Primarul Traian Ogâgău: Proiectele cu finanţare europeană vor schimba faţa oraşului. Un nou contract, pentru pasarela pietonală, semnat!
Administraţia locală din Sângeorz-Băi anunţă semnarea contractului de execuție pentru pasarela pietonală, obiectiv inclus în cadrul proiectului „Îmbunatățirea spațiilor publice urbane și cultural recreative în oraș Sângeorz-Băi”. Proiectul, împărţit pe patru loturi, prevede atât amenajarea pasarelei pietonale, cât şi reabilitarea Vilei 1, a Centrului pentru Tineret, dar şi asfaltarea unor străzi. În urma procedurilor de achiziţie publică, au fost semnate contractele de proiectare şi execuţie pentru două dintre loturi, procedura carea prevedea modernizarea străzilor fiind, din păcate, în contestaţie, iar pentru reabilitarea Vilei 1, în evaluare. Este vorba despre un proiect în valoare de peste 22 milioane de lei, aproximativ 5 milioane de euro, finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.
„Așa cum v-am promis, orașul nostru intră pe traiectoria europeană pe care ne-am angajat în 2016 să o urmăm. Așadar dragii mei sângeorzeni, vă mulțumesc încă odată pentru încrederea acordată și mă angajez să duc la capăt tot ce am promis și nu doar atât, iar toate acestea fiindca voi, sângeorzenii meritați!”, a transmis primarul Traian Ogâgău.
O altă finanţare europeană este pentru proiectul care prevede construirea capelei mortuare pe terenul amplasat in intravilanul orașului Sângeorz-Băi care să asigure spațiul necesar pentru priveghi oricărui cult religios. Proiectul este finanțat prin Grupul de Acţiune Locală Lider Bistriţa-Năsăud, Măsura 6.2 din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020.
Citiţi şi:
- Încep lucrările la Pasarela pietonală din Sângeorz Băi. Traian Ogâgău: Proiectele cu finanţare europeană vor schimba faţa oraşului!
- Primarul Traian Ogâgău: Încep lucrările de reabilitare a Vilei 1 din Sângeorz Băi
- Primar Traian Ogâgău: Două proiecte de 10 milioane euro, declarate admise la finanţare. La Sângeorz Băi avem proiecte de 40 milioane euro
- Primar Traian Ogâgău: Sperăm ca până la finalul anului să semnăm cele două proiecte de mobilitate de 10 milioane euro
- Sângeorz-Băi: Două proiecte de mobilitate urbană, de 10 milioane euro, cu străzi modernizate, pod rutier, zone pietonale, piste de biciclete şi microbuze electrice
Comentarii
Nu va puie dr.acu sa propuneti si sa contractati construirea de PASARELE AERIENE ... pentru pietoni, ca le faceti si investiti banii degeaba, ca NIMENI NU VA TRECE PE ACOLO , daca nu-s subterane ! Cum vedeti voi un " mosneag sau o baba " cu carja... care tot se dezmembreaza cand merge pe drum... ca se suie si coboara singuri treptele sau pentile acestora ? Ma sunteti normali la cap sau v-au iradiat rusii... , sau zacamintele de uraniu din zona ??
Mergeti mai spre Bucuresti si vedeti cum stau toate acele "pasarele aeriene"
ruginite si NIMENI DA... ABSOLUT NIMENI NU TRECE PESTE ELE si pietonii , printre masini... tot peste calea de rulare auto trec ...
MAAAA... AZVARLITI BANII DEGEABA !
Adaugă comentariu nou