”Noduri”-le lui Gabriel Hasmațuchi sau căderea în poezie

Așa cumse relevă Gabriel Hasmațuchi, în volumul ”Noduri”, apărut la Editura ”Agnos”, Sibiu, 2018, ca un poet singular, elegiac, urmărit de rosturile simple și adevărate ale vieții, cărora le imprimă sensuri filosofice, cred că acesta se înscrie în gruparea actuală a poeților sibieni, preocupați de ”Weltanschauung”. Un specific ar fi împlinirea ”căderii în lume” cu o cădere în poezie. Căderea în poezie e înălțătoare.
Cartea lui Gabriel Hasmațuchi, de un verde molipsitor, pornind de la culoarea copertei și până la optimismul ce se degajă din și printre versuri, este o meditație pe tema ființei poetului și a alterității ( ”Tu și eu -/ două aripi/ împlinind alteritatea.” ), (re)simțită în cercuri concentrice. Vizibila apropiere de Nichita Stănescu, prin titlu, ce (con)duce la ”Noduri și semne” este dublată, la concurență, de influența lui Lucian Blaga, din ”Pietre pentru templul meu”, prin expresie concisă, prin caracter aforistic, prin încărcătură semantică.
În poezia lui Gabriel Hasmațuchi e natură, e sămânță, e naștere, e nemurire, e iubire, e schimb de cuvinte, e contopire cu viața, e trăire în liniște și poezie inevitabilă, e vorba de alte ”buze, flori, morminte”, într-o (re)așezare a lucrurilor prin ochii poetului. Poetul este, la rându-i, un personaj ( nu un eu liric ), de care trag alte personaje, alte stări, alte gânduri, ce nu-i dau pace și care insistă să găsească o soluție. Iar poetul, în liniștea/neliniștea lui, calmează situații, dă speranțe, promite ( chiar tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte ), într-o vrajă de cuvinte alese, care să-i confere confort, atât lui, cât și celor din jur.
Volumul ”Noduri” ( poetul mărturisea că este anagrama profesorului Ion Dur ) cuprinde două părți: prima se numește ”În legătură cu mine” și a doua ”În legătură cu tine”, amândouă fiind fețe ale aceluiași Ianus, aripi cu care poetul, în ipostază de pasăre, își permite să zboare ( ”stau pe marginea unui abis/ și-mi pregătesc rostogolirea/ în mine...” ), luntre, cu care poetul, în ipostază de luntraș, își permite să treacă apa, folosind nodurile, ca formă de supraviețuire ( ”gânduri mi se zbat ca păstrăvii”). Prima parte este formată din treizecișișase de ”noduri”, iar a doua din treizeci. Toate ”nodurile” ( poeziile ) nu au titlu, fiind numerotate cu cifre romane și sunt vegheate de un ”ochi de apă”, ca simbol principal al cărții. ”În legătură cu mine” și ”În legătură cu tine” sunt părți ale unui întreg, într-o bună înțelegere lirică, ce respectă aceleași canoane: reflexivitate, expresivitate, ambiguitate.
Judecând cu meticulozitate, prima față/ parte – a doua față/ parte, am găsit în cea dintâi prezența substantivului ”noduri”, mereu la plural, ca o multiplicare/ trecere a solitudinii în solidaritate: ”nodurile unor cruci”, ”să schimbăm între noi cuvinte liniștite/ despre noduri și momeli/ pentru prins încă o zi”, sintagma ”nodurile solidarității”, pe când în cea de-a doua apare verbul ”a înnoda”, ca o trecere de la nume la acțiune, de la static la dinamic, diacronic: ”trecutul se înnoadă de prezent”, ”deplinătatea/ cu care mă înnod” și ”jocul cuvintelor tale/ îmi înnoadă emoțiile”.
”Nodurile”, generic, încluzându-le uneori și pe cele din gât, precum și înnodările/ îndoielile, filosofice, de vieți, de ființe, alcătuiesc o imagine atât de proprie poeziei, până la identificare cu aceasta: ”Uneori,/ așa cum se întâmplă acum,/ încep să-mi crească aripi.// Fără vreo inițiere,/ fac vreo câteva ture prin apartament,/ apoi înconjur blocul,/ cartierul, orașul și lumea.// M-am hotărât: vreau să am aceste aripi tot timpul!” Stilul declarativ, fără drept de apel, ce încheie uneori texte descriptive, din cotidianul concret sau abstract, conferă poeziei aură de mister, de pecetluire a unui fond într-o formă concisă, precisă, de necombătut: ”Dumnezeu/ stă înaintea mea/ ca o pajiște fără capăt”, ”suntem o verighetă de pâine”, „Singurătatea/ putrezește ca o lămâie/ uitată într-o pungă de plastic.”Confesiv, tandru și elegiac este portretul poetului în poezia XXXIV: ”Mă desprind/ din trupul dimineții/ și plec pe drumul unei zile noi.// Îmi spun povestea/ rostogolindu-mi fericirea/ într-un ceas de melancolie/ în care timpul/ miroase a măr copt.// Încerc să mă regăsesc/ și inima îmi recheamă/ îngerul și sufletul/ la destăinuiri.// După îndelungate convorbiri/ urmate de o tăcere/ de neînchipuit/Se aud în mine pașii Ființei.” Sunt urme din...”Pașiiprofetului”.
Mi-am imaginat ”Noduri”-le lui Gabriel Hasmațuchi ca pe niște trepte ale unei scări, de sus în jos și de la unul la celălalt. Am simțit cu fiecare etapă emoție și frumusețe, valori așezate într-o poezie ce poartă semnătura unui poet meditativ, care caută și găsește cuvinte ce exprimă adevărul, frumosul, care ating sufletul, îl mângâie și visează la nemurire.