Prilej aniversar!

Deși textul din acest număr al „Răsunetului cultural” este scris pe marginea unei cărți, subiectul său este mai degrabă unul aniversar. Volumul la care fac referire este „O viață printre cărți: Andrei Moldovan – 70”, îngrijit de Menuț Maximinian și apărut la Editura Napoca Star la finalul anului trecut.
După titlu, ne putem da seama că este vorba despre un volum omagial, aniversar, după cum spuneam. El marchează împlinirea la data de 2 februarie a acestui an a vârstei de 70 de ani de către criticul și profesorul Andrei Moldovan. Printre atâtea alte proiecte și evenimente, scriitorul și jurnalistul Menuț Maximinian găsește timp și energie pentru a întocmi această carte pe care se cuvine să o semnalăm și să o lecturăm cu admirație pentru omul, filologul, dascălul Andrei Moldovan.
Scriind rândurile acestea îmi permit un scurt excurs în memoria nu foarte îndepărtată. Se întâmpla ca în urmă cu câțiva ani Andrei Moldovan să fie cel căruia îi înmânam primul comentariu scris pe marginea unei cărți. Mai scrisesem la „Discobolul” câtva texte – în mare măsură literare sau eseistice. Nici nu mai știu cu certitudine despre ce carte era vorba, sau unde avea să apară cronica. Ceea ce îmi amintesc fără preget sunt remarcile limpezi, clarificatoare ale profesorului. După doar câteva minute de discuții aplicate, pe text, începea să se contureze o viziune despre literatură ce se trăgea nu doar din plăcerea lecturii, ci din rigorile criticii. Aveam să înțeleg în mod definitiv și nemijlocit în după amiaza aceea faptul că lucrul pe text reprezintă mult mai mult decât exprimarea unei opinii sau formularea pe larg a unui „mi-a plăcut/nu mi-a plăcut”. Într-un interviu acordat lui Menuț Maximinian și reprodus în volumul la care fac aici referire, criticul susține: „Criticul literar este un individ care are, în primul rând, o pregătire teoretică foarte bună ca să poată să propună un sistem de valori în funcție de care judecă operele despre care scrie, față de care se exprimă. Trebuie să le vadă structura, să le introducă în sistemul de valori, să vadă cum se comportă în acest sistem de valori. Nu este un lucru la îndemâna oricui.” (pp. 116-117)
Revin. Am scris asta și cu altă ocazie. Pentru Andrei Moldovan, critica literară este un demers încărcat de seriozitate și rigurozitate, de migală, dar nu lipsit de pasiune. Cărțile despre care scrie, devin, pe măsură ce sunt parcurse, adevărate șantiere. În același interviu, la întrebarea „Cum scrieți?”, Andrei Moldovan răspunde astfel: „Greu. Mai întâi trebuie să fiu convins de necesitatea tratării unui anumit subiect. Apoi, parcurg cărțile despre care scriu cu creionul în mână și cu adnotări foarte multe. În paralel recurg la documentări suplimentare de câte ori este nevoie. Transcriu apoi toate notele și, de obicei, mi se relevă mai multe perspective. O aleg pe aceea care mi se pare mai potrivită. Alegerea nu este una întâmplătoare, ci trebuie să răspundă și exigențelor unui suport teoretic solid.” (p. 111) Astfel, iată, șantierul la care făceam referire nu este doar unul al ideilor, spiritual, ci și unul propriu-zis – al notițelor, al muncii cu textul.
Cu toate acestea – și volumul de față stă și el mărturie în acest sens – cei 70 de ani de viață nu au trecut fără roade pentru Andrei Moldovan. Generații întregi de elevi cărora le-a insuflat dragostea pentru literatură, volumele scrise precum și cele pe care le analizează, găsind de fiecare dată în spiritul său un sol fertil, oamenii cărora le este model sau cărora le oferă prilejul de a împărtăși idei, toate acestea sunt semne ale unei vieți pline, a unei existențe care lasă urme în mintea și în sufletul semenilor.
Ceea ce m-a impresionat întotdeauna atât la omul, cât mi ales la criticul literar Andrei Moldovan, a fost eleganța expunerii. Argumentele și opiniile, chiar și atunci când au o notă speculativă (ce ar fi literatura fără speculațiile criticilor...) par să se cristalizeze sub pana sa. Limpezimea minții criticului face ca argumentul să capete pondere atunci când este inserat într-un sistem iar arhitectura obținută prin imbricarea ideilor să devină impresionantă și stabilă în același timp.
Există tendința ca la astfel de prilejuri aniversare să fie întocmite dări de seamă, inventare, liste cu volume publicate, cu funcții ocupate de-a lungul timpului etc. Cred însă că la fel de important este să scrutăm și înspre viitor. Iar Andrei Moldovan, riguros și meticulos cu organizarea timpului, mai are, nu încape îndoială, și alte proiecte pe masa de lucru. Aș privi, așadar, fastul sărbătoririi împlinirii celor 70 de ani și cu puțină reținere, așteptând încă vreo douăzeci de ani cel puțin, pentru a rotunji inventarul cu lucrările ce vor urma. La mulți ani, domnule Andrei Moldovan și multă putere de muncă în continuare!