NICIODATĂ = ÎN CURÂND – ŞUHAN

Nu putem, dar mai cu seamă , nu dorim, cel puţin de această dată să înotăm împotriva curentului. A celui mediatic. Nu numai pentru că finalul săptămânii trecute a constituit mijloc de „marţiuş-mărţişor” cât mai ales din pricina unor războaie a declaraţiilor, în care, s-au bătut cap în cap, mârlănia diplomatică, cu formele ei de manifestare concretă. Începând cu o „scrisoare vorbită” a unei vizite „particulare” în „Autonomia Secuimii” musai pe calea aerului, cu mijloace de zbor militare şi terminând cu „Aiasta nem sabod jupâne” deoarece e mai mult decât sfidare, chit că te auto intitulezi „tuzul de tobă” al tuturor de … pretutindeni.

Şi au mai fost şi două aniversări. Autentice şi istoric atestate. Una a „Revoluţiei de la *948 a maghiarimii”, iar cealaltă de la *949, privind „Republica Transilvania” apărată de gărzile naţionale ale lui Avram Iancu, prăznuită la 160 de ani de la proclamare.

Sigur că, mai la vale n-o să întreprindem nici un fel de recurs în istorie. Că şi aşa orele dedicate obiectului se scot din programa liceenilor „dedicaţi” industrializării. Ci vom observa doar că, pe seama unor evenimente, suficient de încărcate de tristeţe, se resuscitează sistematic, dar mai abitir în perioade de criză, anume „fantome” , cu scopul, evident ne mărturisit în clar, ce servesc, numai şi numai, politichiei. Iar pentru a nu fi acuzaţi că nu e întocmai şi la timp aşa cum spunem, amintim că, formula iredentismului unguresc sună astfel: „Nem, nem, saha” = „NU, NU, NICIODATĂ” şi se extrage din Tratatul de la Trianon. Pe de altă parte, cel puţin din *89 şi până la zi, cu toate şedinţele inter guvernamentale, cu toate relaţiile româno-maghiare de „tip” motor european franco-german, doar în „Alsacia+Lorena din căuşul carpatic” alias Ardeal, nu se mai termină, ci se înteţesc, manifestările prin care, oul şi găina îşi revendică primatul în sensul: albuş versus gălbenuş, respectiv, cucurigu, versus cotcodac.

Mai nou, cică, în conformitate cu sloganul: „În politică nu trebuie nicicând spus, niciodată” , s-a ajuns şi la ciudăţenia conform căreia, NICIODATĂ = ÎN CURÂND. Desigur doar atunci când e vorba despre autonomie teritorială pe criterii etnice. Ca atare, nu mai e decât un singur pas, ori mă rog, doi sau trei, până când, şi Ion, şi Ioanci, şi Traian, şi Vasile alias Laslo, n-au să mai cânte la un ţoi de pălincă de prune ori ceresni: „Măi pretine io şi tu/Şuhan n-om vide raiu”. Ci o să constate lipsa Edenului din peisajul aspiraţiilor „ambii amândoi” , de o să „se mire lumea” de noi toţi! Că peste Tisa, FMI fu, iar la dreapta ei, se găseşte deja pe, vine.

În loc de concluzie: uşor cu pianul pe scări, când e vorba de un trecut controversat, cum ar veni, mai „laşon”, pentru simplul motiv că deviza imperială „divide et impera” iată, „no murit, ci doar un pic s-o hodinit”. Se pretează de minune şi în globalismul imperialist. Aşa că, prin aceste gâlcevi festiviste de fii retardaţi în durere, fie şi închipuită, nu se dă decât apă la moara unor revanşe, fără nici un fel de finalitate. Cel puţin până la dispariţia celor două „cluburi selecte” din care fac parte, şi Ungaria, şi România. Că în Serbia, Slovacia ori Ucraina şi nici altundeva aiurea, nu ţin şi nici nu fac valuri. Nici acum şi, cu siguranţă, nici şuhan.