George Coșbuc la Feldru

          În peregrinările  sale prin satele de pe Valea Someșului, comuna  Feldru a fost  cel mai important punct de atracție al poetului de la Hordou. Aici, Coșbuc a poposit de mai multe ori, singur sau cu soția și fiul său Alexandru, petrecând clipe de neuitat la sora lui Angelina. Aceste vizite i-au oferit și prilejul de-a se întâlni cu multe rudenii, fiindcă bunica lui dinspre tată,  preoteasa din Leșu era originară din Feldru .

         Angelina Coșbuc s-a  căsătorit cu preotul Constantin Pop, care a slujit peste zece ani în parohia Herina, o localitate din apropierea orașului Bistrița, după care, în 1895 a fost transferat la Feldru, unde va funcționa pănă la trecerea lui în veșnicie (1907). Neavând copii, între George Coșbuc și familia Pop s-au creat puternice  relații  de afecțiune. Ori de câte ori venea acasă din București, îndeosebi după anul 1908, poetul se oprea  la casa lor și era primit cu foarte mult drag.

        Când tânărul Coșbuc trece printr-o perioadă confuză privind alegerea drumului său în viață, neavând studiile terminate și  neînțeles de părinți și unele rude, Angelina îl primește la casa ei, la Herina. Tot aici îl îngrijește timp de câteva luni, când este bolnav de plămâni. Apoi pleacă la Sibiu (1887) și  de a colo la București  în 1889 .

( Scrisoarea din 23 iulie 1887).

          Din capitala țării va ține legătura cu ea prin scrisori, pentru că acasă nu putea veni, fiind urmărit  de către jandarmii unguri, că nu-și satisfăcuse obligațiile militare și era declarat dezertor. Într-o scrisoare, Angelina îi scrie  fratelui său :

           „Iubite George, neliniștea și dorul iară m-au apucat. Numai aș tot plânge, c-apoi cu atâta mă astâmpăr. Am fost la Hordou, acolo îs slăbănogi, mama și tata. Tata-i slab și se teme de moarte, când am venit acasă m-o luat de mână și m-o dus la canapea să ședem on pic: «Da­că-i merge acasă, să-i scrii lui George că-l rog să-mi scrie o epistolă, cum se află și cum tră­iește», apoi a zis, plângând, «ni dor, ni dor»”.      În anul 1895, preotul Constantin Pop este transferat la Feldru, unde enoriașii l-au primit cu mult drag. Legătura dintre cei doi cumnați devine acum  și mai strânsă, bazându-se pe o bună înțelegere și respect reciproc.

              În 1906 Coșbuc îl invită pe preot la București să viziteze o  expoziție jubiliară și apoi îl poartă peste tot prin capitala țării. După întoarcerea lui la Feldru, îi adresează o scrisoare plină de umor,  folosind ca titlu apelativul  ,,Părinte popo”. Scrisoarea a fost păstrată  de către  fratelele  său Aurel și publicată în Arhiva Someșană nr. 26  din 1926, la paginile 41-42, din care am preluat  câteva fragmente :

18/XII 1906

                                    Părinte popo,

       ,,Sosit-ai acasă din București, ori ești încă tot pe drum printre Coldău și Săsarm ? Și ai găsit acasă toate prescurile pe număr ? ... Am cetit prin gazete că la gara de la Copșa-Mică ți-ai pierdut ochelarii. Îmi pare rău. Și că prin Sibiu ți-ai fi pierdut capul ( dar de asta mă mir, că omul nu poate pierde ce nu are ), ți-ai pierdut capul după o  selișteancă frumoasă. Astâmpără-te, popo, cu de- astea, că șade rău, că ești bătrân ! Ce Dumnezeu, Angelina n-are ,,parapleu ” să ți-l rupă de scăfârlie ?... Acum, mai bine  aș tăcea, dar uite că  am un  fuștei pe limbă și mă leg și și eu de o vorbă din scrisoarea ta cea din urmă. Prostul făgăduiește și nebunul trage nădejde. Adecă nebunul sunt eu și prostul ești tu (să nu ne audă cineva, că te pomenești  că ne crede ! ) Te-ai legat să ne trimiți - tu ori Angelina, că tot un drac  sînteți – un covor, da un    c-o-v-o-r ! Bre, Turcule, nu puteai să te astâmperi, că acum nevastă-mea numai covoare vede, ba galbene, ba albastre, ba verzi. Mi-ați înebunit-o cu covorul vostru... Iar acu, fiilor, pace  și bună iubire între oameni. Să vă mâncați în pace călbașurile                   (așa cred că se cheamă mâncarea aia, că eu de 20 de ani nici n-am mai văzut-o) și să vă roadeți, cu câți dinți mai aveți, costițele de porc și bucurați-vă și veseliți-vă cu veselia  Domnului, petrecându-vă sărbătorile cu dragoste și cu har dumnezeesc. Ai strănutat ? Să-ți fie de bine ! O să faci chef de seară cu Vartolomeiu alui Filimon Găjăilă de pe ulița morii. Și salutări de la noi,

                                                                                                                          George

         Abia în 1908,  pe baza unei amnistii imperiale, Coșbuc putea reveni acasă, dar nu în deplină libertate. Părinții erau plecați amândoi pe drumul veșniciei, iar la Hordou nu-l mai avea decât pe fratele său Aurel. Cea care îi acordă în continuare un adevărat  sprijin moral este Angelina, mai mare ca el cu 8 ani. Mergea cu mult drag la soră-sa, la ,,lelița” cum îi plăcea să i se adreseze, ,,să se odihnească și să i se destăinuiască. Era un fel de învoială. Iarna venea Angelina să stea în București, iar vara venea fratele la soră. ,,De multe ori poetul i s-a mărturisit ,,leliței”, care era bună și înțelegătoare, ... și foarte aproape de sufletul și viața lui fără ,,forme”, spune Sandu Manoliu în lucrarea sa ,,Icoana unei școli  dintr-un colț de țară românesc !”

            În anul 1908 poetul a venit direct de la București și a trecut pe la Hordou,  apoi la Năsăud și s-a oprit la Feldru s-o vadă pe Angelina, rămasă văduvă și singură, purtând în suflet o mare tristețe. De aici a plecat mai departe, oprindu-se la Prislop și apoi la Bistrița. Anul următor, 1909 este important pentru popasul în Feldru pentru că poetul are prilejul să participe la festivitățile de sfințire a noului edificiu școlar. ,,Din programul cadru al sărbătorii reiese că fiul său Alexandru a recitat poezia ,,El-Zorab ”.

          În 1910, Coșbuc vine de la Karlsbad, unde fusese pentru tratament medical. Din aceeași stațiune vine la Feldru și în anul 1910, așa cum o indică poetul într-un carnet de însemnări la data de 10 iunie, sâmbătă seara. În anul 1913, venirea lui Coșbuc la Feldru e legată de aniversarea împlinirii a 50 de ani de la întemeierea gimnaziului superior fundațional din Năsăud. Un ultim popas în această localitate a avut loc în anul 1914, după începerea primului război mondial. Surprins de jandarmii cu pene de cocoș la pălărie, la Năsăud, i se pune în vedere să părăsească imediat Transilvania. A doua zi, poetul se îndreaptă spre București,  cu gândul la oamenii și locurile sale natale.

            La Feldru , Coșbuc a găsit condițiile cele mai bune de odihnă și de lucru.Se spune că aici a lucrat la traducerea Divinei Comedii a lui Dante, dar a avut și alte momente de inspirație . Căsuța din Feldru, aflată pe o străduță aproape de biserică, era ținută foarte curat încât, fiecare colț era ademenitor și evocator de amintiri. Pe un perete se afla portretul mare al lui Sebastian Coșbuc, părintele cu barba stufoasă a la Șaguna, dar cu privirea blândă, apoi nenumărate chipuri și fotografii, fotoliul, patul și măsuța cu cărți, manuscrisele și cărțile asupra  cărora sta aplecat ore în șir. Poetului îi plăcea să se plimbe, să discute cu rudeniile sale, cu dascălii și cunoscuții din comună, să facă  mici ieșiri pe hotarul comunei.  

             Aici, la Feldru, se simțea în largul lui și Alexandru,  fire veselă și foarte sociabilă cu toți cei din jurul lui. O iubea mult pe mătușa lui și atunci când nu venea el la Feldru, o invita  cu drag la București . Pe spatele unei fotografii făcută în capitală, nepotul său face o  mică consemnare:  Dac-ai uitat Bucureștii ? ! ,,Ce-i fi făcând acolo –n  fundul pământului ? Te sărut cu drag și dor, pup mâna și mă-nchin, nepotul D-tale drag ! Alexandru ”.Semnificativă este și scrisoarea Angelinei adresată fratelui său : ,,Iubite George /…/d-apoi tu cum o mai duci cu lumea asta, tare, mare sănătos, voios ? nice nu știu de ți-am mulțămit vreodată de poeziile tale ce mi le-ai trimis mie, îți mulțămesc frumos și te sărut. Din Fire de tort poezia aceea Mama, de câte ori o cetesc totdeauna plâng. Mama le știe mai toate pe de rost…

             Angelina s-a stins din viață la o vârstă înaintată și a fost înmormântată alături de soțul ei în cimitirul din Feldru, lângă zidurile bisericii în care acesta a servit mulți ani la rând. Virgil Șotropa, un foarte bun prieten al poetului, își amintește că, la cererea Angelinei, Coșbuc îi scrie un epitaf  pe care îl recita ca pe o glumă : ,, Ici în vale, într-un tău,/Zace mort bărbatul meu./La o parte , acolea-n tină,/Mult iubita-i Agelină ”.

            Amintirea trecerii lui George Coșbuc pe la Feldru a fost păstrată cu sfințenie de către sora lui și de către alți părtași la întâlniri și momente de rară fericire. ,,Umbrele ei, a preotului Constantin , a lui George Coșbuc, a soției sale Elena și a lui Alexandru se strecoară discrete prin camere,  prin curți, prin grădină, pe uliță spre drumul mare, prelungite dincolo de prezența lor fizică în aducerile aminte ale  bătrânilor din sat ” (Gavril Scridon). În semn de prețuire,  la centenarul nașterii bardului de la Hordou, feldrihanii au fixat pe casa popii o placă de marmoră cu următorul text :,, În această casă a surorii sale Angelina a poposit George Coșbuc verile, între anii 1908-1914, uneori cu soția sa Elena  și cu  fiul său Alexandru ”.Casa fiind foarte veche a fost demolată, iar placa comemorativă ar putea fi reinstalată, dacă noul proprietar ar fi de acord.

           Popasurile lui Coșbuc nu s-au rezumat doar la această localitate, ci au cuprins întreaga Transilvanie, unde era așteptat cu căldura sufletească pe care el  nu și-o aștepta. Amintirea lui Coșbuc viețuiește cald și duios și în inimile feldrihanilor, care țin încă și astăzi a-i reînvia chipul, oferindu-l contemplării celor ce nu au avut fericirea să-l cunoască.

Mircea Daroși