C O N F L U E N Ţ E: Titu Maiorescu – 180 de ani (15 febr. 1940-18 iunie 1917)

Din însemnările zilnice ale lui Titu Maiorescu, referitoare la M. Eminescu

Luni, 30 Mai/ 11 Iunie, 1883, Bucureşti.La noi la masă ministrul american Schyber, Gane, Jacques Negruzzi cu nevastă-sa. D-ra Anette Rosetti şi Eminescu. După părerea mea, Eminescu începe să înnebunească.

            Joi, 23 Iunie/ 5 Iulie 1883. E o căldură cumplită la Bucureşti... La noi la masă D-nul şi Doamna Theodor Rosetti, tânărul Beldimano şi Eminescu. Acest din urmă, după părerea mea, e din ce în ce mai nebun. E foarte excitat, are o mare „suffisance”, cu totul nenaturală pentru caracterul lui. Vrea să înveţe limba albaneză, chiar acum vrea să se facă călugăr, fără să plece din Bucureşti.

            Marţi, 28 Iunie 1883, la şase ore dimineaţa, primesc o cartă de la Doamna Slavici, la care şade Eminescu, în care spune: Eminescu a înnebunit, vă rog faceţi ceva, să mă scap de el, căci e foarte rău. – Pe la zece, Eminescu a venit la noi. Mai înainte fusesem la doctorul Şuţo „maison de santé”, unde am închiriat pe socoteala mea o odaie pentru Eminescu, 300 franci pe lună. Am înştiinţat pe Rosetti, iar la zece ore cum am spus, veni Eminescu. A binecuvântat cu ochii aţintiţi în zid pe nevasta şi pe fiica mea, iar pe mine m-a strâns în braţe, tremurând în toată firea. Îi arătai Statuia lui Hermes şi a „Venus de Milo”, atunci el spuse cu o privire estatică: „Lasă că va reînvia arta antică.” Conform celor hotârâte de noi, i-am spus că-l aşteaptă Simţion, pentru a vorbi cu el despre societatea Carpaţilor. El îmi ceru  franci pentru birjar şi s-a dus. De-acolo îl vor duce la Şuţo, numai de s-ar putea fără mari greutăţi. Veni apoi Caragiale la dejun la noi şi, aflând toate despre Eminescu, începu să plângă.

            Luni, 15/27 Aug. 1883. Am fost la Senat. Şuţo să văd pe Eminescu. Deliriu necontenit. Nu m-a cunoscut. Trist aspect. Venise fratele său la mine – a profitat de ocazie ca să ia ceasornicul de aur al sărmanului nebun. Şi tată-său a venit la mine.

Scrisoare către George Eminovici

Domnului George Eminovici

Ipoteşti (Distr. Botoşani)

Bucureşti, 8/30 Octomvrie 1883

Stimate Domnule,

            Starea fiului D-stră şi amicului nostru literar Mihai Eminescu nu s-a îndreptat încă şi aşa am hotărât cu toţii cei de aici, să-l trimitem pe cheltuiala noastră la Institutul de alienaţi din Viena şi să-l lăsăm acolo vreme de un an. Dacă nu se va îndrepta până atunci, va fi timpul venit să-l aşezăm la Golia sau la Mărcuţa, ca pe un bolnav fără leac.

            Cu prilejul venirii D-stre la Bucureşti, ne-aţi declarat că lăsaţi asupra noastră toată îngrijirea materială şi morală pentru nenorocitul D-stră fiu. Cu toate aceste, m-am crezut dator a vă da de ştire despre cele de mai sus.

Primiţi, vă rog, încredinţarea deplinei mele stime,

Titu Maiorescu

Scrisoare către M. Eminescu

Domnului Eminescu

Wien, Ober-Dőbling

In der Heilanstalt Leidesdorf-Obersteiner

[scrisoare nedatată, 1884]

Iubite Domnule Eminescu,

            Şi scrisoarea D-tale către mine, şi scrisoarea de mai nainte către Chibici le-am citit eu şi cu familia mea şi toţi amicii D-tale, cu o nespusă bucurie. Căci ne-au fost dovada sigură despre deplina D-tale însănătoşire. Nu te mira că-ţi vorbesc mai întâi de bucurie, deşi amândouă scrisorile sunt triste şi concepute sub un fel de „deprimare a moralului”, cum ar zice galomanii noştri. Căci eu cred că tristeţea D-tale trecătoare şi sigur neîntemeiată, pentru noi rămâne dar bucuria curată.

            Vezi, D-le Eminescu, diagnoza stării D-tale trecute este astăzi cu putinţă şi este absolut favorabilă. Se vede că din cauza căldurilor mari, ce erau pe la noi în Iunie 1883, D-ta ai început să suferi de o meningită sau inflamaţie a pieliţei creerilor, mai întâi acutî, apoi cronică, din care cauză ai avut un deliriu continuu de peste cinci luni, până când s-a terminat procesul de inflamaţiune. În tot timpul acestui vis îndelungat ai fost de o veselie exuberantă, încât e păcat că nu ai păstrat nicio aducere aminte a trecutului imediat. „Was nützt die Heiterkeit, wenn sie nur im erinnerungslosen Traum verlȁuft.” Ei, acum ai ieşit din vis, precum trebuiai să ieşi, şi ţi-ai recâştigat conştiinţa. De-aici nu poţi lua motiv pentru atâta greutate sufletească, cu tot pesimismul D-tale. Nici griji materiale nu trebuie să ai. În privinţa aceasta, iată cum stau lucrurile. Chibici pleacă poimâne Duminică la Viena şi va fi dar Luni în 4 ore la D-ta în Ober-Dőbling, precum ţi-am telegrafiat alaltăieri. El vine pentru ca, în înţelegere cu Dr. Obersteiner şi după sfatul lui, să te scoată din Institut şi să facă împreună cu D-ta o excursie de vreo 6 săptămâni spre sudul Alpilor, poate până la Venezzia, Padova sau Florenţa. Are mijloacele băneşti pentru aceasta precum şi – se-nţelege – pentru împrospătarea garderobei D-tale, care va fi stat şi ea ca în vis în aceste 7 luni.

            După aceasta, dacă nu va fi indicată vreo cură la băi, la Hall de exemplu, vă veţi întoarce împreună în ţară, unde trebuie să te mai odihneşti câteva luni, pentru a te întrema fiziceşte deplin. Teodor Rosetti te invită să petreci aceste luni la moşia lui Soleştii, unde îţi va pregăti primirea în modul cum îl vei dori D-ta.

            După aceasta, aşadar pe la August, în urma intervenţiei Reginei (Carmen Sylva), care îţi poartă cel mai sincer interes, vei fi numit în vreo funcţie care să-ţi convină, de exemplu Bibliotecar al Universităţii. De aici înţelegi, că despre vreo îngrijorare pentru existenţa D-tale materială, în viitor, nu poate fi vorba.

            De vrei să ştii cu ce mijloace eşti susţinut deocamdată? Bine, Domnule Eminescu, suntem noi aşa străini unii de alţii? Nu ştii D-ta iubirea şi (dacă-mi dai voie să întrebuinţez cuvântul exact, deşi este mai tare) admiraţia adeseori entuziastă ce o am şi eu şi tot cercul nostru literar pentru D-ta, pentru poeziile D-tale, pentru toată lucrarea D-tale literară şi politică? Dar a fost o adevărată explozie de iubire cu care noi toţi prietenii D-tale şi (numai aceştia) am contribuit pentru puţinele trebuinţe materiale ce le reclama situaţia. Şi n-ai fi făcut şi D-ta tot aşa din multul-puţinul ce l-ai fi avut când ar fi fost vorba de orice amic, necum de un amic de valoarea D-tale?

            Acum trebuie să mai ştii că volumul de poezii ţi l-a publicat Socec, după îndemnul meu, în Dechemvrie anul trecut, a avut cel mai mare succes, aşa încât Socec stă încă uimit. În aceste 7 săptămâni de la apariţia lui, s-au vândut 700 de exemplare; o mie este toată ediţia, şi de pe acum trebuie să te gândeşti la ediţia doua, care va fi reclamată pe la toamnă şi în care vei putea face toate îndreptările ce le crezi de trebuinţă. Poeziile D-tale sunt astăzi cetite de toate cocoanele, de la Palat până la mahala la Tirchileşti, şi la întoarcere în ţară te vei trezi cel mai popular scriitor al României. „Was ich mir dafor Koofe!” Aşa cam este, dar tot nu este rău, când te simţi primit cu atâta iubire de compatrioţii tăi.

Aşadar, fii fără grijă, redobândeşte-ţi acea filosofie impersonală ce o aveai întotdeauna, adaugă-i ceva veselie şi petrecere în excursia prin frumoasa Italie şi, la întoarcere, mai încălzeşte-ne mintea şi inima cu o rază din geniul D-tale poetic, care este şi va rămâne cea mai înaltă încorporare a inteligenţei române.

            La revedere cu bine şi o caldă strângere de mână de la toţi, de la toţi prietenii şi mai ales de la

al D-tale devotat

T. Maiorescu

            Mai scrie-mi câteun rând din Italia, dacă ai vreme, în mijlocul impresiilor de acolo.