Pe urmele lui George Coşbuc
Întrucât apar mereu noi documente care aparțin sau îi sunt atribuite poetului George Coșbuc, dar și pentru că ne aflăm în anul centenar al scriitorului Lucian Valea care a dedicat două volume marelui poet cu origini pe Valea Sălăuţei, în Ţara Năsăudului, m-am gândit să scriu o serie de articole care să poarte generic titlul unuia dintre volumele sale, Pe urmele lui George Coşbuc. În cadrul acestora aș dori să aduc în prim plan rezultatele unor cercetări personale care vizează biografia poetului, având la bază experiența acumulată ca bibliograf, dublată de o anumită intuiție necesară, în astfel de demersuri.
Pasiunea pentru explorarea vieții poetului a luat avânt în timp ce mă ocupam de organizarea volumului George Coşbuc. Corespondenţă, descoperind pe parcurs multe informații interesante care îl pun pe scriitor într-o altă lumină. Lucrarea de mare anvergură, ce cuprinde aproape cinci sute de scrisori, cărţi poştale şi telegrame, aparent greu de finalizat din cauza dimensiunii, a materialului destul de bogat în text și facsimile, a unor documente descoperite târziu, va ieși de sub tipar la Editura Şcoala Ardeleană în toamna acestui an, sub egida Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc” Bistriţa-Năsăud, ediţia fiind îngrijită de Ioan Pintea şi Laura Goia.
În urmă cu un an răsfoiam filă cu filă registrele de stare civilă ale parohiei greco-catolice din Hordou, Salva, Leșu și Telciu de la Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Bistriţa-Năsăud, în speranța de a regăsi informații care să mă ajute să aproximez încadrarea unor scrisori de familie într-un arc de timp. Ca să acumulez cât mai multe informații, într-un timp bine determinat, mi-am umplut „tolba” cu fotografii. Simţeam că îmi vor fi de folos, atât pentru corespondenţă, dar şi mai târziu, fapt care s-a confirmat.
Zilele trecute, urmărind cu atenţie filele unui registru de stare civilă al parohiei greco-catolice Hordou, am descoperit un lucru suprinzător: scrisul celui care a completat anumite rubrici seamănă foarte bine cu cel al lui George Coşbuc. Comparând forma literelor cu cele din facsimilul scrisorii adresată lui Slavici pe 17 martie 1886 putem confirma acest lucru, George ajutându-l pe tatăl său, părintele Sebastian, în activitatea parohială. Un indiciu care poate susţine această ipoteză este scrisul foarte ordonat şi îngrijit, stilizat pe alocuri.
Astfel, semnalez din registrul cununaţilor cu nr. 357, pagina 2 verso, începând cu anul 1886, poziţia 1, până la pagina 3 verso, cu anul 1887, poziţia 4. Poziţiile din registru ne pot ajuta să ne facem o idee mai clară în ce perioadă a fost prezent studentul Coşbuc la Hordou. Data primei poziţii din anul 1886 este 19 Faur (Februarie), a doua 15 noiembrie iar ultima pe anul respectiv 24 noiembrie, iar în anul următor, 1887, poziţia 1 este din 2 Faur, iar poziţia 4, ultima scrisă de el fiind din 6 iunie, după aceasta urmând poziţia a 5-a din 15 septembrie acelaşi an, scrisă de altcineva. De asemenea, în registrul morţilor cu nr. 360, am regăsit din nou scrisul său, pe paginile 30 verso şi 31, de la poziţia 5 din 21 martie 1886, până la poziţia 11 din 23 iunie 1886, apoi pe paginile 34 verso şi 35, de la poziţia 22 din 27 aprilie 1887 la 23 din 21 mai 1887, după această dată, rubricile fiind completate de altcineva cu data de 11 iunie 1887. Aceste pagini sunt date spre edificare, o analiză completă a scrisului său din registre rămânând o temă pentru o cercetare viitoare.
Referiri despre această perioadă, care pot confirma ipoteza, regăsim în trei scrisori adresate scriitorului Ioan Slavici, integrate în volumul George Coşbuc. Corespondenţă.
Cea dintâi este scrisoarea menţionată mai sus, trimisă în luna martie a anului 1886 de la Cluj[1], în care acesta se arăta foarte deznădăjduit cu privire la viaţa sa de student: „nu-mi restează decât să las filozofia în baltă și de la toamnă s-apuc patrafirul și psaltirea și să merg în seminar.”
A doua scrisoare, din 1 iunie 1886, trimisă tot de la Cluj, ne aduce în prim plan următoarea situaţie: „Atât îmi pare de rău, că n-am putut să fiu la Cluj, pe timpul procesului D-Tale și că n-am putut să mă întâlnesc cu D-Ta; n-am putut, căci eram acasă bolnav de friguri, și afară de aceasta – neavând nicio foaie din care să mă informez despre starea lucrului – epistolele colegilor mei de la universitate abia a patra zi mi-au adus știrea că D-Ta ești în Cluj.”[2]
A treia scrisoare este trimisă un an mai târziu, pe 23 iulie 1887[3], de la Herina, unde poposise o perioadă la sora sa Angelina: „Cu începutul anului viitor, am să intru ca teolog intern al seminarului din Gherla; trebuie să întrerup studiile filosofice, dacă cumva nu le am și finit! Mama, și îndeosebi tata, vrea cu orice preț numai popă să fiu; cu gândul de popie m-au dus, poate, la școală de prima oară și cu acel gând trăiesc astăzi. [...] Și acum, după 3 ani de facultate, îmi caută totuși să mă călugăresc! Dar acum vreau, cum vreau, ceea ce n-am vrut înainte cu trei ani, căci atâta m-am îngrozit de supărările tatei și-ale mamei, încât bucuros m-aș duce și pandur de temniță, numai să scap de necazurile toate ce le poartă ei pentru mine și eu pentru ei! [...] Din Noiembrie am fost și bolnav de aprindere de plămâni până-n mijlocul lui Ianuarie, și de atunci până-n Mai am fost tot slab și cuprins de boală, căci sunt adevărat pătimaș al durerii de cap, de mănânc, mă doare, de nu mănânc, tot așa, de frig, de căldură și de toată nimica sufăr; pe lângă alte multe, am și bătăi de inimă des repetate și, cu toate leacurile doctorilor de pe aici, tot ele rămân. Toată ocupația în anul trecut și anul acesta jumătate mi-a fost compunerea unei Antologii grecești: vreo 480 de poezii de toată mâna, din 92 de autori, tradusă și în hexametri și versuri moderne; colecția poeziilor mele încă am ordinat-o și aș dori să încep publicarea poeziilor lirice în ceva foi. Acasă în Hordou nu am șezut nici două zile, pentru că beau numai pelin; am fost tot dus prin sate, ca nebunii, mai culegând unele și altele de printre oameni. Chiar astăzi D-Tale îți scriu din Harina de lângă Bistrița.”
De la prietenul său năsăudean, Virgil Şotropa, mai aflăm următoarele detalii care pot întregi analiza: „După absolvirea liceului trecu la universitatea din Cluj, şi acolo ne-am împrietenit şi mai mult. De câte şi câteori cutreieram periferia oraşului, sau urcam dealul Feleacului, discutând şi glumind; iar dacă-l apuca vr’un dor şi jale, mă ruga să ne întoarcem acasă, să-i cânt vre-o doină someşană. [...] Nu odată se întâmpla, că dispărea făr’ de nici o vorbă şi nu-l vedeai săptămâni întregi în Cluj. Când îl cuprindea nostalgia, nu era în stare nimic să-l reţină; pleca spre munţi la Hordoul său şi la bătrânii săi părinţi. [...] Înainte de-a împlini doi ani la cursurile facultăţii de litere, prietenul George (cum însuş se scria, şi nu Gheorghe) merse Ia Sibiu, unde stete câtva timp ca colaborator la „Tribuna”[4].
Laura Goia - bibliotecar
Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” Bistriţa-Năsăud
[1] Ioan Slavici. Sbuciumări Politice la Românii din Ungaria. București, „Minerva”, 1911, p. 17-18.
[2] I. E. Torouţiu, Studii şi documente literare. Vol. III: «Junimea», Bucureşti, Institutul de Arte Grafice „Bucovina”, 1932, p. 215.
[3] I. E. Torouțiu, Studii şi documente literare. Vol. III: «Junimea». Bucureşti, Institutul de Arte Grafice „Bucovina”, 1932, p. 216-217.
[4] Virgil Şotropa, Amintiri. În: „Arhiva Someşană”, nr. 5, 1926, p. 48-49.
Comentarii
George Coșbuc a fost membru al Academiei Române . În ședința din 13/26 mai 1916, sub președinția lui Iacob Negruzzi, Secțiunea literară a Academiei Române hotărăște cu 4 voturi din 6, să-l propună pe George Coșbuc membru titular al Academiei. La 20 mai/2 iunie plenul academic, prezidat de Barbu Ștefănescu Delavrancea, alege ca membru activ pe poetul George Coșbuc.
Discursul de receptie rostit de Octavian Goga in sedinta Academiei Romane, la 30 mai 1920, a fost intitulat simplu "George Coșbuc":
(Vezi: https://www.georgecosbuc.eu/opere/amintiri/octavian_goga.html)
Adaugă comentariu nou