Un simpozion maraton de Ziua Limbii Române la Posmuș

Ideea de a sărbători Ziua Limbii Române la ea acasă, adică la sat, acolo unde spunea Lucian Blaga că s-a născut veșnicia, aparține minunatului om de cultură bistrițean Radu Dorin Barna – directorul Editurii SOLON. Și, cu minuțiozitatea caracteristică unui jurist, a pus la punct până în cele mai mici amănunte această manifestare de omagiere a Zilei Limbii Române. Cu câteva zile mai înainte de data de 31 august, cea scrisă prin lege în calendarul activităților culturale, amfitrionul ce are la activ zeci și zeci de activități de prezentări de carte și evenimente literare, prin editura care poartă numele celebrului filozof al Greciei Antice, s-a străduit să nu-i scape niciun amănunt organizatoric. Începe prin alegerea unui sat românesc, un sat în care respectarea tradițiilor și obiceiurilor se păstrează încă cu sfințenie, iar „nebuniile” civilizației moderne nu au reușit încă să-l cucerească, sau nici măcar să-l atace. „Vinovați” de această stare sunt vrednicii locuitori ai satului Posmuș, care stau de strajă la nealterarea vieții tihnite de la țară. Apoi, locul de desfășurare al evenimentului este vestitul Castel Teleki, a cărui ambianță și atmosferă ne duc cu ceva timp prin hățișurile vremurilor, când Limba noastră sfântă se zbătea să rămână neatinsă și veșnică pe întregul pământ românesc. Și tot directorul Editurii SOLON are grijă să aleagă elementele din programul manifestării, regina acesteia fiind sărbătorirea Zilei Limbii Române, apoi prezentări de creații și reviste literare, culminând cu prezentarea ultimei cărți a scriitoarei Posmușului, Aurica Someșan.

Rând pe rând, într-o zi de joi, 28 august, la Posmuș sosesc de la Bistrița, de pe Valea Bârgăului și a Someșului, de pe Valea Ilvelor, oameni iubitori de cultură, oameni ai scrisului și din Năsăudul academicienilor, cu vestita „Carte pe roți” – sosește președintele Filialei Năsăud a Ligii Scriitorilor, neobositul Ioan Mititean, însoțit de continuatori modești ai scrisului marilor Rebreanu și Coșbuc.

Zăbovim câteva minute la umbra castelului, apoi fugim repede prin filele de istorie locală și aflăm că acest castel a fost construit pe la 1760 de către urmașii lui Mihály Teleki (1634-1690), fost cancelar al Transilvaniei pe timpul lui Matei Corvin. Trecând prin peripețiile istoriei de aproape trei secole, castelul a suportat și vitregiile regimului recent apus, când a fost transformat în sediul CAP-ului din Posmuș. A fost reabilitat și adus la înfățișarea sa de glorie cu caracteristicile stilului arhitectural baroc de către actualul proprietar, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud. Ca o pată de culoare, bântuie prin zonă și prin media locală zvonurile că un descendent local ar deține acte de proprietate și este în curs de desfășurare o acțiune de solicitare a retrocedării castelului. Totul ar fi pornit prin anul 1878, când un locuitor mai înstărit din Posmuș ar fi împrumutat ultimei contese supravețuitoare a castelului, care se confrunta cu o lipsă acută de bani, 100 de florini de aur, iar contesa garanta împrumutul cu Castelul și domeniul aferent. Se mai spune că acest contract de amanet ar fi autentificat în 1995 de către un notar bistrițean... Și cine știe, cum-necum, cei cinci milioane de euro investiți de Consiliul Județean se pot duce pe apa sâmbetei !!!

Nu am avut timp să vizităm castelul,... poate cu altă ocazie, dar trecând prin pasajul cu boltă rotundă de la intrare, am găsit în stânga o ușă deschisă, iar în încăpere era organizată o expoziție a unui pictor modern, poate prea modern față de ținuta acestui minunat vestigiu de arhitectură barocă. Am fost urmat de mai mulți scriitori și oameni de cultură, unii cu studii chiar în domeniul artelor și, fiind surprinși de multitudinea de pete de culoare a picturilor abstracte, mărginite doar de ramele tablourilor, au cam strâmbat din nas și au ieșit rapid din încăpere. Dar, gusturile nu se discută. Nu am să dau numele pictorului și nici pe cel al criticului pe care le-am găsit pe internet. Dar nu pot să nu redau un fragment din critica respectivă, foarte potrivită cu strădania noastră de a păstra nealterată și „dulce limba ce-o vorbim”... Redau un pasaj de cronică: „Peisajul se așază în acest fel într-o matcă ce depășește dimensiunea pur vizuală, stimulând principiul unității plurale, iar percepția dobândește o dimensiune globală. Picturalitatea fragmentată, complexitatea frotiurilor și relativizarea conturului suspendă narativul și descoperirea progresivă, ca să te absoarbă într-o implicare directă, ce acționează asupra omului recent ca o resetare interioară, ca o decorticare spre spiritus loci”... Simplu... Sper că ați înțeles!

Așteptăm cuminți pe două rânduri de scaune așezate pe două rânduri în arcuri de cerc, când de undeva din spatele nostru își face apariția un grup de chiuitoare în costume populare: „Pe la noi pe la Posmuș/ Feciorii sunt jucăuși./ Și fetele frumușele/ Feciorii-s mândrii cu ele!”. Și cele trei chiuitoare: Hăbălău Ionela, Ulian Lucreția și Aurica Someșan trec prin fața oaspeților, invitându-i să guste câte o bucată de prăjitură ca urare de „Bun-venit”!

Intră în scenă cei doi moderatori: Radu Borin Barna și Ioan Lazăr, conducând și completând alternativ discuțiile. Redau, în continuare, câteva idei din discuțiile celor prezenți, dar nu în ordinea cronologică, ci în ordinea temelor abordate:

Directorul Editurii SOLON - Radu Dorin Barna dă tonul discuțiilor despre tema principală a simpozionului, aceea a sărbătoririi Zilei Limbii Române: „Ziua Limbii Române” a fost strunjită și crescută cu greu prin efortul domnului Țene, am înțeles eu... Acest lucru nu este chiar orice... Am să încep cu cea mai prozaică poezie. Pornim de la Ienăchiță Văcărescu:  „Într-o grădină,/ Lâng-o tulpină,/ Zării o floare, / ca o lumină.// S-o tai, se strică!/ S-o las, mi-e frică/ Că vine altul şi mi-o rădică.”. Deci, îndoiala asta umană făcută de către Ienăchiță Văcărescu pe la 1790, este extraordinară. Aceste versuri ar trebui să fie pe frontispiciul Academiei. De la ele încolo începe limba cultă românească. Acest Văcărescu era poliglot, stăpânind limbi precum greaca, araba, persana, franceza, germana, italiana și turca otomană. Această limbă, limba română pe care, de fapt, o și lasă moștenire cu acel citat celebru: „Urmașilor mei Văcărești/ Las vouă moștenire/ Creșterea limbii românești/ Ș-a patriei cinstire.". A scos o carte de gramatică, prima carte de gramatică în limba română. Este extraordinar ce a putut să se facă la acele vremuri. Însă, înainte, a mai fost un precursor pe care Istoria Literaturii nu îl prea pomenește. Este vorba despre Udriște Năsturel. S-a născut la vremea dispariției lui Mihai Viteazul, tot așa era un poliglot, care scria mai mult în limba de cancelarie a Bizanțului. Tot așa, puțini mai vorbesc despre contribuția Școlii Ardelene la formarea limbii române. Și se continuă cu exemple din simbolistica lui Minulescu, sau se ajunge cu exemplele la „Izvorul nopții” a lui Lucian Blaga, poezie despre care spune că nu crede că se poate traduce în alte limbi... se ajunge apoi la Ștefan Augustin Doinaș („Mistrețul cu colți de argint”). Această limbă română, la a cărei sărbătoare noi facem azi un preambul, trebuie sărbătorită și permanent îmbogățită. Vocabularul devine din ce în ce mai sărăcuț și apare tot mai elocvent invazia de neologisme, un mare pericol pentru viitorul limbii române și ne pierdem identitatea de neam.

Despre gloria acestei zile, a Zilei Limbii Române, vorbește în continuare prof. Mircea Daroși. Face o trecere în revistă a numelor răsunătoare ale culturii și literaturii române, care s-au ,,aplecat în catedrala limbii” să ,,aprindă flacăra vorbirii noastre” prin creațiile lor. Mihai Eminescu a clădit-o în așa fel încât să nu poată  fi îngenuncheată sau uitată, spunând: ,,Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră”. Prin poezia ,,Epigonii”,, poetul înalță un omagiu marilor înaintași: ,,Văd poeţi ce-au scris o limbă ca un fagure de miere’’. Vasile Alecsandri definește limba ca fiind ,,tezaurul cel mai prețios pe care-l moștenesc copiii de la părinți, depozitul cel mai sacru lăsat de generațiile trecute și care merită de a fi păstrat cu sfințenie de generațiile care-l primesc”. Lucian Blaga o numește ,,cel dintâi mare poem al unui popor”, Emil Cioran spunea că „nu locuiești într-o țară, ci într-o limbă”, iar inegalabilul Grigore Vieru era convins că întreaga natură a ostenit la zidirea ei. Poetul Nichita Stănescu  o numea ,,Patria mea” și că, ,,a vorbi despre limba română este ca o duminică”. Nu uită să îl reamintească pe preotul militar basarabean, Alexei Mateevici, cu poemul său, un adevărat imn al limbii române: ,,Limba noastră-i o comoară/ În adâncuri înfundată/ Un şirag de piatră rară/ Pe moşie revărsată ... /”. Emoționante sunt și versurile lui Grigore Vieru din poezia ,,Limba noastră cea română”: ,,Sărut vatra și-al ei nume/ Care veșnic ne adună,/ Vatra ce-a născut pe lume/ Limba noastră cea română.//… În al lumilor tezaur/ Pururea o să rămână/ Limba doinelor de aur/ Limba noastră cea română”.

          Acum, la ceas aniversar, ne unim în suflete și gânduri, toți cei îndrăgostiți de Limba Noastră cea Română, și spunem împreună cu Ion Luca Caragiale: „Trăiască frumoasa şi cumintea limbă română! Fie în veci păstrată cu sfinţenie această scumpă Carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor încercări de pierzanie.”.

Prof. Ioan Seni, Președintele de onoare al ASTREI Năsăudene, completează enumerarea eforturilor făuritorilor istoriei culturii române, amintind printre alții pe reprezentanții Școlii Ardelene: Gheorghe Șincai, Samuil Micu sau Petru Maior, prin contribuțiile acestora în evoluția și perfecționarea limbii neamului. George Bariţiu stăruia şi el la vremea aceea asupra cunoaşterii istoriei şi o punea în strânsă legătură cu limba pe care o vorbim, cu limba în care era imprimată ideea unităţii de neam, de cultură şi de interese, despre care spune: ,,Limba-i depozitul sacru lăsat de generaţiile trecute, pe care se întemeiază naţionalitatea”, iar Timotei Cipariu o numeşte ,,cea mai scumpă ereditate”. Așa ajungem la imensa contribuție a ASTREI, care, prin intermediul publicațiilor sale și prin activitățile sale culturale și educative, a contribuit semnificativ la dezvoltarea limbii române, promovând standardizarea, răspândirea culturii scrise și consolidarea conștiinței naționale în momente istorice cruciale.

Procesul de naștere al „Zilei Limbii Române” este prezentat de către Macedon Tofeni – Redactor șef al revistei „Glasul Armadiei”. Istoria consemnării acestei zile în calendarul culturii române a început în anul 2011. Aspectele legate de drumul sinuos și plin de peripeții al declarării „Zilei Limbii Române” sunt prezentate printr-un articol scris de Președintele Ligii Scriitorilor – Al Florin Țene, intitulat: „Scurtă însemnare despre demersul obținerii aprobării sărbătoririi Zilei Limbii Române”. Demersul a pornit de la inițiativa celor trei scriitori: Al Florin Țene, Corneliu Leu și Ligya Diaconescu (din păcate, dintre cei trei, doar Al Florin Țene este astăzi în viață). După nenumărate vizite și intervenții la Parlamentul României, „Ziua Limbii Române” a fost aprobată prin Legea 53/2013. Inițiatorii acestui demers au insistat și au obținut ca această sărbătoare să aibă loc la data de 31 august al fiecărui an, odată cu sărbătoarea similară din Republica Moldova, unde s-a obținut acest drept mult mai devreme.

Ca punct distinct al simpozionului de la Posmuș, Macedon Tofeni prezintă ultimul număr apărut, nr. 3(11) – 2025 al revistei „Glasul Armadiei” – revista literară a Filialei Năsăud a LSR. Numărul scriitorilor amatori, doritori să contribuie prin scrierile lor la zestrea literară a ținuturilor de mare tradiție scriitoricească în care au avut șansa să se nască sau să trăiască, care au solicitat primirea în Liga Scriitorilor Români – Filiala Năsăud a crescut de la an la an. Dacă în 2021 numărul acestora era de 26, în prezent s-a ajuns la 42 de membri cu legitimație de Scriitor LSR. Suntem conștienți că nu toate creațiile sunt chiar de excepție, dar trebuie admirată în primul rând strădania celor ce scriu cu dorința de a lăsa posterității ceva din ființa lor. În urmă cu puțin timp, Dl. Președinte al LSR - Al Florin Țene a făcut o analiză riguroasă și aprecieri deosebite referitoare la ultimul nr. al revistei „Glasul Armadiei”. Printre altele, Dl. Președinte face o amplă analiză a tematicii revistei comparativ cu alte reviste literare din Transilvania. „Glasul Armadiei” diferă prin concentrarea pe poezia clasică, memorialistică și interviuri, păstrând un cadru estetic tradițional. Are o orientare estetică tradiționalistă prin prioritatea acordată poeziei clasice și portretelor literare. Are o funcție comunitară și contribuie la consolidarea rețelei Ligii Scriitorilor Români – Filiala Năsăud. Are un rol de arhivare a vieții literare locale – fiecare număr documentează evenimente și lansări de carte din zonă și o deschidere selectivă către diaspora – integrarea autorilor români din afara granițelor ca parte a unei continuități culturale.

Președintele Filialei Năsăud a Ligii Scriitorilor, Ioan Mititean, continuă la început elogierea Zilei Limbii Române. Limba Română o sărbătorim nu numai o dată pe an, la sfârșitul lui august. Limba română o sărbătorim zilnic prin tot ceea ce facem în sat, prin tot cum ne implicăm în viața culturală și în mediul în care trăim. Limba română o propovăduim atunci când apare în fața noastră un nou scriitor, când apare în fața noastră o nouă carte. A scrie o carte înseamnă că îndrăgești limba română. Fiecare scriitor se poate numi un demn urmaș al Văcăreștilor, al lui Grigore Vieru, al lui Păunescu, al lui Coșbuc, al lui Eminescu și așa mai departe.

Acum, în cadrul activității de astăzi, eroul, cel care a pus mâna pe drapel, este doamna Aurica Someșan. Iată un model de creator, un om implicat în viața satului. Prin activitățile dânsei și ale altor cărturari din acest sat, Posmușul a devenit un sat viu. De ce îl numim sat viu? Pentru că aici trăiesc oameni care se implică. Un astfel de model îl avem prin Aurica Someșan, care a adus istoria satului în prim-plan. Nu demult a prezentat o monografie a acestui sat în calitate de coautoare. („Monografia Posmușului” – Ed. 2 - revizuită - Editura „MEGA” Cluj-Napoca, 2018 – coautoare, împreună cu Prof. Dr. (col.r. ) Vasile Tutula și Ioan T Someșan). A mai scris „Oglinda cuvintelor” și „Poezii și rețete de la bunica”, apărute în 2023, respectiv 2024, la Editura SOLON din Bistrița. Cartea prezentată azi în fața noastră, „Te aștept printre rânduri” - Editura „SOLON” Bistrița, 2025, este o carte plină de trăiri, plină de sentimente.

Ca urmare a creațiilor prezentate, Liga Scriitorilor Români i-a aprobat cererea de primire în rândul membrilor acesteia, acordând Legițimația cu nr. 1309. Înmânându-i decizia de primire și legitimația de membru al LSR, domnul președinte Ioan Mititean îi urează multe împliniri pe plan scriitoricesc.

Precizează că, în ultima perioadă, numărul scriitorilor primiți în Filiala Năsăud a crescut și cantitativ, dar și valoric, evidențiind activitatea scriitorilor recent primiți: Ioana Ilieși, Ana Aurelia Pântea, Radu Ivan sau Ioan Lazăr. Sub sintagma „Cu cartea pe roți” ne deplasăm tot mai des la locul unde trăiește scriitorul, acolo unde acesta își scrie povestea vieții. Ca aprecieri ale activității filialei, atât președintele filialei Ioan Mititean, cât și redactorul șef al revistei „Glasul Armadiei” - Macedon Tofeni, au fost recompensați cu diploma „Virtutea Literară”.

Despre scriitoarea Aurica Someșan și despre cartea prezentată aici, „Te aștept printre rânduri”, vorbește poeta Ioana Lăpușneanu – Președinta Cerc ASTRA Năsăud. Versurile doamnei Aurica Someșan sunt un balsam al sensibilității, o adiere de vânt călduț ce te mobilizează spre o cunoaștere, spre a atinge taina minții și sufletului celui ce pășește pe muchia inimii, aceea care își răsfiră parfumul iubirii din frumos. Poemele domniei sale surprind în modul cel mai plăcut și elegant capacitatea de creație. Prin finețe și romantism a știut să creeze, în toate poemele, un limbaj liric original, realizând în final unitatea poeziei, iubirea, dovedindu-se a fi o mare creatoare lirică. În această carte a încăput un Univers de iubire, înțelepciune, frumusețe umană și nu numai, dragoste, tristețe, speranțe și vise, cititorul regăsindu-se în toate prin mesajul transmis. Titlul cărții „Te aștept printre rânduri” este unul sugestiv, sugerează atmosfera de așteptare și conexiune între autor și cititor... Raportat la titlul volumului, gândul te duce și la o poveste de iubire neîmpărtășită, rămasă în iluzie și visare. Autoarea crede în miracolul poeziei, care, elaborată în versuri pline de frumusețe, dă o stare de liniște și confort spiritual cititorului, iar pentru autoare, scrisul, versul reprezintă pacea și liniștea sufletească.

Aprecieri referioare la cartea prezentată astăzi de către scriitoarea Aurica Someșan, cât și cuvinte de omagiere a „Zilei Limbii Române”, au rostit și ceilalți invitați. Scriitorul Col(r) Ioan Boțan – președintele Despărțământului ASTRA Năsăud (autorul unor cărți cu tematică despre Liviu Rebreanu), prezent pentru prima data în aceste ținuturi, apreciază disponibilitatea autoarei de a scrie literatură, face de asemenea, o remarcă cu privire la utilizarea limbii române în discursurile de la Chișinău din zilele trecute ale președinților Franței și Poloniei, semn de apreciere față de limba noastră și încheie cu o trimitere la discursul „Laudă țăranului român” a lui Liviu Rebreanu de la Academia Română. Prof. Ioana Ilieși, poeta ce reprezintă Valea Bârgăului, aduce aprecieri și mulțumiri gazdelor și organizatorilor simpozionului și, deasemenea, celor care au participat la întâlnirea literară româno-canadiană de la Prundu-Bârgăului. Prof. Ana Vaida mulțumește fostei eleve Aurica Someșan pentru invitație și ospitalitate, apoi face referire la contribuția lui Adrian Păunescu la dezvoltatea literaturii contemporane (fiind autoarea cărții „Adrian Păunescu și misterul năsăudean”) și amintește despre un alt scriitor contemporan năsăudean, stabilit în Germania, medicul Augustin Ostace, cu care corespondează pe teme literare. Poeta Ana Aurelia Pîntea, autoarea a șapte volume de poezii în trei ani și care scrie cel puțin o poezie în fiecare zi, este încântată de atmosfera și ținuta conținutului acestui simpozion, menționând că participă pentru prima dată la o asemenea manifestare organizată de Editura SOLON cu participarea Filialei Năsăud a LSR. Scriitoarea Lucreția Mititean, caracterizată prin vivacitatea și energia debordantă de care dă dovadă, apreciază strădarea scriitoarei Aurica Someșan și insistă pe capitolul de rețete culinare din cartea „Poezii și rețete de la bunica”. O intervenție semnificativă pentru rolul limbii române și implicit a dezvoltării dragostei pentru literatură în rândul elevilor o are prof. ing. Victor Ivan, președintele sindicatului învățământ Bistrița-Năsăud., îngrijorat de faptul că numărul cititorilor de literatură din rândul tineretului este în continuă scădere, deși multe cadre didactice fac eforturi consistente împotriva perpetuării acestui fenomen.

Și o ultimă intervenție deosebită a celui mai îndreptățit sustinător al scriitoarei Aurica Someșan este chiar fiul acesteia, Pr. Tudor Toma Someșan – preot la Biserica Greco-Catolică din Ibănești-Sat. Orice cuvânt și apreciere este prea săracă pentru cea care i-a îndrumat pașii, atât ca mamă, cât și ca educatoare, iar scrierile dumneaei îi sunt adevărate cuvinte de învățătură și în ziua de azi.

Cuvintele de mulțumire și admirație ale scriitoarei Aurica Someșan la adresa realizatorilor simpozionului și a participanților vin ca o invitație pentru următoarele activități de acest fel în acest spațiu inegalabil de rezonanță culturală și istorică.

Merite deosebite și consistență acestei manifestări au adăugat și interpretările de excepție ale doamnei romanței bistrițene, Cornelia Horobeț, prezentă la toate acțiunile organizate în cadrul Muzeului Județean de către Editura SOLON, apoi interpretările de muzică folk ale poetului, epigramistului, cantautorului și, nu în ultimul rând ale sculptorului Radu Ivan... Și toate acestea ar fi fost mult mai sărace fără contribuția scriitorului și realizatorului de emisiuni TV – moderatorul Ioan Lazăr.

            Cum nu am prea avut timp pentru vizitarea impunătorului muzeu care este Castelul Teleki, gazda noastră, Aurica Someșan, ne-a oferit ocazia ca, într-una dintre fostele crame ale castelului, cu o arhitectură impunătoare ale secolelor XVII-XVIII, să gustăm din preparatele mult lăudate în cartea sa.

            *   *   *

Cu puțin timp înainte de încheierea acestui articol, mi-a sosit de la poeta Ana Aurelia Pîntea o minunată poezie, în concordanță cu sărbătorirea „Zilei Limbii Române”...

Limba – icoană vie

Motto: Limba noastră e icoana nevăzută a inimii.

Limba noastră-i glasul mamei,

când își alintă pe-al ei prunc,

foșnet ușor al maramei,

în care strânge dorul sfânt.

Dorul mamei, dor de țară,

e dor de limba ce-o vorbim,

e cântecul dintr-o vioară,

glasul mamei, grai ce-l știm.

E în doina din câmpie,

e în colindul de Crăciun,

e în glas de ciocârlie,

în cuvântul cel mai bun.

Într-o carte ce se scrie,

în povestiri și în descânt,

în icoana ce ne-nvie,

limba noastră-i graiul sfânt.

E pe frunza de la vie,

e și în brazda de sub plug,

în a strămoșilor glie,

e flacără, fior și rug.

Și de-ar trece ani și ploi,

pământul de s-ar face scrum,

a noastră limbă-i haru-n noi,

rugă în cer, și-al nostru drum.

La mulți ani, limba noastră, grai sfânt!

Macedon Tofeni

Redactor șef – Revista „GLASUL ARMADIEI”