Liviu Păiuş – cercetează, recită, strigă, horeşte, descântă şi boceşte
În cartea „Pagini Someşene”, cărturarul rodnean Liviu Păiuş a pătruns adânc în viaţa şi preocupările sătenilor, încât are înaintea ochilor un tablou precis şi complet al influenţelor ambientale asupra creaţiilor populare, ce au format un cod de etică morală ţărănească.
Creaţiile populare caută mijloacele de a trata şi de a combate încălcările normelor de conduită, arătând cititorilor de azi cum şi-au exprimat alţi oameni anumite sentimente, cum au văzut ei anumite lucruri, cum au apreciat anumite acţiuni şi toate acestea pe fondul reprezentării artistice.
Citind cele 390 de pagini din premianta carte a lui Păiuş ne lasă impresii de neşters ce scot în faţă evenimente spirituale de mare valoare în artă, o întâlnire liberă a cititorului cu anumite idealuri şi valori.
Autorul caută, cântă, descântă, dându-şi întâlnire cu arta ce iluminează experienţa şi contribuie la rafinarea sentimentelor, a idealului şi valorii.
Cartea semnată de Liviu Păiuş ne invită la dialog, la o comunicare spre a ne împărtăşi sentimente, idei sau informaţii de la primele manifestări folclorice din Ţara Năsăudului încă de prin anul 1828, consemnate de căpitanul Florian Domide, variante năsăudene cu note particulare, ca de exemplu baladele cu caracter păstoresc ce au izvorât din sufletul şi viaţa strămoşilor noştri ciobani.
Nu se poate cerceta folclorul fără a cunoaşte istoria şi geografia, care sunt strâns îmbinate, în direcţia unei colaborări care angajează efectiv interesele şi capacităţile cercetătorului, făcând studii sociale, în atare condiţii, timpul şi spaţiul capătă semnificaţia de timp şi spaţiu al omului social, care îşi transformă şi îşi adaptează aptitudinile la viaţa comunitară în diverse ocupaţii (meserii şi profesiuni), caracterizându-se prin anumite uzanţe, moravuri şi tradiţii.
Liviu Păiuş, prin cercetările sale ştiinţifice consideră folclorul ca pe o specialitate a sa, referindu-se la oameni, la lucruri şi la fapte, la anumite cicluri de dezvoltare în cuprinsul căreia oamenii, obiceiurile şi faptele se transformă într-un anumit mod după diferite caracteristici şi ritmuri tipice.
Cartea de faţă, fiind o deschidere treptată spre o perspectivă genetică, evolutivă, o înţelegere tot mai profundă a influenţei timpului asupra realităţii, asupra vieţii noastre însăşi.
Studiind cu atenţie cartea, păşim pe treptele unei evoluţii tot mai articulare şi mai diferenţiate şi astfel apare în lumină structura intimă a realităţii umane scoasă în prim plan de specialişti de marcă în cercetările folclorice, cum sunt: Eminescu, Ion Pop Reteganul, Florian Porcius, Simion Florea Marian, Florean Domide, Iuliu Moisil, Vasile Lucaciu, Iustin Sohorca, Ştefan Muntean, Gherasim Domide, Ion Barna, care prin scrierile lor ne îmbogăţesc cunoştinţele despre viaţa umană (sau, mai bine zis, axate pe om) în spaţiu şi în timp, cu exigenţele maturizării în raport cu condiţiile mediului social, moduri de viaţă, forme de organizare, mijloace de a satisface diverse necesităţi sau de a înţelege marile evenimente care au înrâurit aceste moduri, forme şi mijloace.
Cărturarii mai sus menţionaţi, care apar în volumul de faţă, au la baza cercetărilor transformarea vieţii umane în timp, viaţă privită prin prisma instituţiilor prin formele îndeletnicirilor, prin formele de producţie şi distribuire a bunurilor, prin moravuri şi tradiţii, prin idealuri călăuzitoare şi condiţii de mediu în care trăieşte omul şi condiţiile lui de adaptare spre a-i oferi mijloace de a-şi satisface trebuinţele.
Cartea nu este doar o culegere de creaţii populare ci o analiză a cercetărilor de lungă durată a autorului, cu exigenţă şi aprofundare, un mod de a forma un ansamblu ştiinţific a folclorului lui someşan, adresându-se tuturor categoriilor de cititori cu trebuinţă afectivă şi raţională la care autorul contribuie cu toată ponderea personalităţii sale, având în vedere că tocmai personalitatea este mijlocul şi scopul educaţiei.
Liviu Păiuş a apelat la documente, la motivaţii, nu a recurs la artificii şi situaţii forţate, ci a luat contact cu realitatea, obţinând colaborarea cu arhivele, cu specialişti diferiţi, cu istorici.
Valoarea cărţii constă şi în modul de prezentare a noului, a neprevăzutului şi modului normal de a trata dezvoltarea fenomenelor umane.
Este cât se poate de important să se înţeleagă că mediul nu apare ca o determinare locală închisă. Mediile comunică unul cu altul, adică se influenţează reciproc, aşa cum scrie autorul la pagina 80, privind Raporturile dintre Coşna şi Cârlibaba cu Ţinutul Năsăudului. Sătenii şi-au împărtăşit unii altora aspecte din mediul lor de viaţă. Au preluat elemente etnofolclorice de la vecinii lor aparţinători altei zone, prin transfer de populaţie, căsătorie, locuri de muncă, religie, participând la formarea unui patrimoniu, cu obiceiurile din zona în care s-au stabilit, trăind sub acelaşi acoperiş în cadrul aceleaşi comunităţi, la început ca ucenici, cu dorinţa de a construi, de a produse alături de băştinaşi, asimilând elemente culturale locale.
La pagina 127 găsim o valoroasă culegere de folclor someşan întocmită de un elev al şcolilor blăjene Artemiu Publiu Alexi, originar de pe Valea Someşului Sângeorz-Băi, de la care ne-a rămas culegerea în manuscris „Poezii poporale”, 1869, cea mai amplă colecţie de folclor năsăudean, la acea dată şi conţine circa 200 de texte: de dragoste, de dor, de cătănie, haiducie, strigături, descântece, balade, cântece de nuntă, de muncă, provenite din Sângeorz, Mănăşturul Dejului, Cuzdrioara. Din această colecţie nu lipseşte cununa grâului, obicei prin care este adulat grâul cu o cereală binecuvântată de Dumnezeu.
Folclorul are drept temelie munca ca o aplicare a cunoştinţelor dobândite şi are un caracter obiectiv, fiind totodată un mijloc de a verifica şi evalua nivelul îndemânării omului.
Adaugă comentariu nou