Sfaturi utile pentru îngrijirea lichenilor decorativi
-
View the full image
Surs foto: https://pixabay.com/ro/photos/mu%C5%9Fchi-picurare-verde-2792890/
Lichenii decorativi sunt organisme care se stabilizează după recoltare, cu ajutorul unui tratament natural, menținându-și forma și structura. În acest fel, reușesc fără probleme să reziste chiar și peste 15 ani. Vestea și mai bună este că pot ajunge la o astfel de vârstă fără a necesita îngrijiri speciale, fiind mult mai puțin pretențioși decât alte plante decorative și de apartament.
Au nevoie de o minimă atenție, iar în cele ce urmează îți arătăm cum trebuie îngrijiți și întreținuți pentru a te bucura cât mai mult de ei.
Ferește-i de razele soarelui
Spre deosebire de alte plante de apartament care preferă lumina și căldura soarelui, lichenii decorativi se simt la fel de bine și în medii mai puțin luminoase. Razele soarelui chiar îi afectează dacă sunt expuși direct, astfel că trebuie să eviți să îi ții pe un pervaz sau în alte locuri aflate în bătaia soarelui. Cele mai potrivite încăperi pentru ei sunt cele care nu dispun de o iluminare naturală sau sunt prevăzute cu ferestre mici sau umbrite de crengile unui copac.
Condiții de umiditate și temperatură
Lichenii decorativi nu sunt foarte pretențioși nici când vine vorba de umiditate, fiind suficient să fie ținuți într-o încăpere cu un indice de umiditate de cel puțin 40%. Nu trebuie să îți faci griji pentru ei nici în privința variațiilor de temperatură, care îi afectează puțin, spre deloc. Cel mai bine se simt la temperatura camerei, însă trebuie să îi ferești de sursele directe de răcoare sau căldură. Astfel, nu trebuie să îi amplasezi în bătaia directă a curenților de la aparatul de aer condiționat, dar nici pe calorifer sau în apropierea altor surse de căldură.
De reținut că, în cazul în care vrei să îi pui în valoare cu ajutorul unui corp de iluminat, trebuie să folosești o sursă de lumină rece, întrucât căldura emanată de un bec clasic le face rău.
Nu necesită udare
Lichenii constituie rezultatul simbiozei dintr-o ciupercă și o algă, iar odată recoltați și scoși din mediul lor natural trec într-un alt stadiu, care poate fi asociat cu un proces de autoconservare. În acest stadiu nu mai au nevoie de apă și hrană, spre deosebire de celelalte plante din apartament. Prin urmare lichenii decorativi nu trebuie să fie udați, iar acest tratament chiar ar putea să îi afecteze. Au nevoie doar de un nivel de umiditate a aerului cuprins între 40% și 60% pentru a-și menține aspectul proaspăt. Dacă umiditatea din încăpere scade sub pragul de 40%, lichenii încep să se degradeze, devenind rigizi și casanți, situație în care se vor rupe ușor.
Curățarea
Inevitabil, pe lichenii amplasați într-o încăpere, se va așeza praful, iar acesta trebuie înlăturat din timp în timp. Această operațiune trebuie făcută cu delicatețe, pentru că lichenii se pot deteriora ușor. E de ajuns să folosești o perie din puf cu care vei curăța ușor lichenii, fără lavete și cârpe umede și fără detergenți sau alte substanțe de curățare. În nici un caz, nu încerca să îi cureți cu aspiratorul, pentru că îi vei deteriora iremediabil.
Folosește-i doar la interior
Lichenii trebuie folosiți doar pentru decorațiunile interioare, dacă vrei să te bucuri de ei cât mai mult timp. Oricât de tentat ai fi să-ți decorezi cu ei grădina sau pereții exteriori ai casei, un astfel de demers va fi sortit eșecului. Asta, deoarece lichenii vor fi expuși permanent la soare, iar în paragrafele de mai sus am arătat că acest lucru îi afectează în mare măsură. În plus, nici vântul și intemperiile nu vor întârzia să lase urme asupra lor, așa că nu are rost să încerci.
Așadar, îngrijirea lichenilor nu presupune eforturi deosebite, iar dacă vrei să ai și tu un astfel de element decorativ la tine acasă, poți face chiar acum o comandă aici.
Citiţi şi:
- Ce se întâmplă cu preţul gigacaloriei în judeţul Bistriţa-Năsăud şi cât de afectaţi pot fi oamenii
- Tablouri cu licheni, decoruri rotunde cu muschi, licheni si plante stabilizate
- 4 tipuri de flori de cameră de la Maison d'Or ușor de îngrijit
- Botinelli te învață cum să întreții încălțămintea din piele naturală
- Despre luna iulie şi caniculă
Comentarii
Foarte bun articolul, multumesc mult pentru recomandari!
Adaugă comentariu nou