Mircea Prahase - omul care simte ceea ce datorează

A vorbi despre activitatea unui om ,nu înseamnă a-i da ceva ci doar a recunoaşte. Recunoştinţa aprofundează aspecte specifice din subiectul atât de generos a unui cărturar plecat de pe Valea Zăgrii spre cercetare , ducând cu el un şuvoi de inteligenţă şi aptitudini creatoare. Acesta este Mircea Prăhase sărbătorit recent la Muzeul Năsăudean, ca un om al emancipării vieţii culturale care prin voinţă şi putere a dat chiar mai mult decât a făgăduit.
In prima parte a manifestării dedicată celor 65 ani de viaţă şi lansarea volumului omagial, ,am poposit în sala de expoziţii, unde au fost primiţi colindătorii şi s-a vizitat expoziţia - FOTO-Laudă ţăranului român, unde Mircea s-a simţit în lumea lui, printre zăgrenii lui dragi spunănd că a şti cine eşti şi cine vrei să devii se impune să cunoşti cine au fost moşii şi strămoşii noştri, mergând pe firul redescoperirii sătenilor săi, care nu sunt cu nimic inferiori celorlalţi vieţuitori ai noştri.
Mircea s-a bucurat că l-a întâmpinat o lume bună a satului său drag de pe Codrişor, de la Mori, de pe Prund sau din Burbuleni, pe care privindu-i cu ochii înlăcrimaţi a spus : să dea Dumnezeu ca optimismul lor să fie mereu alimentat de cei care conduc destinele obştei şi a ţării.
Aici, în mijlocul sătenilor din Zagra, l-am cunoscut şi eu încă din copilărie pe Mirciulică, fiul preotului din sat şi a dăscălitei mele doamna Silvia , care fiind în bune relaţii cu rudele mele adică cu familia Raus, mă ruga să-l duc acasă de la grădiniţă, ca doamna profesoară să-şi poată ţine lecţiile în continuare, deoarece Mirciulică era o fire zburdalnică şi jucăuşă şi nu stătea mult timp în acelaşi loc, fire ce-l caracterizeaza si azi, avand dorinta ca intr-un timp scurt sa faca cat mai multe.
Intre familiile noastre existau stranse legaturi de colaborare, copilul venea des la moara unde I se satisfaceau toate placerile copilaresti. Doamna Silvia ne ducea in excursie si drumetii prin imprejurimile satului unde Mircea era de nelipsit, fiind alaturi de noi la plantat, la cules de plante medicinale si fructe de padure. De asemenea ne insotea la biserica unde domnul parinte ne dadea paine pentru internatul scolar. A crescut mare si frumos , fiind liderul tineretului studios din Zagra, organiza activitati sportive, excursii pe dealurile din imprejurimi si in special la lacul zagrenilor, locul lui preferat despre care vorbeste atat de frumos in scrieriler sale.
Iata un om care se impune cu talent si maiestrie in peisajul satului, ce a crescut in podoaba datinilor strabune.
E un mare pacat ca meseria de taran treptat incepe sa dispara, apasata de chimia de laborator social. Rabdarea taranului dintotdeauna, spune Mircea a devenit vanzoleala si agitatie, iar dragostea de pamant s-a schimbat in lacomie, virtutile s-au saracit si transformat in smecherii, deci nu mai este ce a fost candva. Despre taran si sat cegetam doar la rtimpul trecut, noroc cu cartile care ii mai aduc valoare si il scot in fata. LA MULTI ANI MIRCEA !