ISTORIE LITERARĂ: Fragmentarium – Coșbuc 150

Împlinirea a 150 de ani de la nașterea poetului a ocazionat organizarea unor ample manifestări. În acest context, au fost reeditate unele lucrări dedicate personalității și operei lui George Coșbuc; amintim doar pe cele datorate lui Petru Poantă, Opera lui George Coșbuc, Andrei Moldovan, George Coșbuc sau lirismul pragurilor, Gavril Scridon, Ecouri literare universale în poezia lui George Coșbuc, Viața lui George Coșbuc, Andrei Bodiu, George Coșbuc. Monografie, antologie, receptare critică, Horațiu Catalano, George Coșbuc. Contribuții pedagogice, toate, la vrednica editură clujeană Școala Ardeleană sau cea a universitarului ieșean cu origini locale, George Coșbuc în amintirile contemporanilor, selecție de texte, note și cuvânt înainte de Alexandru Husar, Ed. Princeps Multimedia, Iași, 2016. Cu un an mai devreme a fost tipărită lucrarea  lui Ion Filipciuc, George Coșbuc în Bucovina, Ed. Charmides, Bistrița, 2015[1].

            Toate aceste apariții sunt producții de analiză, teorie sau istorie literară. Poate, de aceea, a trecut aproape neobservată o apariție cu un conținut aparte. Realizată de un literat, dar și de un istoric, lucrarea și-a propus să abordeze din punct de vedere științific începuturile activității poetice a lui George Coșbuc. De aceea, s-a focalizat pe reconstituirea documentară a perioadei studiilor liceale la Năsăud și a activității în cadrul societății de lectură a elevilor de aici, „Virtus Romana Rediviva”[2]. Vom constata astfel că preocupări pentru valorizarea creației timpurii a poetului au fost și altele, decât cele care au devenit „clasice”.

            Astfel, un intelectual important al fostei „granițe militare” năsăudene, Nestor Șimon,     s-a preocupat la sfârșitul secolului al XIX-lea de personalitatea fostului lui „conșcolar”, George Coșbuc.  

            Pentru a afla mai multe despre familia Coșbuc, Șimon s-a adresat încă la 2 noiembrie 1892 preotului Leon Coșbuc din Leșu, cu rugămintea de a culege și a-i trimite date despre trecutul localității. Răspunsul, concretizat în scrisoarea datată 25 iunie 1893 oferă o primă încercare de a schița obârșia și evoluția familiei Coșbuc. Textul scrisorii – reprodus doar în pasajele de interes pentru temă - este de următorul conținut: „Prea stimate domnule secretar! Date exacte despre începutul familiei preoțești Coșbuc, până la al 8-lea preot, , adică până la strămoșul meu Larion Coșbuc, care a fost născut în anul 1764 nu am putut scoate la iveală, deoarece documentele cele vechi, când au intrat ungurii în Hordou, le-au devastat toate. [….]. Atât numai vă pot descoperi, că tatăl meu când a venit de la Blaj ca popă sfințit, a zis strămoșul meu Larion către domnia sa ”No dragul moșului, tu ești al 10-lea preot din familia noastră”. Iar un unchi al tatălui meu, cu numele Ionică, a trăit 103 ani, de la 1741-1844; […]; mai umblat în lume, i-a spus tatălui meu, care era de numai cam 20-25 de ani pe acele vremuri, cum că familia Coșbuc își are începutul cam pe la anul 1703[3] și că, cel dintâi popă din familia Coșbuc a fost popa Atanasiu, al II-lea, Ciril, al III-lea, Ion, al IV-lea, Eremia, al V-lea, Cifor, al VI-lea, Nelevaica, al VII-lea, Vasian, al VIII-lea, Larion, al IX-lea, Leon Coșbuc, care e preot în Leșu. E de observat cum că, până la anul 1874 în mica parohie Hordou au fost cu totul câte doi preoți, adică tatăl și fiul. Afară de aceasta, din familia Coșbuc nici un descendent în linie dreaptă nu a îmbrățișat altă carieră, afară de cea preoțească. […]. Mai observ cum că, familia Coșbuc, din descălecat până al popa Nelevaica a avut conumele de Casian, iar de la el, prin adopție, au luat conumele de Coșbuc. Lucrul s-a întâmplat așa, că așezându-se în parohia Hordou un străin cu muierea sa, probabil rus de origine, cu numele Coșbuc. Om cu carte, a fost mai mulți ani primar în Hordou, fiind avut și neavând erezi, a donat întreaga averea sa popii Nelevaica și cu averea a primit și conumele adoptatorului, de Coșbuc”[4].

            Un alt aspect care rezultă din analiza documentară a „cazului” ne arată modul specific de raportare la trecut a intelectualilor care au „sondat” posteritatea poetului. Și, în primul rând, subliniem că pentru o banală apreciere[5], conducătorul societății literare a elevilor năsăudeni în anul școlar 1880-1881, Grigore Pletosu, a fost considerat „primul critic al operei coșbuciene”. Însă, mergând pe firul timpului, constatăm că aprecieri mult mai aprofundate au fost făcute și de alții. Revenind la scrisoarea preotului Leon Coșbuc, mai sus citată, vom constata că în finalul ei, după ce enumeră generațiile succesive de preoți și subliniază tradiția acestei funcții, precizează excepția de la aceasta, „fără numai George Coșbuc, fiul lui Sebastian, care după Judecata literaților Români, se numără astăzi între cei dintâi poeți naționali români, cu domiciliul în București”[6]. La fel îl considera și Nestor Șimon, care-l valoriza în corespondența cu un năsăudean stabilit în București. „George Coșbuc – scria Șimon la 6 noiembrie 1892 lui Andrieșu Gabriel, oficiant telegrafo-poștal în București – un fecior al preotului din Hordou, a trecut în România de vreo câțiva ani. E un poet bun și poate că-l cunoști; de cumva e prin București, pune mâna pe dânsul și-i spune să nu mă uite. Eu      i-aș scrie și nu știu unde. […]. George Coșbuc e un copil foarte modest și de treabă, îl cunosc foarte bine, mai aproape, am fost conșcolari și în Cluj a fost un an la Universitate”[7]. Ambii intelectuali probau în textele lor măcar faptul că erau la curent cu aprecierile la adresa operei poetului, atâta câtă era la acel moment și mai ales, faptul că-i știau capabilitățile încă din perioada liceului și a episodicei prezențe la Universitatea din Cluj.

            Nu mai puțin important și demn de remarcat este și ceea ce probează documentele referitor la modul cum a fost construită imaginea poetului în posteritate, în special la Năsăud. Aici, în emulația de după Unirea din 1918, a fost întemeiată o publicație periodică care s-a definit programatic prin cercetarea trecutului și valorificarea lui documentară.

            În acest context, redactorul și colaboratorii nu puteau să fie indiferenți față de o mare festivitate, ocazionată de dezvelirea bustului poetului, în vara anului 1926. Însă au obnubilat, în primul rând, efortul depus și realizarea practică a bustului,  datorate unuia care nu „era de al lor”, Emil Tișca[8]. Nici o vorbă despre acesta, în toate cuvântările oficiale, consemnările din presă sau broșurile editate cu acel prilej.

            Abundă însă materiale datorate „clasicilor” de atunci, înșiruite în numărul festiv al periodicului năsăudean, astfel[9]. Multe dintre acestea, încercau să resusciteze și fac apel la memoria apropiată, deși trecuse destul de mult timp de la „depărtarea” lui Coșbuc dintre ei și stabilirea în București.

            „Receptarea” continuă în aceeași notă și în numărul următor. Asumate de redacție, sunt publicate două materiale, cu următoarele precizări – importante - pentru model promovat de aceasta: „Contribuții la viața și activitatea lui George Coșbuc”: „ D-l Anton Demian, învățător în comuna Hordou ne trimite 3 ½ coale manuscris de-a-lui George Coșbuc, și anume, poeziile: „Ceas rău”, Femeile din Weinsberg” și „Draga mamei”, scrise de poet probabil la 1883, cum apare din „Tribuna”, nr. 122, a. 1886. Dintre acestea: balada poporală „Draga mamei”, modificată de însuți poetul în acest manuscris, cum se vede din notele marginale, copiată în 18-23 martie 1886 și trimisă spre publicare „Tribunei” a apărut în patru numere din iunie 1886; iar „Ceas rău” a fost tipărit tot în „Tribuna”, în iunie 1886, asemenea, cu modificări. A treia poezie: „Femeile din Weinsberg” n-am aflat să fie publicată, deci urmează aci ( p. 74) (vezi în continuare textul, pp. 74-77).  Nota: De la d-l învățător pensionar Iuliu Bugnariu, actual șef  de biurou la administrația pădurilor grănicerești din Bistrița, am primit spre ,publicare aceste „Amintiri”, cărora bucuros le dăm loc. Deoarece ele conțin însă date și poezii – cum însuși d-l. Bugnariu zice – „bazate numai pe memorie”, așa, autenticitatea lor  rămâne în sarcina D-sale”. (p. 77; vezi în continuare textul, pp. 77-84)[10].

            Modelul astfel impus a fost preluat chiar și în prezent. Într-o altă lucrare – de fapt, o reeditare a broșurii lui Nicolae Drăganu din anul 1926 – la sfârșit au fost adăugate, ca „Anexe” câteva piese documentare, primite de editori în perioada realizării lucrării. Deși le-a fost comunicat faptul că majoritatea nu sunt inedite și au mai fost publicate[11], sunt prezentate ca fiind pentru prima dată introduse în circuitul publicistic[12].

            În fine, opera lui George Coșbuc a fost invocată și utilizată chiar și în scrierea istoriei. Pornind de la faptele glorioase ale înaintașilor, același periodic năsăudean invocă un material scris de poet, pentru a argumenta măreția momentului bătăliei de la Arcole, din 15-17 noiembrie 1796, când – susține autorul studiului – Napoleon a fost oprit aici de grănicerii năsăudeni[13]. Prelucrarea contribuției lui Coșbuc continuă, preluând interogația acestuia, potrivit căreia „nu e de comparat, bine înțeles – zice Coșbuc mai departe, dar cu toate acestea pomenesc aici lupta de la Călugăreni, pentru că amândouă aceste două lupte au puncte de asemănare” (p. 151).

            O posibilă explicație a preocupărilor poetului pentru evocarea unor momente din trecutul zonei natale o aflăm și din alte surse documentare. Același Nestor Șimon îl ruga pe Gabriel Andreiașu ca – referitor la Coșbuc - „după ce ai pus o dată mâna pe dânsul, nu-l lăsa din mână, ci îi predă câte un episod mai însemnat din istoria noastră ca să-l cânte, precum cântau în vechime și chiar și azi poeții altor popoare faptele strălucitoare ale străbunilor. Sunt multe fapte glorioase ale grănicerilor noștri care ar putea fi eternizate și prin arta poetică. Așa ar fi de exemplu, la înființarea graniței militare Tănase Todoran, unele episoade din luptele cu turcii, francezii, apoi soarta Batalionului I în Ungaria, etc”[14].

            Iată cum o simplă apariție editorială – trecută într-o notă de subsol sau ignorată total – poate determina o introspecție asupra operei lui George Coșbuc.