Olimpiu Nușfelean: Literatura ca drept la revoltă

            Ce poți să mai crezi privind condiția literaturii de azi? Pe de o parte, se vorbește despre diminuarea interesului pentru lectură, pentru cartea de beletristică în special, pe de altă parte, scriitorii sînt amenințați cu moartea. La propriu. De fapt, există două tipuri de moarte care îi vizează pe scriitori: moartea prin ignorare și moartea provocată de vreo armă – cuțit, pușcă, otravă sau bombă. Primul tip de moarte ține de o ucidere lentă, parșivă, cumva ascunsă, motivată în diverse feluri, tip despre care vorbim constant, mîhniți, derutați, situație pe care, deocamdată o lăsăm în seama altor comentarii, al doilea tip se desfășoară printr-o agresiune deschisă, pe față, fanatică. O asemenea agresiune o avem ilustrată de situația în care se află  Salman Rushdie. În momentul scrierii acestor rînduri (moment pe care îl sperăm trecut cît mai repede), scriitorul este conectat la un ventilator. Înjunghiat în ficat, potrivit agentului său, lovit în mai multe locuri, își va pierde probabil un ochi.

            Salman Rushdie, născut într-o familie musulmană din Kashmiri în Bombay (în prezent Mumbai), crescut într-o familie de intelectuali musulmani nepracticanți, bogați, progresiști și cultivați, a fost amenințat cu moartea de către ayatollahul Ruhollah Khomeini (1989), pe atunci liderul suprem al Iranului, care a pronunțat o fatwa, sau un edict religios, prin care îi îndemna pe musulmani să îl ucidă pe romancier și pe oricine era implicat în publicarea romanului „Versetele satanice”. Al patrulea roman al scriitorului, publicat în 1988, a fost considerat o blasfemie la adresa credinței musulmane și a fost interzis în multe țări cu populație musulmană numeroasă. Hitoshi Igarashi, traducătorul japonez al romanului, a fost asasinat în 1991.

            Romancierul, care își considera scrierea destul de blîndă, s-a mutat în Marea Britanie și a stat ascuns timp de aproape un deceniu, protejat de poliție și serviciile secrete. Guvernul iranian a declarat în 1998 că nu va mai susține fatwa, iar Rushdie a trăit relativ liber de amenințări în ultimii ani. Anumite organizații iraniene, unele afiliate guvernului, au strîns o recompensă de milioane de dolari pentru uciderea lui Rushdie. Succesorul lui Khomeini în funcția de lider suprem, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat, încă din 2019, că fatwa este „irevocabilă". În vîrstă de 75 de ani și în deplină putere de creație, invitat la o conferință în fața unui public de sute de persoane despre libertatea artistică, la Chautauqua Institution din vestul statului New York, a fost atacat de un bărbat, un anume Hadi Matar, de 24 de ani din New Jersey, care a cumpărat un bilet de intrare la eveniment. Acesta s-a repezit pe scenă și i-a aplicat romancierului mai multe lovituri cu o armă care nu a fost dezvăluită imediat. Scriitorul a căzut la pămînt iar atacatorul a fost arestat.

            Rushdie a devenit cetățean american în 2016 și locuiește în New York. În 2012 a publicat o carte de memorii despre viața sa clandestină sub fatwa, numită „Joseph Anton", după pseudonimul pe care l-a folosit în timp ce se afla sub protecția poliției britanice. Urmează să publice un nou roman, „Victory City". Scriitorul se declara musulman decăzut și „ateu înrăit", manifestîndu-se ca un critic acerb al religiei în toate fețele acesteia. Cazul său însă nu e singular.

Roberto Saviano, jurnalist, scriitor, eseist și formator de opinie italian, trăiește înconjurat de gărzi de corp  după ce a publicat în 2006 romanul „Gomorra” despre mafia italiană. Ai Weiwei, artist, sculptor chinez, a fost de mai multe ori arestat în China deoarece este un militant pentru drepturile omului și a criticat sistemul totalitar din China. Lista nu se oprește aici. Ei sînt un fel de eroi ai actualității, exprimînd în mod elocvent spiritul contestatar al literaturii, pe care unele teorii estetice îl eludează. Dar literatura nu este doar teorie sau ideologie..

            Crezînd că lumea s-a mai schimbat, romancierul mărturisea nu de mult că  „Acum totul este în regulă. Aveam 41 de ani la vremea respectivă (a pronunțării fatwa), iar acum am 71 de ani. Trăim într-o lume în care problemele de interes se schimbă foarte repede. Acum există mult mai multe motive să ne fie frică, mai mulți oameni pe care să-i ucidem...", gîndindu-se că spiritul ucigaș al omului de azi nu se va mai îndrepta țintă spre literatură. Întîmplarea de la conferința din America ar putea să ne spună că lucrurile nu s-au calmat. Nu mai citim… literatură, dar literatura rămîne o amenințare, pentru unii, dictatori, mafioți, fanatici ai vreunei credințe religioase, căutători de glorie și privilegii fără să le merite. Un risc la adresa autorității lor. Semn că nu trăim într-o lume liberă, a dreptului la libertate. Inclusiv la libertatea de expresie. O temă pentru scriitori. Pentru filosofi. Pentru oamenii… politici. E amenințată condiția libertății personale. În fond, fiecare dintre noi este hărăzit morții, oricum am concepe o asemenea condiție. Dar marea libertate este să nu fii subiectul unei morți injuste. Așa cum crede protagonistul romanului „Premier sang” de Amélie Nothomb, prozatoare belgiană de succes. Iar literatura trebuie să își păstreze dreptul de a exprima revolta – sau tăgada - persoanei intime a fiecăruia dintre noi.