Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

George Coșbuc – 150

Mar, 09/06/2016 - 19:32

EPISTOLIER: Studentul George Coșbuc către Ioan Slavici

„Filosof ori măgar, pentru mine de astăzi tot un drac!”

Publicăm mai jos trei scrisori ale studentului George Coșbuc către Ioan Slavici, la acea vreme redactor responsabil al cotidianului politic și literar „Tribuna” (Sibiu), așa cum sunt ele redate în „Studii și documente literare” de I. E. Torouțiu (vol. III, „Junimea”, Institutul de Arte Grafice Bucovina, București, 1932). Facem precizarea că, în studiile sale despre Coșbuc, Gavril Scridon citează fragmentar din sursa Torouțiu. În schimb, în ediția de lux în trei volume, apărută la Editura Fundației Naționale pentru Știință și Artă, vol. I, 2006, în tabelul cronologic, citând iarăși din pomenita scrisoare, se face trimitere la două epistole publicate de un preot, nepot al lui Coșbuc și purtând același nume cu poetul, în „Arhiva someșană” din 1936. Este o regretabilă eroare, pentru că scrisorile publicate de nepot, din arhiva familiei, sunt adresate de scriitor părinților săi din Hordou.

Cel puțin din două motive corespondența tânărului Coșbuc cu Slavici este relevantă. În primul rând detaliază împrejurările în care renunță la studenție (examene neluate din pricina unei precare cunoașteri a limbii maghiare, preocupări literare extrauniversitare, relațiile de familie tensionate, starea de sănătate) și pleacă la Sibiu, într-un moment în care părea să fie un iremediabil ratat social. Apoi – un lucru de remarcat! – , limbajul tânărului absolvent al gimnaziului din Năsăud este unul interesant, în bună măsură ciparian, amestecat cu expresii regionale. Am transcris textul aplicând cu strictețe principiul fonetic, am redat întocmai forma latinească „sum”, alături de „sunt”, precum și majusculele în formulele de adresare, pentru că toate acestea ne vorbesc de starea sufletească a epistolierului, cât și despre educația lui. În ultima scrisoare, am păstrat forma Harina, în loc de Herina, nefiind o eroare în scrisoare, cum s-a crezut, ci o practică în scrierea acelui timp. La fel, punctele de suspensie între paranteze marchează lipsa textului, pentru că scrisoarea era ruptă, după cum precizează I. E. Torouțiu, care o avea din arhiva familiei Slavici.

Andrei Moldovan

Cluj 17/3 1886

Stimate D-le!

Ex abrupto cu o rugare sinceră îmi încep eu astăzi scrisoarea; Domniei Tale îmi desvălesc necazul, căci D-Ta mi-ai dat primul impuls de-a păși în lume și tot D-Ta cred că vei fi cel dintâi, carele ai vrea să mă ajuți.

Părinții mei fiind săraci și neavând puteri, nici măcar slabe, de a-și susține feciorul lor la universitate, eu trăiesc din un stipendiu de 200 fl. din fondurile năsăudene: 16 fl. la lună și câte 5-6 fl. din când în când de la un frate al meu – atâta e totul! Limba maghiară nu o posed. Cu ungureasca o duc greu, cu viața rău: nu-mi restează decât să las filosofia în baltă și de la toamnă s-apuc patrafirul și psaltirea șisă merg în seminariu.

Te rog deci pe D-Ta, dacă se poate, să binevoiești a-mi mijloci un mic ajutor din fondul institutului tipografic – de ceea ce m-aș deobliga a scrie în foișoara Tribunei regulat și ades, atât proză cât și poezie și așa, după cum arcere condițiunile puse de D-Voastră.

Pentru asta Te rog pe D-Ta,să cauți dacă se poate ori ba și-n cazul prim, să aibi bunătate a-mi face cunoscut.

Mulțumindu-Ți pentru „Tribuna” și anticipative mulțumindu-Ți pentru bunăvoința D-Tale față de mine,

Sum al D-Tale

George Coșbuc

Cluj, 1 Iuniu 1886

Domnule Director!

Atâta-mi pare de rău, că n-am putut să fiu la Cluj pe timpul procesului D-Tale și că n-am putut să mă întâlnesc cu D-Ta; n-am putut, căci eram acasă bolnav de friguri, și afară de aceasta – neavând nici o foaie, din care să mă informez de starea lucrului – epistolele colegilor mei dela universitate alia a patra zi mi-au adus știrea, că D-Ta ești la Cluj.

Mult mi-ar plăcea și doresc mult să pot conveni cu D-Ta; dacă-mi va fi cu putință, pe zilele viitoare mă voi încerca șă-mi fac un drum până la Sibiu, ca să văd lumea românească de pe-acolo, și convenind cu D-Ta, să mă mai reaflu.

Iar apoi de dragostea vorbei, să mă încumet a-ți spune că, dacă în „Draga mamii” și în „Cântec” n-am fostașa poetic, ca de altădată, – e împrejurarea că prima e scrisă pe vremuri mai patriarhale ca azi, iar a doua e scrisă ex abrupto pe hârtia pe care am trimis-o Onoratei Redacții a „Tribunei” – e vorba de un rămășag. Erau adică la mine în chilie patru universitari, și până ce ei povesteau, eu scriam „Draga mamii”. Unul dintre ei îmi zice odată că el nu crede că eu să potscrie o poezie improvizată, dar așa s-o scriu, încât necorectând nimic s-o trimit publicității. Eu susțin că pot; ei că nu se poate. Ne-am prins pe rămășag; ei, după cum ne înțeleserăm, mi-au dat să vorbesc despre „dușmanii lui Ștefan-Vodă; eu apuc pana, – am scris „Cântecul” așa, după cum ai D-Ta bunăvoința să-l citești. Dânșii au decopiat vorbele și acum așteaptă să le vadă publicate, ca să poată pierde rămășagul lor.

În urmă, Te rog să faci bine și să dispui ca „Tribuna” din 6 iunie încolo să mi se trimită nu în Cluj, ci la Hordou, poșta ultimă Năsăud, de oră ce în 6 a lunei acesteia îmi voi schimba quartirul; ci și după schimbare voi fi tot același, alipit către D-Ta, precum sum și astăzi.

al Domniei Tale,

George Coșbuc, st. in. fil.

Harina, 23/7 1887

Domnule Slavici,

Cu Bucureștii am gătat, așa se vede, cu totul am gătat. Astă toamnă puteam să plec, dacă n-aș fi fost învăluit cu miliția și dacă mi-ar fi venit din Pesta mai degrabă dreptățile de drum. Cu începutul anului viitor, am să intru ca teolog intern al seminarului din Gherla; trebuie să întrerup studiile filosofice, dacă cumva nu le-am și finit! Mama, și în deosebi tata, vrea cu orice preț numai popă să fiu; cu gând de popie m-au dus poate la școală de prima oară și cu acela gând trăiesc astăzi. Când am absolvit gimnaziul, de voie de nevoie am concurat și eu să mă primească la teolog., a fost tata cu mine, dar eu, neavând nicio plăcere spre ceasloave și cazănii, nu mi-am pus în rânduială hârtiile de lipsă pentru dreptul de a concura: tata nu m-a inspecționat și eu nu am fost primit în seminar. A vrut poate și D-zeu așa, că de intram atunci în teologie, rămâneam prost și orb pentru vecii vecilor!

Și acum, după 3 ani de facultate, îmi caută totuși să mă călugăresc! Dar acum vreau, cum vreau, ceea ce n-am vrut înainte cu trei ani, căci atâta m-am îngrozit de supărările tatei ș-ale mamei, încât bucuros m-aș duce și pandur de temniță, numai să scap de necazurile toate, ce le poartă ei pentru mine și eu pentru ei! Și în urmă m-am și dezgustat de multe, nu-mi mai bat capul cu acele la care odată-mi plăce s-ajung – filosof ori măgar, pentru mine de astăzi tot un drac!

Din Noembre am fost și beteag de aprindere de plumâni până-n mijlocul lui Ianuar, și de-atunci până-n Mai am fost tot slab și cuprins de boale, căci sum adevărat pătimaș al durerii de cap, de mânc, mă doare, de nu mânc, tot așa, de frig, de căldură și de toată nimica sufăr; pre lângă alte multe, am și bătăi de inimă des repetate și , cu toate leacurile doftorilor de pe aici, tot ele rămân.

Toată ocupațiunea în anul trecut și anul acesta jumătate mi-afost compunerea unei Antologii grecești: vreo 480 de poezii de toată mâna, din 92 de autori, traduse și în hexametri și versuri moderne; colecțiunea poeziilor, încât am ordinat-o și aș dori să-ncep publicarea poeziilor lirice în ceva foaie. Acasă în Hordou nu am șezut nici două zile, pentru că beau numai pelin; am fost tot dus prin sate, ca nebunii, mai culegând unele și altele de printre oameni. Chiar astăzi D-Tale-ți scriu din Herina de lângă Bistrița.

Și poți chiar vedea, domnule Slavici, că sunt necăjit în toate. Cătră tot (...) nu că doar ar fi om rău, oh (...) bun, dar până mă vede între (...) până atunci nu-mi crede, căciseteme să nu apuc cărările spre România. Cât pentru frați și cumnați, toți capete cu lumină și popi, încât nu le prea vorbesc multe. . Îmi dau sfaturi tot contrari firii mele, de intențiunile mele râd și de pașii mei își bat joc, ei sunt prea prozaici pentru mine, asta e sfânt, și eu sunt prea domol, prea simțitor și prea nalt pentru ei: caută să tac, eu Ovidiu cu „barbarus hic ego sum, quia non inteligor abillis”.

Te rog, ca D-Ta să nu te superi de-așa scrisoare, dar mai din adins te rog, să nu te necăjești dacă obrăznicesc a cere iar ajutorul D-Tale. Ajutor spiritual nu cer, nicidoară că mi-ar trebui, am gătat cu dânsul, vreau să mă duc de-acum orbește unde mă va duce lumea! Dar un ajutor material, sau tradus: ceva bani, îndrăznesc a cere. Las' că-mi e rușine a cere, dar – ce să fac!

Dacă D-Ta ai fi așa bun a-mi răspunde (...) în Harina lângă Bistrița până (...)

Al D-Tale devotat

George Coșbuc