” gonflabil al mult – prea îngurgitatelor refrene “degresate” a fost …agăţat într-un cui la o paranghelie cu “nuanţe” tuciurii chiar de gazdă, drept pedeapsă că, ridicola creatură a încâlcit dedicaţiile făcute pe 10.000 euro. Da, aţi auzit bine! “Matronul” a luat minidovleacul “cântecaci” de gulerul parizian şi l-a spânzurat într-un cui al încăperii în care s-a dezlănţuit chiolhanul, lăsându-l acolo, minute bune, să lovească aerul cu bâţâielile minusculelor sale picioruşe de miriapodă.
Începutul este, totuşi, promiţător. Şi cum nimeni nu-i profet în ţara lui, ne rugăm Dumnezeului Atotputernic, ca spânzurarea manelelor şi agăţarea lor definitivă, în cui, să vină tocmai de la îndrăciţii fani ai neandethalilor care ne otrăvesc auzul cu acest gen “scrematoriu” şi depersonalizant!
Deci, “la eşafod … birjar ! “
prof. Ecaterina Raţiu