Admirabilul neastâmpăr al rebrenienilor

Măiereanul Iacob Naroș m-a învrednicit cu un exemplar din proaspăta sa carte - „Liviu Rebreanu și noua critică” (Ed. Pim, Iași, 2021) - în ziua în care tocmai parcursesem o pagină, dintr-o revistă bucureșteană, dedicată unei fapte lăudabile: „Ciuleandra” revine în peninsulă: romanul lui Rebreanu, tradus în italiană după 9o de ani.”
Recenta ipostază italiană a romanului are în vedere nu anul 1927, când apare de sub tipar, la noi, această capodoperă, ci 1930, când, iată, după 3 ani, cunoaște deja o transpunere în limba suroră din Peninsulă. Acum, autoarea tălmăcirii este ziarista, poeta Alina Monica Țurlea (stabilită în Italia acum 21 de ani).
S-a iscat astfel o admirabilă similitudine cu antologia făurită de Iacob Naroș, fie chiar pe motivul că ambele volume au fost concepute, făurite, în această revoltătoare pacoste planetară - pandemia. Deopotrivă, îmi place să fac, astfel, o referire la cunoscuta zicere populară, potrivit căreia omul poate fi nu sub vremi, ci deasupra lor.
Coperta volumului editat la Iași te atrage imediat prin imaginea reprodusă: E cel mai frumos Liviu Rebreanu dintre toate fotografiile rămase de la el. Îndată, te tentează și sintagma din titlu, legată de numele lui: „noua critică”. Adică: Faimosul nostru scriitor e abordat din perspectiva vreunui proaspăt concept, care e aplicat în cercetarea literaturii sau un compartiment al ei? E imboldul care stârnește interes, mai întâi după fuga peste titlurile din sumarul tomului și apoi în ce măsură conținutul expresiei se conturează, treptat, din opiniile criticii literare și ale antologatorului însuși.
Iacob Naroș aduce în carte o seamă de comentarii apărute pe „traseul posterității rebreniene”. Sintagma am preluat-o din prefața sa, text pe care (modest? sfios?) o intitulează doar „În loc de prefață”. Așa încât, lectorul antologiei, treptat-treptat, se hotărăște să creadă că „noua critică” numește biobibliografia rebreniană, după ce scriitorul, în anii imediat postebelici, a fost marginalizat (la porunca Moskovei), opera sa, viața sa, urmând să fie date uitării. Numai că, oricât de nemernică s-a dovedit a fi ideologia și propaganda (zis) comunistă română (sunt din generația de liceeni care nu l-au învățat pe Liviu Rebreanu la orele de limba și literatura română), prin curajul unor comentatori și istorici literari (începând cu Ovid S. Crohmălniceanu), Liviu Rebreanu a redevenit ceea ce este: „un continent artistic”.
În acest sens, textul introductiv al „șantieristului rebreanolog” Iacob Naroș și cuprinsul tomului sunt relevante pentru noianul de personalități care au străbătut „Bulevardul Rebreanu” (cum splendid a zămislit această metaforă Adrian Dinu Rachieru). Eu mă opresc la câteva titluri sugestive pentru unghiurile de abordare a acestuia, de-a lungul vremii contemporane: „Liviu Rebreanu sau lumea prezumtivului”, „Dincolo de realism”, „Rebreanu la lumina rampei”, „Liviu Rebreanu, ipostaze ale discursului epic”, „Liviu Rebreanu, ctitor al romanului românesc”, Prolegomene pentru o poetică a spațiului literar rebrenian”, „Liviu Rebreanu în Ungaria”.
După 9 (!)cărți dedicate lui Liviu Rebreanu - din 2010 până în 2019 -, împătimitul rebreanolog de la Maieru dă tiparului cartea de acum (2021). Nu mă îndoiesc că a avut, ca model de alcătuire, „BULEVARDUL ” NICULAE GHERAN, Antologie îngrijită de Andrei Moldovan, Editura Școala Ardeleană, 2019, Cluj-Napoca. E relevant că regretatul scriitor Andrei Moldovan își intitulează prima parte a demersului său editorial cu un titlu preluat de la Ion Simuț „A trăi pentru Rebreanu”. Sub acest generic i se pot adăuga câteva nume, printre care, fără îndoială și al lui Iacob Naroș.
În cercetarea al cărei titlu l-am numit adineaori, antologatorul măierean face referiri la 12 critici/comentatori avizați pe seama lui Niculae Gheran, căruia discipolul de la Beclean - Andrei Moldovan - le-a acordat câte o succintă exegeză; toate fiind un fel de părți ale unui amplu puzzle, ce compune chipul acestei impetuoase personalități. Tot așa, unele titluri fac trimitere semnificativă la bibliografia venerabilului Domn Gheran:
„Nicolae Gheran și comedia scrisului”, „Femeile lui Rebreanu”, „Un mit critic, Niculae Gheran” sau „Adio, Domnule Rebreanu!” - text aparținând chiar antologatorului.
Partea a doua a cărții „Bulevardul Niculae Gheran”, e intitulată, ca un generic, cu vocabula Irinei Petraș: „Arta de a fi învingător”; apropo de tetralogia (pe care o comentează Mircea Muthu) „Arta de a fi păgubaș”. De altfel, un interviu acordat de Niculae Gheran lui C. Stănescu în „Mișcarea literară” de la Bistrița se intitulează debordant „Triumful unui păgubaș”. Volumul lui Andrei Moldovan se încheie cu evocări, crochiuri, urări aniversare.
În crochiul de pe coperta a IV-a Iacob Naroș vrea să confirme ceea ce cititorul/iubitorul de Liviu Rebreanu înțelege la sfârșitul cărții: „Noua critică” alcătuiește „acel val exegetic de reabilitare a operei lui Rebreanu” și când „de-abia după 1980 / interpretările/ au început să fie reparate” , adică scoase de sub „înghesuiala politicului”.