Editorial de Olimpiu Nuşfelean: Facebook – o jucărie mondială

Nu sînt, cum s-ar zice, un fan Facebook, nu-l folosesc, din prudență pentru ținerea cît de cît la distanță a monștrilor moderni care ne mănîncă timpul și ne obosesc creierul, dar îi recunosc site-ului web utilitatea… publică, dreptul de a se așeza în rîndul facilităților pe care ni le oferă modernitatea (modernizarea?)… zilelor noastre. Comunicarea dintre oameni – în general – e foarte mult sprijinită (și dezvoltată?) cu ajutorul celor trei mari platforme deținute de Facebook (Instagram, Whatsapp, Facebook). Nu știu dacă această comunicare, dincolo de schimbul strict de informații, a fost optimizată sau aprofundată, în sens „omenesc”, mai mult
decît a făcut-o Cultura înainte de apariția rețelelor de socializare. Un om singur, cu mobilul la ureche, tableta sau laptopul în față, tot singur rămîne. Dovezi pot fi aduse multe privind comportamentul „social” al multor semeni de-i noștri. Dar, pe de altă parte, în vremea claustrării din pandemia, rețelele de socializare ne-au ajutat să ieșim din casă, fie și virtual, să obținem mai multe informații despre flagel și despre cei apropiați ș. a. m. d. Faptele bune rămîn marcate în istoricul progresului tehnic. Recenta cădere a sitului (4 oct. 2021) m-a determinat să revin cu gîndul la mitul Facebook.
Da, Facebook e un mit. Născut sub ochii noștri. Încă nu știm dacă e unul de substanță sau unul fals, cum sînt o serie de mituri ale actualității, care erodează miturile fondatoare ale umanității.
Inițiatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a ajuns unul dintre cei mai bogați oameni din lume, poate cel mai bogat, în doar cîțiva ani – asta fascinează mai mult decît un cîștig la loterie -, și a pierdut
7 miliarde de dolari în doar câteva ore (din cele aproape 140 de miliarde de dolari pe care le deținea, după cum estimează presa momentului). Îți zici că ai fi putut fi (și tu) în locul lui foarte ușor, dar în același timp recunoști că norocul nu ți-a scos în cale o idee – simplă – devenită repede de interes mondial. Azi, geniile fac bani, nu ca pe vremea lui Eminescu…
Aplicațiile de socializare de pe Facebook au căzut pentru mai mult de șase ore, începând de la 18.30, ora României, și până după miezul nopții de luni spre marți (4 spre 5 oct. a. c.). Asemenea întreruperi se mai pot întîmpla, dar nu pentru atîtea ore, cu consecințe neașteptate pentru utilizatori. În același timp, s-au oprit și instrumentele și comunicațiile interne ale companiei, ceea ce a făcut și mai dificilă repararea platformelor. Potrivit informațiilor oferite de presă, Facebook a comunicat că problema a venit de o reconfigurare a infrastructurii sale de internet care coordonează traficul între centrele sale de date. Aceasta a întrerupt comunicațiile și a intrat în cascadă către alte centre de date, oprind toate serviciile platformelor. În cele din urmă o echipă a reușit să reseteze serverele dintr-un centru de date din Santa Clara, California, iar platformele au revenit treptat la normal. Mark Zuckerberg a oferit utilizatorilor mondiali o simplă scuză, fără să intre în amănunte. (Reiterez aici niște date… banale.)
Amănuntele accidentului au început să iasă la iveală și acestea trebuie privite cu mare interes. Nu e vorba de triumfalismul lui Twitter, care a devenit principala platformă de comunicații și socializare la nivel mondial, pe moment, sau de utilizatorii care au umplut platforma funcțională de glume, ironii și meme-uri legate de nefuncționarea celorlalte, și nici de cei care și-au pus la modul serios problema dacă lumea n-ar fi mai bună fără Facebook. Nu, n-ar fi mai bună, e mai bună cu Facebook, dar depinde cum folosești o asemenea facilitate.
Facebook-ul e o realizare fascinantă, un mit în care fiecare dintre noi tinde să intre ca erou al acestuia. Numai că (și) un asemenea mit are facilitățile, dar și „falsitățile” sale, minciunile în care te poate cuprinde. Recent, dezvăluirile făcute de Frances Haugen, care a lucrat timp de doi ani ca inginer IT în cadrul companiei, a zguduit gigantul rețelelor sociale. Aceasta, declarîndu-se sătulă de nedreptățile observate în companie, a prezentat zeci de documente publicației Wall Street Journal și și a dat un interviu la emisiunea „60 de minute” difuzată pe CBS News, spunînd, printre altele, că „Facebook a arătat întotdeauna că preferă profitul decât siguranța utilizatorilor. Au crezut că, dacă ar schimba algoritmii pentru a face sistemul mai sigur, oamenii ar petrece mai puțin timp pe rețelele de socializare, vor face clic mai puțin pe anunțuri, iar Facebook ar câștiga mai puțini bani.” Deci: banii înainte de toate!
Mitul Facebook, ca și alte mituri ale zilei, este strîns legat de Mitul Banului, monstrul care domină lumea actuală. Nu încercăm să debităm ziceri gratuite și nici să diabolizăm o realizare necesară, în sine, omenirii, cum ar fi internetul. Monstrul Banului devorează însă lumea mereu, obligînd-o să renască din cele mai crunte neputințe, dar azi pare a deveni devorator, cum s-ar zice, fără rest. Cel mai simplu și revoltător exemplu de azi e felul cum banul profită de nenorocirile pandemiei. Ce alt exemplu ar mai trebui? Nu mai vorbim de implicarea – benefică sau malefică? – a rețelelor de socializare în alegerile americane din 20202, în revolta de la Capitoliu, în perioadele electorale în țări dintre cele mai diverse… Utilizatorii rețelelor sociale își dau oare seama că o parte din timpul petrecut online, sau cum să-i zic, este „inspirat” - mîncat - de administratorul rețelelor cu bună știință, cu scopul precis de a-i ține în… priză, de dragul profitului?
Inginera Frances Haugen a dat dovadă de mult curaj, dezvăluind secretele companiei unde a lucrat, după cum aprecia John Tye, fondatorul organizației nonprofit „Whistelbower Aid”, care a decis să o reprezinte. După scuzele succinte oferite de site, în doar cîteva ore postarea avea 500.000 comentarii și 363.000 de distribuiri. Acestea vor continua. Cine să le parcurgă pe toate? Cele mai multe sînt comentarii ironice sau sarcastice, puține exprimă ură, după cum observa un ziarist. Utilizatorii se distrează. Pentru că Fecebook-ul e și un mijloc de distracție. Nu doar de strictă comunicare. Vorbim la nesfîrșit (la mobil), fără rost, transformați în simpli… vorbăreți. În vorbă cu un interlocutor imaginar. Ca într-un roman prost, cînd, de altfel, ne ferim să citim romane bune (de imaginație). E o jucărie fascinantă, cînd modurile de evaziune din hățișurile prezentului sînt tot mai puține, deloc cultivate. Ce să mai zicem de literatură, artă plastică, muzică de calitate, sport fără… fitness?... Fără educație. E o jucărie mondială, ce ține deocamdată de un anumit infantilism în care e căzută lumea în care trăim.