NADIA URIAN ȘI... POVEȘTILE DIN SAT

Lecturarea unei cărți presupune dragoste pentru literatură și curiozitatea de a afla „noutăți” venite dintr-un alt orizont. Dacă mai adăugăm și faptul că acea carte este scrisă de o persoană pe care o apreciezi, cu atât mai mult simți dorința de a o citi. Pentru mine fiecare carte pe care o primesc este un dar de suflet. La rândul meu am dăruit cât am putut din cărțile mele și aș fi fericită să știu că au fost citite și chiar dacă au fost și critici, au adus un plus de valoare din parte celor care au făcut-o. Critica trebuie să fie „constructivă”. Din prețuire pentru acest sentiment, scriu aceste rânduri.

„Transpunându-mă” în anii copilăriei, am început să parcurg poveste după poveste, paginile cărții scoțând la iveală prin personajele poveștilor trăiri nebănuite. Pornisem de la premiza, că poveștile sunt un subiect care se adresează copiilor, în general. Pe măsură ce citeam, în fața ochilor se contura o altă lume. Fiecare povestioară parcă era o perluță, care înșirată pe firul celorlalte formau un colier, care data din vremea anilor 60. Fiecare în parte avea strălucirea sa. Privite cu atenție, pe lângă frumusețea strălucirii, unora le descopereai ușoare umbre. Acestea erau date de accentele de tristețe care se ridicau dintre paginile poveștilor respective. Altele, parcă emanau un anume „mister” care te îndemna la o analiză mai atentă, lăsând supercifialitatea deoparte. Era îndemnul de a citi... „printre rânduri”.

Toate aceste povești formează un tablou social al vremii din care viața bunicilor și a străbunicilor acelor locuri își ridică glasul făcându-se auzite în dulcele grai al străbunilor. Sunt povești cu subiecte care par banale, altele au ca temă puncte de răscruce din viața satului. Trebuie să recunosc faptul că din fiecare se desprinde o învățătură, fiecare poate servi ca o lecție de viață. Sunt multe poveștile Nadiei. Aici trebuie să apreciez mai multe aspecte. Mai întâi, remarc munca (de teren) pentru culegerea acestora din surse autentice, pe care autoarea a depus-o, ceea ce a făcut posibilă publicarea lor. Sunt convinsă că nu a fost ușor. Aceasta nu a intervenit în vreun fel în expunerea lor, a lăsat să fie redate exact așa cum le auzise, păstrând nota de autenticitate. Mărturisesc sincer, că și eu am fost pusă în încurcătură de arhaismele și regionalismele locului, la un moment dat simțind nevoia unui dicționar explicativ. Este de înțeles acest lucru, eu fiind originară din locurile de confluență ale Moldovei cu Muntenia. Am trăit destui ani în Valea Jiului, dar chiar dacă am fost „mai aproape” de acele locuri, nu am cunoscut exprimarea localnicilor din acele părți. Dialogul vioi, redarea faptelor așa cum au fost ele auzite, ineditul modului de exprimare, toate acestea țin locul altor mijloace artistice, care dau farmec și valoare conținutului. Unele dintre poveștile Nadiei cuprind adevărate lecții de patriotism, constituindu-se în mici mărturii care completează adevărul istoric. Ca în „Lecția de istorie”. Vorbind despre marele domnitor, Mihai Viteazul și lupta de la Șelimbăr, povesteste: ...„când era pe câmpul de bătaie, nici strigoii nu puteau să stea înaintea lui nepedepsiți. Iară în timpuri de pace, era un înger ocrotitor. Dreptatea înaintea lui mergea și iubirea de omenie pururea nedezlipită de dânsul era”.

În povestea „Invitația”, lelea Nastasie povestește despre cel de al doilea război. ...„Întîi o trecut pe aici nemții. Ei nu o făcut pagube. Nu, ei no făcut atâta rău ca rușii. Aici, lângă noi, în lărgașul acesta, o popăsât armata. Aici, pe deal. La lelea Tina aveau bucătăria... Aduceau cu ei vaci albe, mari, cu coarne răsucite. Vaci de carne, cum noi n-am mai văzut până atunci...” Majoritatea poveștilor tratează viața de zi cu zi a localnicilor, cu ineditul ei și farmecul copilăriei trăite la sat, acolo unde omul se înfrățește cu natura. Dar printre acestea găsim câteva în care se abordează tema emigrării, a plecării din sat a celor care doreau să ducă o viață mai bună. Chiar dacă par a fi relatări reci ale unor întâmplări, din ele se desprind urmările care survin acestui fenomen, apărut în vremi mai apropiate nouă. Impactul asupra celor care sunt eroii lor, dar și asupra celor rămași acasă, este unul dureros, peste tot indiferent de locul unde se petrece. (ca în povestea „Angajarea”, „Da, de ce?” )

Povestea ”Explicația” este plină de haz, umorul izvorând din „confruntarea dintre nou și vechi”.

-Auzi, îi o femeie tare de omenie! Doamne ferește! Orice îți dă, orice îți face! Îi tare primitivă. Cu oricine! Cu oricine îi intră în casă! Îl servește, se poartă frumos... Primitivă taaare!

-Am înțeles! E primitoare.”

În acea vreme când nu erau radiouri sau televizoare, „știrile” se difuzau „prin viu grai”. Punând laolaltă aceste povestiri, se crează tabloul social al unui întreg sat, din ținutul Năsăudului. De aceea redându-le, Nadia Uria le-a dat viață, scoțându-le din uitarea vremii și dându-le valoarea bineneritată. Acesta este marele câștig pentru cititori, dar și marele merit al autoarei. Dacă nu am avea rădăcini în trecut, nu am putea să trăim în prezent și să privim spre viitor. Pentru generația tinerilor de astăzi această carte ar fi de un real folos, dacă și ei ar manifesta interesul de a afla izvorul din care și-au stins arșița sufletului bunicii și străbunicii lor. Pentru noi, cei mai vârstnici, este o „frumoasă aducere aminte”.