Consumul de alcool în adolescență

Mirela Parker, Compartiment Promovarea Sănătății al DSP BN

Este cunoscut faptul că alcoolul este unul dintre cele mai folosite şi periculoase droguri, în adolescenţă nu prea putem vorbi despre alcoolism, dar putem vorbi despre începuturile alcoolismului, majoritate alcoolicilor au început să consume alcool în adolescenţă, statisticile afirmă că tinerii care încep să consume alcool înainte de vârsta de 15 ani au şanse de patru ori mai mari să devină alcoolici decât cei care încep să bea la vârsta de 21 de ani.

De multe ori adolescecenţii încep să consume alcool în cadrul familiei, părinţii preferă ca proprii lor copii să consume alcool decât alt drog, alcoolul, spun ei, nu este la fel de agresiv ca alte droguri, ceea ce nu ştiu ei este că alcoolul pe termen lung este la fel de nociv ca orice alt drog.

Motivele pentru care adolescenţii aleg să consume alcool sunt diverse. Majoritatea adolescenţilor care consumă alcool provin din familii care au avut un istoric asemănător, copiii fac ceea ce văd în familiile lor, imită comportamentele celor mari, considerându-le ca fiind normale chiar şi pentru vârsta lor.

În adolescenţă creierul se află încă în dezvoltare. Alcoolul produce consecinţe iremediabile pentru creier; consecinţele produse de alcool asupra creierului în adolescenţă poartă denumirea de ARBI. O persoană afectată de această boală prezintă probleme cu memoria, slăbesc abilităţile cognitive.

Creierul uman se dezvoltă până la vârsta de 25 de ani, alcoolul nu face altceva decât să influenţeze într-un mod dramatic acest proces de dezvoltare, consecinţele sunt şi mai dramatice dacă adolescentul începe să consume alcool sub vârsta de 15 ani. Alcoolul afectează lobii prefrontali şi hippocampusul, o parte a sistemului limbic, aceste părţi ale creierului sunt responsabile cu motivaţia, controlul impulsurilor şi dependenţa. Nu trebuie să uităm că alcoolul este o neurotoxină, iar pentru creier este o otravă, consumul excesiv de alcool interfereză cu absorbţia vitaminei B, ceea ce împiedică funcţionarea corectă a creierului.

Consumul prelungit poate da naştere unor probleme legate de memorie şi de menţinerea echilibrului. Consumul alcoolului în adolescenţă afectează funcţionarea corectă a sistemului nervos central, poate cauza deshidratarea celulelor nervoase, accidente cerebrale, alcoolul distruge celulele nervoase ale creierului care nu sunt regenerabile, dispariţia acestora poate cauza probleme de natură psihică, convulsii, delirium tremens sau demenţă. Alcoolul nu afectează doar creierului uman, ci întreg organismul, în adolescenţă organismul este mai puternic afectat deoarece tinerii au o greutate mai redusă, iar ficatul este destul de mic.

Efectele alcoolului asupra adolescenţilor:accidentele rutiere; studiile au arătat că consumul de alcool în adolescenţă afectează enzimele hepatice, ceea ce indică un anumit grad de afectare a ficatului, în cazul adolescenţilor supraponderali sau obezi este suficient un consum moderat de alcool pentru a afecta ficatul.

În perioada pubertăţii, atât la fete cât şi la băieţi au loc transformări hormonale, tot acum apar hormonii estrogen şi endogen, care la rândul lor facilitează apariţia altor hormoni vitali pentru dezvoltarea normală a organismului. Consumul de alcool în această perioadă de creştere şi dezvoltare poate crea un dezechilibru hormonal care poate să afecteze dezvoltarea organelor, muşchilor, oaselor, sistemului reproducător, acestea au fost confirmate prin analize de laborator făcute asupra animalelor.

Consumul de alcool produce o deshidratare atât la nivelul creierului cât şi în organism; alcoolul produce o încetinire a reacţiilor, este principala cauză a accidentelor rutiere, conducătorul vehiculului nu reuşeşte să se coordoneze, mişcările lui fiind foarte lente, ba mai mult alcoolul încetineşte gândirea, capacitatea de a judeca scade foarte mult, având înclinaţia de a lua decizii proaste, fiindcă alcoolul încetineşte realizarea conexiunilor neuronale.

Alcoolul afectează memoria, alcoolicul uită foarte repede, după o beţie mulţi nu-şi mai reamintesc ceea ce au vorbit sau ceea ce au făcut în momentul în care au consumat alcool; facilitează apariţia obezităţii, fiindcă conţine mult zahăr încetineşte metabolismul; circulaţia sângelui este afectată de alcool, el determină creşterea tensiunii, care la rândul ei măreşte pulsaţiile inimii, care poate să se oprească.

De multe ori adolescenţii sub influenţa alcoolului au relaţii sexuale cu persoane pe care abia le-au cunoscut, expunându-se riscului de a se infecta cu boli cu transmitere sexuală, multe violuri se întâmplă datorită consumului de alcool.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5