Adolescent de 16 ani, din Livezile, depistat la volan! Dosar penal pentru tânăra care i-a încredinţat maşina!
Marţi, în jurul orei 19.20, polițiștii Serviciului Rutier l-au depistat în trafic, în timp ce conducea un autoturism, pe un tânăr de 16 ani, din Livezile, în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean 172G, pe raza localității Dorolea. "În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Totodată, polițiștii au constatat faptul că autovehiculul i-a fost încredințat spre conducere, de către o rudă, o femeie în vârstă de 23 de ani, din aceeași localitate. În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea spre conducere a unui vehicul unei persoane care nu deține permis de conducere", se arată în comunicatul IPJ BN.
Polițiștii de la Rutieră vă reamintesc faptul că legea prevede pedeapsa închisorii atât pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere,cât și pentru încredințarea un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere. Astfel, conform Codului Penal:
Conducerea unui vehicul fără permis de conducere
Art. 335. - (1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(3) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana care încredințează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că se află în una dintre situațiile prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) sau sub influența alcoolului ori a unor substanțe psihoactive.
Citiţi şi:
- Tânăr din Sângeorz Băi, depistat la volan fără permis de conducere! Dosar penal şi pentru prietenul care i-a încredinţat maşina
- Dosare penale pentru conducere fără permis, pentru un bărbat din Reteag şi o femeie din Corvineşti
- La 24 ani, un tânăr din Feldru va sta la închisoare pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere
- Dosar penal pentru un bărbat din Monor ce circula cu un tractor neînmatriculat
- Tânăr din Parva, cercetat pentru conducere fără permis
Adaugă comentariu nou