Victor Știr: O carte plină de viață, cuceritoare - Frontiere etnologice

Scriitor, jurnalist, etnolog, cum se prezintă, Menuț Maximinian controlează cu dezinvoltură domeniile acoperite de cele trei zone ale profesionistului care este, publicând în presa de specialitate aferentă din toată țara. Scrisul reprezintă pentru el modul de existență intelectuală, probat de numărul mare de texte pe care le transmite cu ritmicitate tiparului, cititorului, dovedind astfel că există și menținându-se în exersarea profesională cu supra de măsură a  mijloacelor de expresie. Diversitatea temelor abordate i-ar putea așeza pe unii în postura de a judeca superficial, socotind că autorul uzează de abilitățile de jurnalist pentru investigațiile sale, teritoriu în care  lejeritatea fluxului textual este însoțită de eleganță, de un travaliu economicos, dobândit în timp și armat cu naturalețe. Diversitatea nu minează unitatea de ansamblu a textelor, sudate prin tratarea temeinică a temelor, și prin trăsăturile stilistice comune.
Frontiere etnologice, apărută la Editura Charmides, în anul 2021, este o culegere de texte cu afinități mai pronunțate sau mai diminuate cu etnologia, disciplina în care scrisul autorului este profund, dezinvolt, clar, dând senzația că stăpânește totul până la detaliu.

Din cultura română a secolului al 19-lea, autorul se oprește la Vasile Alecsandri, culegătorul și promotorul poeziei populare prin vestita sa carte Poesii poporale, în care a publicat capodopera Miorița, poezie în relație cu care Nicolae Manolescu lansează ipoteza că ar fi fost compusă de chiar poetul de la Mircești. Prin lectura Pastoralelor mitropolitului Bartolomeu pe care o face, Menuț Maximinian încearcă să dezlege firele înțelepciunii ierarhului până la nivelul culturii populare în care își găsește substanță-vehicul către credincioși pentru învățătura sfântă. În același registru de sensibilitate compozițională se găsește textul dedicat marelui rapsod  Barbu Lăutaru, personalitate care l-a fermecat cu taraful său chiar pe celebrul Liszt. Vasile Grigore Borgovan, o personalitate apreciată în secolul al XIX-lea pentru contribuții însemnate la dezvoltarea Învățământului românesc, a devenit, sub pana lui Caragiale un pedagog de școală nouă.

Secțiunea Lecturi a volumului se ocupă de limbajul popular, de port, de comunicarea în mediul rural așa cum se reflectă în volumele recenzate, ale unor autori ca Adrian Lesenciuc, Camelia Burghele, năsăudeanca dr. Virginia Linul, teolog Iuliu Marius Morariu. Analizele autorului Frontierelor… dovedesc o bună cunoaștere a mediului investigat, fie că este vorba despre graiul popular, port sau comunicare interculturală în lumea satului care angrenează, evident, cunoștințe de sociologie rurală,. După expunerea plină de farmec despre domeniul lingvistic rural, despre portul popular, obiceiuri, se constată situarea generală pe o pantă descendentă a interesului pentru tradiția atât de bogată a poporului nostru. Încet-încet, satul se retrage în cărți, în muzee, în albume. Cauza cea mai importantă a unei asemenea evoluții este dezvoltarea societății tehnologice care abandonează meșteșugurile tradiționale, imprimă un ritm accelerat, și, bunăoară, ia, finul veșmânt de borangic, este produsă industrial în China, fără ritualul confecționării manuale, fără materialul adecvat, făcând o concurență neloaială meștșugului autohton. De asemenea, opincăritul este pe punctul ieșirii din aria de preocupări a meșterilor din Bistrița-Năsăud unde mai lucrează doar doamna Floarea Cosmi.

Autorul subliniază cazurile de substituție a valorilor autentice, cu dulcele surogat, kitschul, care devine atât de prezent în viața contemporană. Aplecându-se asupra culturii tradiționale din nordul Ardealului, a ultimei jumătăți de secol, autorul se oprește cu acribie asupra culegerii Literatura tradițională din Nord, realizată de Andrei Moldovan și apărută în trei volume la Editura Charmides din Bistrița. Cartea cuprinde cam 1000 de pagini, însă arhiva criticului Andrei Moldovan este mult mai cuprinzătoare. Materialul este structurat pe teme, obiceiuri, anotimpuri și dă seama despre o rară inspirație și sensibilitate a creatorului popular care există astfel de secole, de nu cumva de milenii. Un alt volum recenzat cu interes crescut pentru valoarea lui culturală este Umbre ale unor oameni de seamă, scris de prof.univ. dr. Mircea Gelu Buta și în care sunt prezentați mari intelectuali români care au trecut pe la Bistrița.

Dintre pictorii  județului Bistrița-Năsăud sunt prezentați cu portrete, Maria Trifu, pictor naiv care deși a început cariera la maturitatea a reușit să se impună la nivel național, cum și Valer Gălan, de asemenea, Victoria Fătu-Nalațiu, recunoscută prin portretele sale și mai ales prin catapeteasmă pictată. Dr. Marcel Lupșe este arhicunoscut prin Flori de leac, un ciclu de lucrări pe teme vegetale. Secțiunea portrete i-a reținu între alții, pe sfântul Tănase Tudoran, Valeria Peter-Predescu, Alexandru Misiuga, Lucreția Sânmihăian, Ion Conea, Maria Peter, Ioan Sabadâș, Maria Butaciu, fiecăruia i se face o schiță biografică și un portret de interpret cu caracteristicile specifice ale carierei, e adevărat, memorabilă pentru cultura locală și chiar națională.

Obiceiurile rurale ca jocul steagului de nuntă, pana de păun sau cununa grâului se așează sub titlul Reconstituiri, iar cea materială a satului se ocupă de casa lui Coșbuc din satul natal al poetului, casele încredințate muzeelor de episcopul Europei de Nord, Macarie Drăgoi, dar și de starea incertă a unor case Ethnos cum ar fi cele de la Miceștii de Câmpie, Feldru etc.

De comentarii generoase se bucură vizita familiei regale din 2006, în județul Bistrița-Năsăud, orchestrată de episcopul Macarie și Mircea Gelu Buta la cererea expresă a mitropolitului Bartolomeu al Clujului care și-a dat binecuvântarea pentru memorabilul eveniment. Pasiunea pentru nobila muncă tradițională este prezentată în seama meșterilor și meseriașilor, cum bunăoară, Ana Bodescu pentru cusături cu mărgele, Aurica Brândușe – mama țoalelor, dr. Virginia Linul având contribuții teoretice și de promovare a costumului popular peste ce s-a făcut sau cum s-a făcut până la ea, Lucia Todoran sau curelarul Aurel Motofelea, fiecare cu contribuții semnificative.

Dintre rapsozi, volumul reține numele horitoarei Teodora Purja și al interpretului la fluier și caval Dumitru Ciupa.

Diversele tradiții sunt prezentate așa cum sunt practicate în sate ca Dumbrăvița Spermezeu, Salva, pe Valea Someșului, reliefând bogăția și nuanțele sufletului românesc din acast parte de țară.

O astfel de carte este vie în primul rând datorită investiției sufletești pe care Menuț Maximinian o face prin prezentarea unor contemporani, oameni pe care i-a cunoscut și chestinat asupra lăzii de zestre a tradiției noastre populare.

Cartea Frontiere etnologice vorbește cu proprietate despre realitatea magmatică a culturii tradiționale, aflată în permanent proces de metamorfoză. Menuț Maximinian restituie o imagine vie și captivantă a interesului pentru cultura tradițională. Narațiunea confesivă și adevărată metaforă a unei anumite filosofii de prezentare și înțelegere a realității tradiționale, scena buchetului de flori din plastic așezată un mormânt dintr-un pitoresc cimitir tradițional pare a guverna cu discreție, asemeni unui filigran, suma documentelor și realităților despre care scrie Menuț Maximinian în textele mozaicate și alcătuiesc frontiere etnologice, scrie pe coperta a patra prof. univ dr. Otilia Hedeșan, președintele Asociației de științe etnologice din România.

O carte nu numai bine scrisă, dar și fermecătoare, atât de bogată în informații, folositoare, Frontiere etneologice dă seama de seriozitatea preocupărilor etnologului, jurnalistului și scriitorului Menuț Maximinian pentru cultura populară, pentru spiritualitatea tradițională a poporului nostru din această parte a țării și o face de un nivel cuceritor.

Victor Știr