Satul - ca spațiu al „veșniciei”

prof. Augustin Rus

   Ca habitat uman, satul are o existență multimilenară, deoarece aici se grupau locuințele și anexele gospodărești ale oamenilor, în funcție de formele de relief, sursele de apă, terenul arabil, pășuni, păduri, fânețe, posibilități de apărare, de adăpost și refugiu în caz de nevoie. Numărul gospodăriilor și al locuitorilor era la început redus, abia odată cu sporirea populației, satul se extinde, mai ales teritorial.

   În hotarul satului Budești, (numit până în 1924 Budatelec, Budatelke), au fost identificate urme de viață omenească încă din perioada neolitică, apoi dacică, romană și daco-romană. Atestarea documentară sigură apare la 10 aprilie 1329 cu prilejul unui schimb de moșii între regele maghiar Carol Robert de Anjou și doi dintre magistrii săi. La solicitarea părților interesate de acest schimb, trimișii Capitlului din Alba Iulia, prezenți în teritoriu, au consemnat că „hotarele moșiei Budatelec, încep de la locul numit Kapus   …   apoi hotarul coboară la râul Ludoș, și trecându-l merge spre muncelul numit Dealul Răchitiș care o desparte din partea de apus dinspre pământul Cătina,   …   de aici, el merge pe alt muncel, numit Dealul Țuguiat, care o desparte de pământul Copru, apoi el se îndreaptă pe aceeași creastă spre muncelul numit Dealul Crucii, iar de aici, la cel numit Dealul Lumpedului, care dinspre parte de apus ține de pământul Budatelec, iar din partea de răsărit de pământul numit Sânmihai, apoi hotarul merge pe o creastă care desparte pământurile numite Chiciudi și Visuia, apoi merge pe aceeași creastă până la locul de mai înainte numit Kapus”.

   În multe documente ulterioare acestei date, este pomenit satul și locuitorii săi, locuitori care,  „nu scriu letopisețe, nu sapă pisanii în lespezi de piatră, ci se întorc, de cele mai multe ori neștiuți, în pământul strămoșilor”.

   În „Anul omagial al Satului românesc (2019)  …   ”, așa cum a fost declarat de Sinodul B.O.R, nu trebuie să-i uităm pe înaintașii noștri, deoarece ei au purtat pe umerii lor „veșnicia”, credința în Dumnezeu, speranța în vremuri mai bune de liniște și pace. Firescul vieții de la sat, mai ales al țăranului, a suferit în ultimul timp schimbări majore determinate de colectivizare, industrializare, emigrare, reducerea numărului membrilor familiei, de înțelegere a sensului vieții, a preocupărilor zilnice, a relației dintre semeni, dintre om și natură, etc. Și cu toate aceste schimbări, satul nu o să dispară, deoarece, mai ales, după aprecierea scriitorului și filozofului Lucian Blaga, el a devenit echivalentul „veșniciei”, iar țăranul român nu și-a încheiat rolul său istoric, cum pe bună dreptate remarca poetul Adrian Păunescu „Țăran român, Măria Ta / să nu lași satul tău să moară,/ ți-au dat strămoșii ce lucra,/ cu mâinile-ai făcut o țară !  …   Țăran român, Măria  ta,/ îndreaptă căi ce se strâmbară,/ prin tine țara va dura,/ că tu ai palma cât o țară   …”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5