Un ritual repetat

Evenimentul la care mă refer în rîndurile ce urmează se îndepărtează constant de noi, aparține deja trecutului, dar subiectul de discuții despre el nu-i încă perimat. Atrecut pe lîngă noi aproape ca o excepție… ezoterică, înțeles mai mult de cei care l-au pus în operă. Personal, eu nu i-am înțeles rostul, dar asta e, probabil, o afacere personală… La Constanța, marți, 27 mai 2020, la miezul nopții, sute de oameni au luat lumină a doua oară, marcînd încă o dată… Învierea. „Prima” Înviere, în acest an (2020), după cum mărturisea o enoriașă, a fost sărbătorită acasă, restricționată de ordinele militare, „ca în cușcă”. Potrivit relatărilor presei, la o lună și jumătate de la Paști, ÎPS Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului, s-a plimbat de mai multe ori după miezul nopții printre ruinele din parcul Catedralei din Constanța, salutând cu mulțumire pe față credincioșii cu „Hristos a înviat!” și împărțind Lumina Învierii. Mulți dintre enoriași erau martori, astfel, la două slujbe de Înviere. Prezenți la eveniment, mulți poartă măști de protecție. Credincioșii se înghesuiesă ia lumină de la Arhiepiscopul Tomisului. O măicuță spune că întotdeauna se poate spune: Hristos a înviat! Bineînțeles că se poate spune, confirmăm imediat, asta se știe. Un reporter de la fața locului relatează cum un bărbat recunoaște: „Este o oportunitate în această seară de a recupera ce am pierdut. La Înviere am stat în casă. Lumina a venit în bloc, de la un bărbat și o femeie. Dacă ar fi venit preoții de sector aș fi dat și un pomelnic. M-am antrenat în rugăciune și se cunoaște progresul”.„Și acum trăiesc ce trebuia să trăiesc în noaptea de Înviere, pentru că în noaptea de Înviere am plâns că nu sunt în biserică. Și astăzi plâng de bucurie că sunt aici. A făcut mare lucru pentru noi”, spune cu lacrimi în ochi o femeie pregătită să stea toată noaptea la slujbă. Și o alta, mulțumită: „Am stat la Înviere încuiați în casă și acum suntem mulțumiți că am putut veni la biserică. Eu sunt foarte bucuroasă. Inima mi-e bună. Îi mulțumim bunului Dumnezeu că a putut să ne aducă aici. A fost foarte greu pentru mine, mai ales pentru cei care nu au putere să umble a fost foarte greu. Am fost gata să ne îmbolnăvim. Ca în cușcă eram în casă” (cf. Libertatea, mai 2020). O credincioasă stă în genunchi, lipită de un zid: „La Înviere am stat pe internet și am urmărit. Dar nu e ca acum. Mergeam la fiecare Înviere. Mie îmi place. Să-i dea Dumnezeu sănătate lui Teodosie. Numai nopțile, sacrificii și slujbele pe care le-a făcut. Și se roagă pentru noi” (s. m.). Un bărbat protestează. Nu-i de acord cu repetarea Învierii. „Învierea ține 40 de zile, chiar și joi este Înviere. Din Înviere se desprinde Înălțarea”, spune la microfon Arhiepiscopul Tomisului. Iau din presă aceste relatări. Și caut completări, argumente, justificări. În Tradiția liturgică a Bisericii, în ziua în care are loc odovania unui praznic, slujba se face identic ca în ziua Praznicului. Așa că, acum, la Constanța, de Odovania Praznicului Învierii Domnului, se face exact aceeași slujbă ca în Ziua de Paște. Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române afirmă că decizia Permanenței Arhiepiscopiei Tomisului de a oficia o slujbă religioasă similară celei din noaptea de Înviere, săvîrșită de ÎPS Teodosie, în exteriorul Catedralei Sf. Apostoli Petru şi Pavel din Constanța, este luată „în virtutea principiului autonomiei eparhiale și asumată integral, dar exclusiv de ierarh și de acest for bisericesc local” și reamintește că „slujba Învierii Domnului din acest an a fost oficiată în toate bisericile din Patriarhia Română şi că, în ciuda contextului extrem de aspru creat de pandemie, lumina sfântă a ajuns la foarte mulți dintre credincioșii ortodocși.”
Să reiterăm: la Constanța, un înalt ierarh serbează/oficiază două Învieri pentru același an. Această percepție a avem atît prin manifestarea ierarhului, cît și din aprecierile presei. Nu e o simplă ovodanie, ci o slujbă de Înviere, cu ritualul adecvat. BOR are o poziție corectă: slujba Învierii a fost oficiată conform calendarului ortodox, o singură dată, pentru majoritatea creștinilor ortodocși, ca și la Constanța. Numai că ierarhul constănțean nu e mulțumit. Și induce nemulțumirea lui și în rîndul credincioșilor.
Să ne rugăm Celui de Sus și să-i oficiem continuu slujbe nu e niciodată prea mult. Rugăciunea constantă o fac creștinii, fiecare în parte, bisericile sau mănăstirile. Putem să ne rugăm cu smerenie și umilință, dar nu cred că e firesc să ne rugăm cu îndoială și chiar cu… necredință. Biserica, BOR în speță, își rezolvă dilemele în ograda proprie, poate așa a făcut și în cazul slujbei de la Constanța, nu a făcut… caz de asta, dar eroarea trebuie totuși evidențiată. Ierarhul constănțean s-a arătat nemulțumit de oficierea Învierii de la data consfințită în calendar, a pus la îndoială rugile înălțate atunci către Domnul, și a decis o reiterare a Învierii. Eroare mare. El a indus în enoriașii săi îndoiala și nemulțumirea față de ritualul Sfintelor Paști, nemulțumire pe care unii dintre ei au ajuns să o declare deschis. E adevărat că anul acesta Sfintele Paști au fost sărbătorite în condiții de mari restricții fizice, dar distanța dintre om și Dumnezeu nu a putut fi redusă prin ordine militare, nici prin decizii bisericești. Bucuria Învierii putea fi trăită – după cum a și fost pentru cei mai mulți mulți creștini – foarte bine și acasă. Nu-i nevoie de transformarea liturghiei într-un spectacol, pentru trăirea Învierii Mîntuitorului. A fost o încercare pentru creștini, care trebuia trăită ca atare. Poate că nici (toți) preoții n-au știu să fie – în aceste condiții grele – mai aproape de enoriași…
Fapta liturgică a ierarhului constănțean poate fi socotită o „sminteală” și discutată ca atare. S-a inoculat sentimentul că Învierea „obișnuită” nu a fost suficientă, deplină, întreagă, aruncîndu-se o notă critică peste aceasta. S-a produs o confuzie de semantizare, în situația în care cuvîntul e întotdeauna reprezentare a adevărului. Învierea serbată la Paști a fost desemantizată. A doua Înviere este/ va fi A Doua Venire! Lucru mare. Nu putem relativiza momentele importante ale credinței. Nu putem spune că o Înviere e mai frumoasă decît alta, mai bună, „o plăcere personală”. Deși aflați în izolare, Învierea din acest an am serbat-o totuși liberi, nu închiși în propriile case ca în niște cuști. În libertatea credinței. E rău cînd propria casă îți devine cușcă, chiar și în vreme de pandemie. Cu puțină meditație și rugă, puteam serba Învierea în deplină libertate (a ființei noastre). Mai ales Învierea. Nu poți veni, ca preot, să spui că o anumită Înviere nu e bună, că trebuie făcută o alta. Iisus Hristos, bătut în cuie pe cruce, a fost mai liber decît noi, închiși în casele noastre. Noi, care ne plîngem de o „închisoare” trecătoare. Trecătoare și confortabilă, totuși… Am știut profita de privilegiul… izolării, am luat aminte la semnul Celui de Sus?
A doua Înviere de la Constanța – un ritual repetat - ar putea risca să se constituie în exemplu, pentru alți slujitori ai bisericii, care, nemulțumiți de ceva, pot decide „să refacă slujba religioasă de Înviere”. Un preot venit nou într-o parohie poate spune că Învierea oficiată de preotul pe care îl schimbă nu a fost făcută după toate regulile și ca atare o re-oficiază. Dar ce să înțeleagă majoritatea credincioșilor, cei care n-au avut ocazia să participe la o a doua slujbă de Înviere, într-un cadru mai… liber? Și cum să faci comparații între slujbele de Înviere?