Cornel Cotuțiu: Acum 88 de ani ?!...

     Marile personalități din orice domeniu public, profesional, nu numai că strălucesc, dar mai au, pe ici pe colo, sau în văzul lumii, umbre, colțuri, mai provoacă zgomote (cel puțin) dizgrațioase.

    Așa am constatat de multă vreme și, recent, mi se confirmă din nou, cumpărând o carte provocatoare chiar din titlu; îl voi nota la sfârșitul însemnării mele, precum, desigur, și numele autorului.

     Doresc să transcriu câteva alineate de aici, care îmi vor motiva resemnarea:

     „Afară viscolește și tot ce se petrece în cuibul meu familial contrastează cu furtuna, care a întunecat întreg orizontul.”

     ”Fericirea omenească are adâncimi nebănuite, dar care pot fi oricând tulburate de umbre și tristeți neprevăzute. Scris este ca ea să fie pururi trecătoare.”

     ”Intelectuali de esență, plugari și muncitori căliți în lupta dreaptă pentru îmbunătățirea soartei semenilor lor, oameni dintr-o bucată, se lovesc de stânca ignoranței și a reacredinței, reprezentată printr-un aparat de stat deținut în mod vremelnic, cu mâini tremurânde de patimă, de către niște cârmuitori meschini, aroganți și abuzivi.

     Procese de intenții, valuri de bănuieli și ură, combinate cu punerea în funcțiune a unei drăcești mașinării de constrângere și stoarcere de „material compromițător” - toate acestea s-au coalizat pentru a doborî pe cei mai apropiați din jurul meu (...)”

     O, nu! Nu vă grăbiți să credeți că rândurile de mai sus au fost scrise ieri-alaltăieri, pentru a ilustra reacția vreunui demnitar (marginalizat) pe seama climatului guvernamental-legislativ din aceste zile ale anului „de greață” 2021. Să nu ne grăbim să confirmăm  aceste realități socio-politico-administrative, noi, pe care le suportăm de 30 de ani încoace. Sau s-o facem, dar cu stupefacția că opiniile (dintre ghilimele) au fost trecute pe hârtie într-un jurnal scris în închisoare, la „Malmaison, iarna 1943-1944”.

     Autorul, pușcăriașul?... Un luptător împotriva regimului dictatorial în România acelui timp?

     Ei bine, nu! Era un viitor dictator, deghizat în postura de înfăptuitor al așa-zisei republici românești populare, marele demnitar cameleon, oploșit pe durata 1945-1958 șef al statului, și rămas (acum, pe margine) în istoria noastră contemporană sub numele de dr. Petru Groza.

    După ce această marionetă perfidă a odiosului Stalin a condus țara până a luat poziția „orizontalei definitive”, după ce un oraș din Transilvania a fost murdărit topografico-administrativ cu numele lui, după ce zeci de străzi au fost botezate cu numele lui, după ce i s-au ridicat statui și a intrat în manualele de istorie, dar după ce iubirea improvizatului stat român pentru Moskova bolșevică s-a volatilizat, harta țării, a orașelor, a redevenit la normal, demnitarii de la București s-au dovedit a avea o altfel de percepție asupra memoriei acestui ins, fiind așezat pe un palier jerpelit potrivit faptelor sale.

     Numai că niște Petru Groza, Gh. Gh. Dej și Ceaușescu au lăsat în urma lor un serial (interminabil?) de pigmei, care în aceste decenii postdecembriste, ne-a adus în pragul unei pandemii socio-politico-morale, căreia îi corespund întocmai cuvintele redactate în cele câteva luni de pușcărie de acum 88 de ani de viitorul președinte al Marii Adunări Naționale.

     Ba, mai mult, deunăzi, o caricatură de editură bucureșteană îi publică „doctorului” jurnalul din închisoare, intitulat „În umbra celulei”, în care (pe bune!) dr. P. Groz(e)a se dovedește a avea chiar pricepere epică, alcătuind (narațiune, dialog, descrieri) microproze interesante. Numai că editura, pentru a-și confirma calitatea de „trei lulele”, nu menționează nimic de unde e jurnalul, ce motive au determinat tipărirea lui, taman acum. Și, precum cireașa de pe tort, pe coperta a IV-a găsim niște însemnări ale lui Corneliu Coposu - care se vor a creiona sintetic (și cu obiectivitate de țărănist) personalitatea lui dr. Petru Groza. Nu se știe când au fost concepute de liderul partidului înviat după 1990, dar, fără îndoială, cine va avea curiozitatea să vadă ce propoziții au ieșit din pana celui care a făcut pușcărie îngrozitoare, la ordinul tocmai al celui care l-a vârât „la răcoare”, va conchide, inevitabil, că au fost redactate de un băiat cu 4 clase primare.

     Dar, revin la zicerea din prima pagină a cărții, unde Petru Groza, viitorul șef al statului, într-un moment de luciditate cinică,  își considera viitorii tovarăși de dictatură „niște cârmuitori meschini, aroganți și abuzivi”. Noi confirmăm că, astfel, din iubire pentru soarta românilor, i-a tras la xerox pentru cel puțin o sută de ani românești...

                                                                                 Cornel Cotuțiu

     P.S. Astfel de cârmuitori se perindă, de o vreme încoace și la suferindul Minister al Transporturilor. Cuvintele „șosea”, „cale ferată” au conotații noi, treptat relevate prin înțelesurile cuvântului „transport”. Vocabula a luat naștere printr-o alăturare, aparent contradictorie („oximoron” i se zice lingvistic): „transp” (provenit din „transpirație”) și „ort”, bănuțul acela vechi, pus pe pieptul mortului (a se vedea expresia „a dat ortu popii”). Ei bine, ce pretenție să ai de la un minister a cărui existență se datorează acestor două cuvinte reper?

                                                                                                    C.