Părintele Vasile Beni: Crucea este puntea dintre pământ și cer

                        Dragii și bunii noștri credincioși!

           Dacă am urca astăzi pe cel mai înalt munte și am privi peste pământ, am vedea un semn care se ridică peste sate, orașe și cimitire: Crucea.

     O vedem pe turlele bisericilor, la pieptul creștinilor, la răscrucile drumurilor și, în cele din urmă, pe morminte. Este semnul care însoțește întreaga viață a creștinului: de la botez până la mormânt.

         Dar întrebarea este aceasta: De ce a ales Dumnezeu tocmai Crucea, semnul suferinței, ca să devină semnul mântuirii lumii? Răspunsul îl aflăm în taina acestei zile: pentru că acolo unde omul vede suferință, Dumnezeu pregătește Învierea. De aceea Biserica așază astăzi Sfânta Cruce în mijlocul Postului Mare, ca să ne aducă aminte că drumul spre lumină trece prin jertfă.

Pe Cruce nu vedem doar durere, ci dragoste care se jertfește până la capăt. Hristos a fost batjocorit, lovit, părăsit și răstignit. Și totuși, de pe Cruce a rostit cuvinte de iertare: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac.”

Crucea ne arată că nu există Înviere fără Cruce, nu există lumină fără suferință și nu există biruință fără jertfă. Evangelia ne spune: „Cine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.”

      De aceea, Biserica ne spune astăzi: „Privește la Cruce!” Crucea nu este doar un obiect. Crucea este puterea lui Dumnezeu, este iubirea dusă până la capăt, este jertfa care mântuiește lumea. Pe Cruce nu vedem doar suferință. Pe Cruce vedem dragostea lui Dumnezeu pentru om. Pe Cruce, Dumnezeu nu ne-a condamnat. Pe Cruce, Dumnezeu ne-a îmbrățișat.

Crucea ne arată un adevăr greu de acceptat:

Nu există Înviere fără Cruce.
Nu există lumină fără suferință.
Nu există biruință fără luptă.

De aceea spune Evanghelia:

„Cine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.”

Fiecare om are o cruce.

Crucea poate fi:

• o boală
• o pierdere
• o suferință în familie
• o nedreptate
• o singurătate
• o luptă interioară

Dar problema nu este că avem o cruce.
Problema este dacă o ducem cu Dumnezeu sau fără Dumnezeu.

Crucea dusă fără Dumnezeu zdrobește.
Crucea dusă cu Dumnezeu mântuiește.

De aceea Biserica ne aduce astăzi Sfânta Cruce în mijlocul nostru, ca să ne spună:

„Nu ești singur în suferința ta.”

Dumnezeu a fost acolo primul.

El a gustat:

• durerea
• trădarea
• batjocura
• părăsirea
• moartea

Și a transformat Crucea din instrument de tortură în scară către cer.

Crucea nu este sfârșitul drumului.

Crucea este drumul spre Înviere.

După Vinerea Mare vine Paștile.
După lacrimi vine lumina.
După cruce vine viața veșnică.

De aceea, când viața devine grea, să nu fugim de Cruce.

Să o sărutăm.
Să o purtăm.
Să o unim cu Crucea lui Hristos.

Pentru că acolo unde este Crucea, acolo este:

• puterea lui Dumnezeu
• biruința asupra răului
• și începutul mântuirii.

    Un om necăjit a venit la părintele Paisie Olaru și s-a plâns că viața lui este numai necazuri. Părintele i-a spus: „Fiecare om are o cruce. Diferența este că unii o poartă cârtind, iar alții o poartă rugându-se. Crucea pe care o porți tu este văzută de Dumnezeu. Pentru fiecare lacrimă purtată cu răbdare, Dumnezeu pregătește o bucurie”.  Omul a plecat liniștit, pentru că a înțeles că nu-și poartă crucea singur.

       Să ne gândim la ziua în care vom pleca din această lume. Nu vom lua cu noi averi, case sau faimă. Vom pleca doar cu sufletul și cu crucea pe care am purtat-o în viață. Dumnezeu nu ne va întreba cât am avut sau cât de apreciați am fost. Ne va întreba doar: „Cum ți-ai purtat crucea?”                          Dacă am purtat-o cu răbdare, cu credință și cu nădejde în Dumnezeu, atunci crucea noastră se va transforma într-o cunună de lumină. De aceea, când viața devine grea, să nu ne temem de Cruce. Să o sărutăm, să o purtăm și să ne rugăm sub ea. Pentru că Crucea este puntea dintre pământ și cer, iar acolo unde este Crucea lui Hristos, acolo începe Învierea.

Se spune că un tânăr mergea într-o zi prin cimitir și privea crucile de pe morminte.

Pe una scria: „A trăit 80 de ani.”
Pe alta: „A trăit 60 de ani.”
Pe alta: „A trăit 40 de ani.”

Și tânărul se gândea cât de repede trece viața.

La un moment dat a văzut o cruce pe care era scris doar atât:

„A purtat crucea cu răbdare.”

Nu scria câți ani a trăit.
Nu scria ce bogății a avut.
Nu scria ce funcții a avut.

Doar atât:

„A purtat crucea cu răbdare.”

Tânărul s-a oprit și a înțeles că, înaintea lui Dumnezeu, nu contează cât de lungă a fost viața, ci cum ne-am purtat crucea.

Apropiindu-mă de încheiere vă doresc ca să fiți binecuvântați, să nu uităm ca sus să avem inimile, iar Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu-Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți. Amin!  

Pr. Vasile Beni