Povestea unei fotografii

Una din personalitățile care a contribuit fundamental la conservarea documentară și apoi, la scrierea istoriei arealului fostului Regiment II român de graniță a fost Nestor Șimon.

            În vastul său proiect, o secțiune aparte a rezervat-o pentru adunarea materialului pe baza căruia urma să compună portretele celor mai de frunte grăniceri. „În istoria noastră – îi scria la 6 august 1892 Șimon locotenentului pensionat din Tiha, Iacob Rânziș – eu am un capitol separat, numit Pantheonul grăniceresc, care are să cuprindă pe toți bărbații mia distinși grănițeri”. Și, continuând explicarea proiectului său, Șimon ruga ca acesta să-și scrie autobiografia, în speranța că i se vor alătura și alții din zonă. Scopul final era acela de a aduna și portretele celor merituoși, ca așa „pe acelea pe care eu nu le am, să le decopiez prin vreun fotograf”.

Părea că intenția lui Șimon a rămas doar la stadiul de proiect sau, în cel mai bun caz, a fost materializată, dar – la fel ca mare parte a manuscriselor – a fost onubilată de urmași, în efortul lor atitudinal de a-și croi reputația până la nivelul accederii în rândul „nemuritorilor”  Academiei Române!

            Dar, sămânța aruncată pe „ogorul” cercetării trecutului „graniței militare” de Nestor Șimon a dat roade neașteptate, peste timp. Așa se face că în colecția unui alt mare împătimit        .

de cercetarea trecutului grănițeresc[1] am descoperit o fotografie îngălbenită de trecerea timpului.

            Explicația de pe verso menționa că e vorba despre Iacob Ghița, veteran din 1848/1849. Imaginea trăda însă intervenția unei „mâini” care a „decupat-o” dintr-un cadru mai larg, care părea că nu va fi devoalat niciodată (fotografia nr. 1).

            Dar, a doua oară sămânța șimoniană a rodit. În aceeași colecție, a fost identificată poza reală, în cadrul și mărimea naturală, din momentul realizării ei (fotografia nr. 2). De data aceasta, și explicațiile de pe verso sunt mult mai lămuritoare și constau în următorul text scris:

„1. Figura centrală (stând așezat):

            Iacob Ghița, veteran din 1848/1849, decorat de austricei și de ruși pentru bravură în luptele din 1848-1849, la Mureșenii-Bârgăului. A fost în 1848/49 caporal comandant de clopari (voluntari); după 1848 a ajuns subofițer în Regimentul 50 Alba-Iulia.

            2. Ștefan Cioarba, din Tiha-Bârgăului, fost luptător la Custozza.

            3. I. Mânzat, din Bichigiu (primar), fost veteran la Custozza.

            4. NESTOR ȘIMON, secretarul Fondurilor grănicerești și autorul volumului omagial VASILE NAȘCU. Viața și faptele lui, Năsăud, 1911”.

            Ne aflăm deci, în fața uneia din materializările în practică a efortului și trudei lui Nestor Șimon, de a ne transmite și „imagini” ale celor pe care i-a glorificat în scrierile sale.

Întorcându-ne în timp, putem să ne închipuim cum Șimon i-a adus la Bistrița, sau a mers pe Bârgău, unde unul din numele celebre ale profesioniștilor în domeniu – din ateliere fotografice renumite, cum au fost Römischer sau Roșu – a imortalizat pentru generațiile viitoare „chipul” glorioșilor grănițeri. Alături de foștii militari, descoperim și o imagine inedită a lui Nestor Șimon, la vârsta deplinei maturități fizice și mai ales, științifice.

În privința personalității celor imortalizați în fotografie, ei au făcut parte din cei care au făurit istoria acestei văi, în așa fel încât, prin faptele lor de vitejie, ofereau material încât, „numai despre această vale s-ar putea tipări un volum gros”[2].

Iacob Ghița, decorat pentru faptele de arme în Revoluția de la 1848-1849 s-a distins cu deosebire în lupta de la Mureșenii Bârgăului, din 5 februarie 1849. Ceilalți doi, Ștefan Cioarba și Ioan Mânzat, au fost printre cei care prin comportamentul lor au dat strălucire virtuților militare ale grănicerilor în celebra bătăile de la Custozza, din 24 iunie 1866.

În acest fel, datorită râvnei lui Nestor Șimon, s-a transmis posterității și imaginea unora din cei mulți care au „slujit în taberi” și au creat un statut aparte pentru arealul fostului regiment de graniță cu reședința la Năsăud.

Întâmplare sau nu, o parte din ei au aparținut Bârgăului!

NOTE:

1 Scopul era de a realiza portrete biografice ale acestora „și, întrucât va fi cu putință, și portretele lor (s.n.); apud Nestor Șimon 1915-2005. Corespondență, volum îngrijit de Adrian Onofreiu, Ed. Supergraph, Cluj-Napoca, 2005, p. 210.

2 Iar în încheiere, îi cerea „să binevoiești, a-mi trimite și un portret al D-tale din acel timp, de cumva posezi vreo două exemplare, iar dacă ai numai un exemplar, atunci să-l lași să se copieze unul prin fotograf, asemenea, un portret din timpul de acum”; Ibidem, p. 211.

3 Nestor Șimon. Corespondență…p. 169.

4 Vezi pe larg la Nicolae Cionca, „Spicuiri istorice grănicerești”, în „Arhiva Someșană”, Năsăud, nr. 20/1936, pp. 34 7-352; relatarea lui Iacob Rânziș, din 20 noiembrie 1892, în Nestor Șimon. Corespondență…pp. 216-220. Mențiunea unui ofițer din regiment despre luptă, inclusiv despre faptul că s-au distins caporalii grăniceri Gâța și Orban, în manuscrisul lui Karl Klein, publicat de Ioan Bolovan, Adrian Onofreiu, Contribuții documentare privind istoria regimentului grăniceresc năsăudean, Ed. Enciclopedică, București, 2006, p. 281. Gâța a fost decorat – în calitate de stegar – cu „Medalia de Vitejie” de argint, clasa I și II; apud. Mihai Georgiță, „Încă o istorie  a regimentului de graniță de la Năsăud” (2), în „Arhiva Someșană”, seria III, Năsăud, IV, 2005, p.350.