Preşedintele Radu Moldovan: Program de studiu pentru asistente medicale, nivel licenţă, prin parteneriatul dintre CJ şi Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş
Consilierii judeţeni au adoptat, în unanimitate, proiectul de hotărâre privind Protocolul privind colaborarea dintre Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, Județul Bistrița-Năsăud, prin Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, și Spitalul Județean de Urgență Bistrița, în vederea dezvoltării procesului de învățământ superior medical în județul Bistrița-Năsăud.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, a menţionat că discuţiile au debutat încă din 2016. dar a apărut pandemia. „În urma acestui parteneriat, Consiliul Judeţean, prin Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa şi Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș vor începe să facă demersurile legale pentru acreditartea unei secţii a Universităţii, care, sper eu cu ajutorul bunului Dumnezeu, să poată fi autorizată până la începutul anului şcolar 2022-2023. E o documentaţie stufoasă care trebuie depusă la ARACIP. Se va înfiinţa pentru început, o şcoală de asistente medicale, la nivel de licenţă. Mai mult decât atât, prin acest parteneriat, vom face demersurile ca Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa să devină spital clinic judeţean de urgenţă, lucru care va creşte finanţarea per capita a procedurilor care SJU Bistriţa le face şi sunt decontate de CAS BN”, a explicat preşedintele Emil Radu Moldovan.
De asemenea, va creşte calitatea serviciilor medicale oferite pacienţilor din judeţ. Nu în ultimul rând, medicii de la SJU Bistriţa care vor dori să îmbrăţişeze o carieră universitară vor putea merge la Universitate să-şi facă studiile doctorale şi apoi să devină cadre didactice universitare.
„Parteneriarul cu o universoitatea de o asemenea calitate va da posibilitatea colegilor noştri din SJU Bistriţa să participe la toate congresele, manifestările de specialitate pentru a-şi putea îmbunătăţi cunoştinţele şi a putea descoperi şi dezvolta noi tehnici şi proceduri din sistemul medical”, a adăugat preşedintele Radu Moldovan.
Potrivit acestuia, parteneriatul este „un lucru foarte bun” pentru locuitorii judeţului nostru, iar Spitalul Judeţean de Urgenţă, în urma eforturilor făcute de administraţia judeţeană şi echipa managerială a unităţii spitaliceşti, trece într-o altă etapă.
Preşedintele Radu Moldovan a anunţat că se apropie de finalizare lucrările la cele două secţii ale SJU Bistriţa, de pe str. Alba Iulia şi de pe str. Ghinzii, se caută soluţii pentru reabilitarea şi dotarea Secţiei de psihiatrie, dar şi pentru reabilitarea fostului Hotel Krone în vederea amenajării unei Secţii de recuperare medicală. Noul pavilion al spitalului, o investiţie vitală pentru Spitalul Judeţean, ar urma să primească finanţare prin PNRR.
„La finalul verii, începutul toamnei, se va finaliza investiţia foarte importantă de la Unitatea de Primiri Urgenţe, care va aduce UPU SMURD al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa în topul unităţilor de primiri urgenţe din România”, a menţionat preşedintele CJ BN.
Citiţi şi:
- Președintele Radu Moldovan: Se dă startul înscrierilor la programul de studii de licență Asistență medicală generală!
- Fostul centru de plasament de pe Toamnei va găzdui cursurile Extensiei Bistriţa a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş
- Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, față în față cu studenții UMFST Târgu Mureș
- Deschiderea festivă a anului universitar pentru cei 100 de studenți de la Extensia Bistrița a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș! Două programe de studii noi, din 2023!
- La Extensia Bistrița a Universităţii de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” Târgu Mureș încep anul academic 98 de studenți boboci!
Comentarii
Bistrita a intrat in epoca improvizatiilor din 2012, de când la conducerea judetului se află Radu Moldovan. Acesta a inceput prin mutarea Bibliotecii Judetene in sediul fostei filiale a BNR, după ce la dorinta IPS Bartolomeu Anania clădirea respectivă a fost gata reabilitată si pregătită să gazduiască un muzeu de arta religioasă. Răducu venit la de-a gata si a schimbat destinatia clădirii, in cuda faptului ca spatiul respectiv era insuficient pentru bibliotecă, iar ulterior a improvizat o anexă pentru depozitul de carti, inghesuită in părculetul respectiv. Acelasi spirit de improvizatie l-a manifestat si in cazul Cinematografului Dacia. Astfel in mandatul său a fost „mutilat” Cinema Dacia singurul cinematograf din judet, transformând sala mare intr-un fel de impovizatie pentru spectacole folclorice, in care au inghesuit o scenă de dimensiuni reduse. Iata ca acum se incearca o nouă improvizatie, prin cumperarea clădirii fostului hotel Krone, care să fie reabilitat si adaptat pentru unele sectii din Spitalul Județean de Urgență Bistrița.
Dacă tot e nevoie de extinderea unor sectii spitalicesti atunci cel mai bine este să se renunte la improvizatii si acestea să fie construite de la zero pe baza unor proiecte intocmite de specialisti si care să corespundă standardelor actuale de spatiu si dotare cu aparatură. Ba mai mult Spitalul de pe Alba Iulia ar trebui sa ramana numai pentru sectia de boli infectioase. După cum se stie, incă din anul 2009 când ministrul sănătătii in guvernul Emil Boc era liberalul Eugen Nicolaescu, se vorbea despre construirea unui nou spital de urgentă la Bistrita. In acest sens exista si un proiect conform căruia spitalul urma să fie amplasat în zona străzii Tărpiului în vecinătatea Liceului Logos si trebuia să aibă o suprafata desfasurată de 65.000 de metri pătrati, valoarea investitiei ridicându-se la 120 de milioane de euro. Noul Spital de Urgentă era alcătuit din trei clădiri, pe trei nivele dispunând de un număr de 462 de paturi si un heliport amenajat la nivelul solului. De asemenea, se vorbea la vremea respectivă că lucrările de constructie vor fi executate de firma italiana Astaldi.
Acest proiect ar trebui reactualizat si depus pentru implementare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Dar unde nu-i cap, vai de picioare.
Adaugă comentariu nou