Sunt în plină desfăşurare lucrările de reabilitare termică la blocuri din Beclean! 312 apartamente eficientizate energetic

Lucrările  la creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe din orașul Beclean sunt în plină derulare în această perioadă. Proiectul este finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 3 – „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Prioritatea de investiţii 3.1 – „Sprijinirea eficienței energetice a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infastructurile publice, inclusiv în clădirile

publice și în sectorul locuințelor”, Operațiunea A – “Clădiri rezidențiale”.

Obiectivul general al proiectului vizează îmbunătățirea calității vieții urbane din orașul Beclean prin aplicarea unor măsuri de creștere a eficienței energetice la nivelul a nouă blocuri de locuințe prin aplicarea unor măsuri de creștere a eficienței energetice în vederea reducerii consumului de energie primară și a emisiilor de CO2, asigurând totodată îmbunătățirea confortului, sănătății și siguranței locatarilor accestor blocuri – beneficiari direcți ai investiției.

Cresterea performantei energetice a blocurilor de locuinte din orasul Beclean se asigură prin realizarea unor lucrari de interventie care sa determine diminuarea consumurilor energetice pentru incalzirea spatiilor, in conditiile asigurarii si mentinerii climatului termic interior, prin limitarea pierderilor de caldura catre mediul exterior precum si ameliorarea aspectului urbanistic al cladirii.

Blocurile care vor fi reabilitate termic sunt: blocurile de locuințe nr. 19 bl. 19 și nr. 20 bl. 20 - str. Mihai Kogălniceanu, blocurile de locuințe nr. 12, bl. F2 și nr. 6, bl. A44 – Piața Libertății, blocurile de locuințe nr. 2, bl. D1-2, nr. 4, bl. A2, nr. 6, bl D1-2 nr. 16, bl. A32 – str. 1 Decembrie 1918 și blocurile de locuințe nr. 7-9, bl. E1-2 – str. Zorilor.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt: reducerea nivelului anual estimat al gazelor cu efect de seră, creșterea numărului gospodăriilor cu o clasificare mai bună a consumului de energie în Orașul Beclean prin sporirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe, reducerea consumului anual de energie primară și reducerea consumului anual specific de energie pentru încălzire.

Beneficiari direcţi: toţi locatarii (peste 590 de persoane) din cele 312 de apartamente aferente blocurilor sus menţionate sunt beneficiarii direcţi ai acestei investiţii. După realizarea intervenţiilor propuse va creşte confortul general al locatarilor din aceste blocuri, iar mediul ambiant va fi mai plăcut şi prietenos.

 

Rezultate previzionate:

 - Scăderea nivelului anual estimat al gazelor cu efect de seră cu 52.65% % (o reducere de 777.01 echivalent tone CO2/an, faţă de nivelul actual), urmare a scăderii consumului de energie prin reabilitatrea blocurilor de locuinţe incluse în proiect.

- 313 de gospodării cu o clasificare mai bună a consumului de energie care duce la:

- creşterea confortului termic în clădirea reabilitată datorită izolării şi reducerii pierderilor de caldură;

- creşterea confortului utilizatorilor clădirilor rezidenţiale (locuinţelor);

- scăderea consumului anual de energie primară pentru blocurile de locuinţe din oraşul Beclean incluse in proiect, cu 50,52 % (o reducere de 4415738,19 kWh/an, faţă de consumul actual) ca rezultat al intervenţiilor de eficientizare energetică propuse.

- scăderea consumului anual specific de energie pentru încalzire in cladirile rezidenţiale/blocurile de locuinţe care fac obiectul investiţiei  cu 70,25% (o reducere de 159,61 Kwh/m2/an faţă de consumul actual).

- scăderea consumului anual specific de energie cu 53,40% (o reducere de 152,55 kWh/m2/an fata de consumul actual), în blocurile de locuinţe din proiect care fac obiectul investiţiei.

Valoarea totală a proiectului este de 9.760.512,92 lei, din care valoare nerambursabilă POR: 5.391.327,94 lei.

 

 

Comentarii

03/06/20 10:30
cititor

Ma, este frumos ca pe bani europeni se realizeaza niste reabilitari termice benefice , dar stau si intreb... de ce numai " locatarii de la bloc " pot beneficia de asa ceva si de ce toti cei care stau la case ... probabil ca sunt " cumati " ?!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5