Preot Vasile Rus: Am trăit cel mai greu Paşti din misiunea mea preoţească

Am trăit în acest an cel mai greu Paşti din a mea misiune preoţească de douăzeci şi trei de ani.

         Brutarul nostru de nădejde din Nepos,Tuţu Cira, vineri seara aducând prescurile pentru sfintele Paști, intrând în biserică vede masa cu epitaful cu punerea în mormânt a Trupului Domnului. Îl văd strecurând o lacrimă pe lângă masca de pe față și îmi spune cu durere: "De mic copil m-am bucurat la slujba Învierii. În acest an Hristos va învia în biserica sufletelor noastre !"

         În noaptea Învierii el şi ceilalţi vărăreni cu lumânări în mâini cântau din faţa caselor din toată inima să se audă până la cer :„Hristos a înviat !’’. E mângâierea din vremea acestei molime care venind peste noi a vrut să ne despartă, însă nădejdea Învierii Domnului şi a învierii noastre ne-a unit mai mult ca oricând.

         Cu masca pe faţă îmi fac curaj şi a doua zi de Paşti bat la uşa casei  la mama Voichiţă Nicolaie, sufletul corului nostru pentru a o felicita la împlinirea vârstei de 59 de ani. O aflu cu Psaltirea în mâini. Mă priveşte şi se spovedeşte: " E cel mai greu Paști din a mea viață. Stau acasă în rugăciune cu cei dragi ai mei și cu inima la copiii plecați în Spania. Plâng și rog pe Bunul Dumnezeu să ne aibă pe toți în pază! Să învie din nou Hristos în sufletele noastre cu sănătate trupească ! “.

         M-am bucurat din toată inima pentru că pentru astfel de suflete mari am adus o mângăiere dăruindu-le sfintele Paşti fără a fi pricină de sminteală pentru a favoriza vestitul virus. Încă dinaintea praznicului mulţi nu aveau încredere în responsabilitatea membrilor consiliilor noastre parohiale de a respecta regulile din această vreme a pandemiei. Cu măştile pe faţă şi cu mănuşi în mâini, cu ecusoane pe piept şi cu banderole de culoare albă  pe braţe dar mai ales cu nădejdea învierii în suflete au adus speranţa vieţii.

         Cuvintele domnului preşedinte Iohannis din prima zi a praznicului întăresc această speranţă clădită pe responsabilitate şi conştiinţă: ’’ Vreau în acest moment  să mulțumesc și bisericilor, preoților care au avut o contribuție semnificativă în a organiza ceremoniile religioase în așa fel încât românii să nu se expună pericolului de contaminare’’.

         Biserica Ortodoxă dintotdeauna a respectat administraţia statului român şi legile în vigoare. Nu a vrut să fie piatră de sminteală şi în spiritul ordonanţelor în vigoare a dorit să mângâie şi să întărească poporul aflat în izolare şi în deznădejde. Lipsa de supunere civică s-a dovedit a fi nu în sufletul creştin ci în alte locuri agitate de patimi grele.

         Avocatul Gheorghe Piperea avea să constate la sfârşitul praznicului : „A trecut și noaptea de Înviere, iar ortodocșii  nu au ieșit buluc din case ca să se înghesuie în biserici, nu s-au revoltat, nu au pus în practică nici o conspirație malefică de natură a pereclita realizările autorităților în materie de control al răspândirii molimei mileniului’’.

         Cu răbdare şi cu un dram de credinţă, cu responsabilitate şi conştiinţă nădăjduim să trecem şi peste această încercare care a venit peste noi. Ea ne smereşte, ne apropie, ne face mai buni şi mai omenoşi. E speranţa vieţii cântată în lacrimi de poetul Nicolae Dabija:

‘’Cât trăim pe acest pământ,

Mai avem un lucru sfânt,

O câmpie,un sat natal,

O clopotniță pe deal

Cât avem un sat departe

Și un grai fără de moarte

Cât ai cui zice părinte,

Mai există lucruri sfinte.

Cât durea-ne-vor izvoare,

Ori un cântec ce dispare,

Cât mai avem ceva sfânt

Vom trăi pe-acest pământ’’...Hristos a înviat !

Preot Rus Vasile

Parohia Ortodoxă Nepos