Avram Iancu și alți revoluționari într-o culegere de folclor (manuscris) întocmită de Dr. Artemiu Publiu Alexi

Interesul pentru folclorul românesc în Transilvania s-a manifestat încă de la începutul iluminismului românesc căci „avea o veche tradiţie”. Începuseră să-l remarce şi să-l studieze încă din jurul anului 1800 corifeii Şcolii Ardelene. La începuturile sale, interesul românilor transilvăneni pentru folclor s-a manifestat mai ales la Blaj, Braşov, Sibiu,Arad, Oradea”[1]. Această acţiune a avut ca scop şi afirmarea noastră ca vatră culturală românească pe aceste meleaguri. Cu toate ca s-a afirmat că mai multe oraşe au fost focare de culegerea folclorului românesc, totuşi Blajul a devenit pentru o mare perioadă a veacului al XIX-lea un focar al dezvoltării interesului pentru folclor atât prin dascălii săi, dar mai ales prin elevii acestor şcoli blăjene care au îmbrăţişat cu entuziasm îndemnul profesorilor săi. Să nu uităm că şi ofiţerii din regimentele din Transilvania, şcoliţi la şcolile germane sau austriece au cules şi ei folclor de la soldaţilor, creându-se astfel un curent puternic în acest domeniu de activitate[2]. Unul dintre elevii şcolilor blăjene este şi Artemiu Publiu Alexi, originar din Sângeorz-Băi, care între anii 1863-1868 a fost elev la Gimnaziul românesc greco-catolic din Blaj. De la el ne-a rămas culegerea în manuscris „Poezii poporale, 1869”[3]. Culegerea este menţionată de d-l Teodor Tanco în dicţionarul său[4] şi reluată de Iordan Datcu în marele său dicţionar cu aprecierea „cea mai amplă colecţie de folclor năsăudean, la acea dată, şi conţine cca 200 de texte: de dragoste, dor, cătănie, haiducie, strigături, descântece, balade, cântece de nuntă, cântece de muncă, provenite din Sângeorz, Mănăşturul Dejului, Cuzdrioara”[5]. Titlul complet al manuscrisului este „Poezii poporale, 1869. Adunate (din Ardeal) şi redigiate de Artimon Publiu Alexi”. Acest manuscris a fost inclus în lucrarea Folclorul din Sângeorgiul Român[6] apărută în anul 2021.

Printre paginile acestui manuscris se află și o baladă în care este dedicată lui Avram Iancu și altor revoluționari de la 1848/1849. 

Frunză verde de rogoz

Nu-i voinic ca Iancul nost

(Ca și Iancu nost tânăr vânjos)

C-au scos iobăgia jos

Dumnezeu de-a ajuta

A pune și patria.

Frunză verde bob de linte

Fost-a și bravul Axente

Până Axente trăia

Domnii toți drept mergea

Douăzeci de domni colea

Din picioare foi făcea

Care dintre domni scăpa

Nu le vine-a se-ntreba

Care de unde era

Numai pădurea căuta

Jos la poala codrului

De lăturea drumului

La fântâna corbului

Șede oastea Iancului

Șede Iancu pe fântână

Cu pușca plină la mână

Nu știu plină-i ori e goală

Fug domnii de s-omoară

Pe dealul Feleacului

Merg husarii Iancului

Suflă vântul sâmbăta

Și pornește tabăra

Iancu strigă: sus Români

N-aveți frică de străini

Stați husari și odihniți

Și la drum vă rânduiți

Să mergem la Oșorhei.

Să facem tunuri de fag

Să luăm Clujul cu drag

De-mi ajută Dumnezeu

Clujul și Ardealul meu

Ș-al lui Bărnuț fratele meu

Ș-al lui Orban soțul său

Printre țări printre amândouă

Face-și Orban poduri nouă

Dar pe podul di-nainte

Merge Orban cel cuminte

Iar pe podul din mijloc

Merge Iancu cu noroc

Iar pe podul di-napoi

Merge Kossuth cu vreo doi

Cu vreo doi, cu vreo postată

Dumnezeu Sfântul să-l bată

Kossuth la umbră șede

Vine cucul catingan

Cu carte de la Orban

Nu te teme gardă verde

Că mor ungurii devreme.

Roade capră mugurul

Fută-și măsa ungurul

Să meargă la Schitea

Că-acolo-i moșia.

Futu-ți morții ungure

Ce-ai făcut cu binele

De umbli ca câinele.

Frunză verde de cucute

Vine Iancu de la munte

Fug domnii și nu știu unde

Câți tufiși și câți cături

Toți-s plin de armături

De armături ungurești

Și de haine husărești.