Monorenii, fascinați de zestrea duhovnicească din Țara Năsăudului și a Maramureșului

Credincioșii din Parohia „Sf. Vasile cel Mare” din Monor, Protopopiatul Bistrița, și-au înălțat inimile și rugăciunile către Dumnezeu, Făcătorul cerului și al pământului, sâmbătă, 21 iulie, în perelinajul pe care l-au săvârșit împreună cu preotul paroh, Iuliu Ceușan, în Țara Năsăudului și Țara Maramureșului. Monorenii sunt oameni harnici, care împletesc munca cu rugăciunea, conștienți fiind că fără ajutorul lui Dumnezeu nu pot face nimic. Este și o tradiție ca în jurul sărbătorii Sfântului Prooroc Ilie, să se organizeze perelinaje. Anul trecut s-au vizitat mănăstirile: Prislop, Catedrala Reîntregirii din Alba-Iulia, Râmeț, Aiud, Dumbrava și Recea.
Anul acesta, cu mic cu mare ne-am pregătit să ne spunem dorințele la Măicuța Lacrimilor, care parcă ne întâmpina la fiecare popas duhovnicesc pe care l-am făcut. Scopul a fost întărirea în credință, propășirea pe calea virtuților și încrederea nemărginită în pronia divină care ne călăuzește
viața fiecăruia.
Mănăstirea este leagănul civilizației românești, care poartă ecoul unei istorii ce se măsoară în veacuri. Cu multă rugăciune și cu multă trudă a reușit să facă față celor mai aprige momente ale trecutului nostru. Parcă unește pentru totdeauna cerul cu pământul dând credincioșilor încrederea că
tot ceea ce este cu neputință la oameni este cu putință la Dumnezeu.
Viața omului este o cale de la naștere la moarte, iar aceasta poate fi, ori strâmtă, ori largă. Calea strâmtă este îngrădită prin hotarele legii lui Dumnezeu, care nu ne lasă să ne abatem nici la dreapta, nici la stânga. Calea cea largă a stricat îngrădirea legii lui Dumnezeu și ne dă libertatea să
umblăm rătăcindu-ne după voința noastră. Calea cea strâmtă e împresurată de întristări, nevoi, izgoniri, necinste și batjocuri. Cea largă se mărește mereu prin veseliile lumii acesteia.
Înainte-călător, pe calea cea strâmtă e Însuși Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cel ce a purtat Crucea și S-a răstignit. El grăiește tuturor celor ce voiesc a fi creștini: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia Crucea în fiecare zi și să-Mi urmeze Mie.” (Luca, 9,23) Pe calea aceasta merg toți care îi urmează Mântuitorului, cu smerenie, cu dragoste, cu răbdare, cu blândețe și cu ascultare. Mereu suntem învăluiți de
ispite.
Gândul acesta ne-a unit în centrul comunei nerăbdători să ajungem în locurile unde primează sfințenia și dragostea de Dumnezeu și de aproapele.
Prima oprire a fost la mănăstirea Apostolilor Iubirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Parva-Rebra, unde obștia mănăstirii era în rugăciune iar părintele stareț Chiril Zăgrean, din prea plinul inimii sale ne-a împărtășit cuvinte de întărire duhovnicească.
Cu sufletele copleșite de frumusețea mănăstirii de pe valea râului Rebra, ne-am îndreptat spre mănăstirea Bârsana.
Construită în mijlocul secolului al XVI-lea din lemn, este o icoană vie a slăvirii lui Dumnezeu prin slujbele bisericești.
Mănăstirea este locul, în care modelul „ora et labora”, roagă-te și muncește se potrivește perfect. Peste tot parfum, culoare, ordine, liniște și multă, multă rugăciune. Florile parcă ne duceau în grădina raiului, locul perfecțiunii râvnit după căderea în păcat de către toți pământenii.
„Memorialul durerii” de la Sighetul-Marmației ne-a făcut să conștientizăm valoarea libertății noastre de astăzi pentru care s-au sacrificat înaintașii noștri, fiind mânați de dragostea de neam și de țară.
Pământul l-au sfințit cu propriul sânge, pentru ca noi să ne putem bucura azi.
Puține locuri din România se pot mândri cu un muzeu în aer liber de notorietatea „Cimitirului Vesel” de la Săpânța, ctitoria lui Stan Ioan Pătraș. Aici am întâlnit și vechea Sihăstrie de la Peri, mănăstirea „Sfântul Arhanghel Mihail”. Biserica mănăstirii este cea mai înaltă construcție din lemn de stejar din
Europa, 75 de metri, crucea având 7 metri. Încă de la începuturi pe lângă aceste mănăstiri vechi au existat școli teologice, școli de caligrafie și tipografii. Aici s-au editat cărți de slujbă și de învățătură pentru preoți, călugări, cântăreți și credincioși. Tot aici se vor traduce primele cărți în limba română. Se va dezvolta și un important centru de pictură.
Frumusețea codrilor și liniștea mănăstirii Săpânța au învins toată oboseala și ne-au încurajat pentru a continua călătoria noastră duhovnicească spre un alt loc pitoresc, mănăstirea „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” de la poalele muntelui Pietrosu.
Emoțiile au fost mari, drumul anevoios dar parcurs cu rugăciune și cu cântare, a fost încununat de dragostea cu care am fost așteptați și primiți. Este o mănăstire nouă, dar foarte frumoasă întemeiată de familia Tiniș, o familie credincioasă cu 8 copii, din care 6 călugări, 5 maici și un părinte călugăr. Un exemplu grăitor pentru noi toți.
Ultimul popas duhovnicesc a fost la mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Moisei unde am remarcat bisericuța din lemn ridicată în anul 1599. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care ne-a încredințat că în necazurile noastre ne va fi un reazăm, un braț întins care nu ne va lăsa
niciodată. „Că are o inimă de mamă și de nimeni nu-i e teamă.” Chipul omului se strică dacă se șterge chipul lui Dumnezeu din sufletul omului. Omul căutându-l pe Dumnezeu se caută pe sine însuși, caută omenia sa. Calea care duce la restabilirea chipului omului se deschide prin Fecioara Maria și prin zămislirea sa, a Fiului lui Dumnezeu și a Fiului Omului. Aceasta este calea fecioriei, a curăției, a neprihănirii, calea iubirii mistice.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!