Calea rutieră Valea Strâmbă sau Strâmba - de la Regimentul Românesc de Graniță de la Năsăud (1762), la tinerețea ei viguroasă de astăzi

Viața omului contemporan, a societății umane în general, ar fi de neconceput, de neimaginat, fără existența unor căi și mijloace de comunicație. Cu cât acestea sunt mai răspândite, mai sigure și mai rapide, cu atât facilitează deplasarea, sporesc indirect producția, reduc costul produselor, apropie producătorul de consumator și piețele de desfacere.

         Drumul (fie el rutier sau de fier), trenul, automobilul, avionul sau vaporul, au mijlocit și asigură și astăzi transportul bunurilor trebuincioase vieții materiale, precum și al cărții tipărite, a ziarului, al scrisorii sau telegramei aducătoare de bucurii sau supărări.

         Căile de comunicație au intrat definitiv în viața noastră. Despre ele au scris pagini memorabile poeți sau scriitori. Pe ele le-au blestemat în cântecele lor iubitele celor duși la cătănie, pe ele le invocă românul când este departe de casă.

         Primele căi de comunicație din județul Bistrița-Nîsîud, au fost cărările de munte, drumurile de pământ sau de piatră, pe care se deplasau pe jos, călare sau cu căruța locuitorii din zonă.

         Societatea a mers înainte. În locul izolării, al economiei naturale închise, ca urmare a apariției meșteșugurilor, a luat avânt schimbul de mărfuri, comerțul în general.

         Aceste legături s-au amplificat și în această parte a țării, ca urmare a devoltării meșteșugurilor, al comerțului în Bistrița, devenită una din localitățile cele mai însemnate ale Transilvaniei. Această dezvoltare a impus construirea unor drumuri pietruite, paza și siguranța acestora, care să facă posibil trnportul mărfurilor – atât în perimetrul geografic al acestei zone , cât și spre Moldova și Polonia.

         Aceste cerințe s-au acutizat pe măsură ce a crescut pericolul otoman ce dorea să ajungă cât mai repede în centrul Europei, să afecteze interesele Imperiului Habsburgic.

         Pentru a face față acestei primejdii, împărăteasa Maria Tereza, împreună cu capii armatei imperiale, au decis crearea unui cordon militar pe întregul curs al munților din Banat, până în munții Călimani și munții Rodnei. S-au înființat astfel 12 regimente, care urmau să oprească infiltrarea trupelor străine dinspre Moldova. Regimentul Grăniceresc nr. 2, format în exclusivitate din țăranii români de pe Valea Someșului, a Sălăuței, a Șieului și mai târziu a Bârgăului, își avea soldații din 44 de comune. Reședința Regimentului era în orașul Năsăud, unde s-a înființat și un institut militar ce pregătea viitori ostași, instruiți în spiritul cunoștințelor și disciplinei militare.

         Înființarea Regimentului al II-lea a deschis o pagină nouă, cu profunde implicații de ordin militar, economic și social, a populației din acest perimetru geografic.

         Misiunea Regimentului era ca în timp de pace să păzească granița spre Moldova, pădurile, pășunile, trecătorile munților, să oprească pe contrabandiști, să prindă pe hoți și pe cei care încercau trecerea clandestină.

         Pentru a-și îndeplini aceste obligații, una din preocupările comandantului grăniceresc, imediat de la înființarea instituției militare, era construirea de drumuri și poduri trainice pe întregul teritoriu a celor 44 de comune care au intrat în Regiment. ”Timp de două decenii – scria comandantul într-un raport către conducerea Imperiului de la Viena - întreg teritoriul care ne aparține nu a fost decât un uriaș șantier, greu de imaginat, pentru construirea de drumuri și poduri. Am mers personal și am lăsat la această treabă toate satele din Feldru, Ilva, Vărarea, etc. Chiar și copiii, de la 6 ani în sus, au lucrat. Pentru munca lor adevărată, romană, merită laudă acest sărman popor...ascultător, cinstit, activ și sârguincios.”

         Ținând seama de importanța strategică a acestui perimetru geografic, Iosif al II-lea, devenit împărat după moartea Mariei Tereza, a vizitat de trei ori ținutul grăniceresc, venind dinspre Bucovina, Valea Rodnei și Valea Bârgăului, și a dat tot felul de porunci spre a se urgenta lucrările la drumuri și poduri, având și el cuvinte de laudă la adresa țăranilor grăniceri.

         Pe drumul care s-a născut în acea perioadă, care lega Ilva Mică de Josenii Bârgăului, treceau militarii grăniceri spre a ajunge în Moldova, acolo unde s-au purtat lupte cu otomanii, în apropierea Iașului, și tot pe acel drum s-au deplasat în vestul Europei, pentru a apăra interesele imperiului. Aici a avut loc o confruntare – la Arcole, în nordul Italiei – cu trupe ale lui Napoleon. Grănicerii năsăudeni au împiedicat atunci, timp de trei zile, forțarea podului de la Arcole, pentru a ajunge apoi la Viena. Napoleon însuși, într-un raport trimis la Paris, spunea: ”Dacă aș avea eu asemenea soldați, aș fi putut ajunge foarte repede la Viena.”

         Pe drumul de la Ilva Mică la Josenii Bârgăului, Regimentul a trecut de nenumărate ori. În cei 90 de ani de existență, Regimentul năsăudean a participat la 20 de campanii și 133 de lupte,  pierind pe câmpurile de bătaie aproape 5000 de români, ceea ce dovedește că foștii țărani din această parte a Transilvaniei au fost, nu numai constructori buni de drumuri și poduri, dar și soldați care, luptând pentru o cauză străină, s-au purtat, totuși, cu vitejie și eroism.

Imediat după militarizare, foștii grăniceri știau mai bine să amenajeze drumuri și ulițe, au înființat școli comunale și biserici. Populația a fost îndrumată și educată în spiritul unei vieți ordonate – cum să lucreze pământul, să cultive legume, pomi roditori, să crească animale, etc.

         Deși au slujit pentru o cauză străină timp de 90 de ani, purtându-se cu vitejie și demnitate, pentru grănicerii năsăudeni începeau alte lupte – cu autoritățile statului – pentru a li se recunoște dreptul de proprietate și de folosință a munților, pădurilor, pășunilor și fodurilor bănești, care, încă din timpul Regimentului, au fost utilizate pentru școală. Din aceste fonduri – denumite grănicerești – pentru fiii de grăniceri care aveau dragoste de învățătură, au fost trimiși la universitățile din vestul Europei numeroși tineri, care la întoarcere s-au dovedit a fi luptători hotărâți pentru cauza românilor, pentru unirea lor și păstrarea nealterată a limbii și datinilor lor.

         Din fondurile bănești acumulate în timpul Regimentului, ca și după aceea, au fost acordate numeroase burse școlare, precum și sume de bani pentru construcția de școli, plata dascălilor, precum și fonduri necesare administrării treburilor gospodărești ale comunelor din fostul Regiment.

         În condițiile în care conducerea imperiului de la Viena a luat măsuri pentru introducerea administrației civile în locul celei militare și în acest spațiu geografic, a fost înființat un district administrativ, care avea în fruntea lui un căpitan suprem, iar teritoriul noii unități administrative a districtului a fost împărțit în 6 cercuri.

Din ședința de constituire a Districtului s-a desprins cu claritate concluzia că ”în Districtul Năsăudului, constătător pe teritoriul fostului Regiment român de graniță, limba oficială să fie cea română, toate lucrurile oficioase în acest District să curgă în limba română”.

În cadrul măsurilor administrative luate atunci sunt și cele care vizau administrarea drumurilor. În acest scop au fost numite persoane ce trebuiau să se ocupe de starea drumului, să anunțe autoritățile în cazul unor distrugeri provocate de puhoaie, locuitorii fiind obligați, prin acte administrative, să participe la transportul de piatră și nisip, ori cu sapa și târnăcopul la aducerea sectoarelor respective de drum în stare funcțională.

Pe acest traseu de drum aveau să se petreacă multe evenimente. Pe drumul Strâmbei au trecut, cu siguranță, și soldați ai armatei române care au intrat în nordul Transilvaniei, pentru a elibara populația de aici de ocupația austro-ungară.

Pe acest drum s-au evacuat oamenii și animalele în păduri, de frica persecuțiilor la care erau supuși românii de către autoritățile militare. Pe aici a trecut grupuri de bărbați capturați, uneori de la muncile câmpului și din propriile gospodării, pentru a fi îndreptați de soldații unguri și germani, pe drumul spre Cluj ori Baia Mare, și de aici mai departe, la munci în Germania.

Mult mai târziu, pe acest traseu s-a deplasat un grup de proiectanți și electricieni, cu misiunea de a stabili zona cea mai potrivită pe care să se construiască un turn și să se instaleze un releu de televiziune. Turnul îl avem și astăzi, pe un vârf al Ineului, parcă privind asupra întregii Văi a Bârgăului și Someșului, până la Cluj. Datorită lui, locuitorii din zonele rurale se pot bucura, asemeni celor de la oraș, de emisiunile cu caracter informativ, de emisiunile culturale și sportive.

După 1968, când a avut loc o nouă împărțire administrativ-teritorială a țării, s-a înființat și județul Bistrița-Năsăud, care va intra într-o nouă etapă a existenței sale, pe toate planurile. A luat ființă o nouă platformă industrială în Bistrița, care a primit statutul de municipiu. Pe această platformă, pe care au lucrat, la un moment dat, cca 35.000 de oameni, s-au construit întreprinderi care au fabricat utilaje și instalații, o gamă largă de produse ale industriei ușoare (mobilă, obiecte de sticlărie,  țesături extralate, filatură, etc). La acestea se adaugă intreprinderea metalurgică și țesătoria de la Beclean, la Năsăud o întreprindere de țesături extralate și una de mase plastice, iar la Sângeorz-Băi o fabrică de tricotaje.

A avut loc, în paralel, extinderea mineritului din munții Rodnei. Investiții importante s-au concretizat și în agricultură, unde s-au plantat peste 35.000 ha de pomi fructiferi în sistem intensiv, s-au extins suprafețele de solarii, au apărut 3 întreprinderi de creștere a puilor, 2 complexe de creștere a tineretului bovin, etc.

În domeniul transportului s-a dublat linia de cale ferată de la Dej la Beclean, s-a construit o rețea de căi ferate în zona industrială a Bistriței, s-a modernizat și lărgit drumul național Dej-Vatra Dornei, precum și alte lucrări de mai mică importanță și amploare.

În privința drumurilor rutiere din județ, s-a petrecut un lucru deosebit, în sensul că, prin grija președintelui Consiliului Județean – Emil Radu Moldovan – și a celorlalți membri ai Consiliului, s-a început o lucrare de mare amploare și extindere, cea a construirii drumurilor din zona de câmpie a județului, care, prin extinderea unor drumuri și folosirea asfaltului și cimentului ca materiale de construcție au realizat o rețea de drumuri care permit trecerea tractoarelor, semănătorilor, combinelor de recoltare, a căruțelor și nu în ultimul rând al bicicletelor.

A mai rămas un drum vechi de 243 de ani, care a fost construit de soldații grăniceri și a fost utilizat, deși în multe situații era impracticbil, din cauza inundțiilor, distrugerii terasamentului, etc. În această situație, la inițiativa aceluiași președinte al Consiliului Județean și a membrilor acestuia, au demarat acțiunile de modernizare și a acestui sector de drum, extrem de util, nu numai pentru locuitorii de pe această vale, ci și pentru cei din comunele vecine, de fapt pentru întreaga țară. Grănicerii nu mai erau, dar nevoia drumului rutier era deosebit de necesară, pentru transportul mărfurilor și persoanelor, pentru deplasarea locuitorilor. Urgența acestor lucrări era impusă de faptul că după ploi îndelungate și puternice, anumite părți ale acestei căi de comunicație erau surpate.  

În această situație, președintele Consiliului Județean, împreună cu întreg Consiliul, au cerut sprijin financiar de la Uniunea Europeană. Și aceste fonduri au venit, putându-se trece la realizarea acestui obiectiv, care a fost racordat la șoseaua națională Dej-Bistrița-Vatra Dornei.

Proiectul a fost întocmit de către SC STARCOM EXIM SRL Cluj. La realizarea lui au lucrat, în asociere, firmele SC DIMEX 2000 COMPANY SRL și SC STARCOM EXIM SRL. Lucrarea face parte din lotul 3 a DN 17 Josenii Bârgăului – Strâmba și măsoară 14,2 km.

Această lucrare rezolvă o problemă importantă a traficului rutier. Practic, acest drum scurtează cu 18-20 km traseul spre Bistrița al celor care vin din zona Someșului superior și Valea Ilvelor și descongestionează traficul de pe DN 17 D din aval de Ilva Mică – Feldru – Rebrișoara – Năsăud și pe DN 17 C Năsăud – Bistrița.

În realizarea acstei lucrări, am putea spune o adevărată operă a drumarilor, au apărut numeroase greutăți neprevăzute, ridicate de structura solului, care au necesitat cheltuieli suplimentare din partea constructorilor.

Dacă ar fi să rezumăm complexitatea și importanța acestei lucrări, vom spune că lățimea drumului se situează între 5,5 și 6 m, cu supralărgiri în curbe și acostamente amenajate. S-au realizat șanțuri, rigole carosabile cu grătar metalic și rigole de acostament (în total 14,1 km), ziduri din beton armat pe 5,8 km, consolidări cu ziduri de sprijin și 272 de piloți din beton armat, cu o lungime de 12 m.

După cum apreciază conducătorii firmelor constructoare, la realizarea lucrării nu s-a făcut nici un rabat de la calitate, respectând prestigiul câștigat și standardele cunoscute.

Lucrarea a fost recepționată oficial la 3 decembrie 2019. La inaugurarea lucrării au fost aduse mulțumiri tuturor celor implicați în acest proiect. Și cu siguranță, le aduc și acum toți cei care circulă pe acest traseu. Lucrarea este excepțională, este o mândrie pentru județ și, firește, pentru constructori.

Așa cum Transfăgărășanul este o mândrie pentru întreaga Românie, bucurându-se de aprecierea întregii Europe, drumul Strâmbei - păstrând, firește, proporțiile - este Transfăgărășanul nostru.

Lecturând cu staruință și răbdare paginile de mai înainte de când a fost construit initial acest drum, ne putem imagina sudoarea și eforturile fără răgaz ce au trebuit să le depună în cei 243 de ani, localnicii ilveni, militarii grăniceri și apoi drumarii de meserie pentru ca acest drum, ce a suferit permanente și grave stricăciuni ca urmare a ploilor torențiale, surparilor de teren și care cum afirmam au fost înlăturate.

Putem aprecia fără să gresim că în ultimii ani cu o noua conducere a județului care l-a avut și-l are în frunte pe Emil Radu Molodvan, un bun gospodar și permanent preocupat de stare de lucruri din județ, împreuna cu ceilalți membrii ai Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, au mobilizat toate resursele locale și au reușit să obțină lucruri importante inclusiv pentru acest drum din partea UE.

Prof. S. Poienaru