Satul Budești la … 1750

   „Numai atunci când fiecare localitate, fiecare colț de țară vor avea scrise istoria lor, vom avea scrisă în întregime istoria națională”, așa afirma cu peste un secol în urmă marele nostru istoric Nicolae Iorga.

   Istoria, chiar dacă este un „tainic atelier a lui Dumnezeu”, se scrie însă, în cea mare parte, pe bază de documente. Un asemenea document este „Conscripția fiscală a Transilvaniei din anul 1750”, document  complex analizat sub mai multe aspecte de către un colectiv de cercetători  de la Institutul de istorie „Gh. Barițiu” din Cluj-Napoca (Remus Câmpean, Anton Dorner, Florin Mureșan), coordonați de prof. Ladislau Gyemant.

   Obiectivul Conscripției fiscale din 1750 este înregistrarea populației contribuabile pe baza instrucțiunilor imperiale din martie 1750. Datele complete se păstrează pentru 2117 localități ale Principatului Transilvaniei, dar pentru comitatul Cluj lipsesc datele pentru 31 de localități, printre care și satul Budești. Se bănuiește că datele nu au fost înregistrate, ori că s-au pierdut. Principalii contribuabili sunt țăranii dependenți – iobagii – care reprezintă două treimi din populația dependentă, urmați de jeleri și alte categorii.

   Pentru satul Budești se face mențiunea că are „un teritoriu întins și fertil, hotarul poate fi arat cu 4, 6 și 8 boi, nu necesită gunoaie, există 3 păduri aproape pustiite, care ajung doar pentru nuiele și pari. Piețele se află la Bistrița și Gherla. Veniturile publice lipsesc cu totul. Plata contribuției de 40 de florini a fost luată în schimbul a două zile de robotă anual. Locuitorii trebuie să meargă la mori de măcinat străine …”.

   Autoritățile sunt interesate de identificarea corectă a numărului sesiilor (delnițelor), în proprietatea cui se află ele, cu ce se cultivă, câte animale bune de jug există, etc.

   Aruncând o privire asupra unor porțiuni de pășune care aparține azi satului Budești (Lușca, Valea Merilor), se poate observa dispunerea sesiilor care nu au mai fost cultivate deoarece producțiile obținute erau mici, numărul animalelor a crescut și era nevoie de mai multă pășune, poate și populația aptă de muncă s-a împuținat, etc.

   Pentru cei interesați, multe informații pot afla dacă zăbovesc cu răbdare asupra celor 3 părți din monumentala lucrare apărută sub egida Academiei Române, la Editura Enciclopedică, Buc.,2016 „Conscripția fiscală a Transilvaniei din anul 1750”.